Lumea cinematografică abundă în pelicule cu mame singure, aflate într-o permanentă cursă pentru salvarea sau creșterea copilului. Iată că butada «Și băieții plâng!» devine credibilă într-o tulburătoare dramă familială din 2020. Nepotul marelui regizor Luchino Visconti, cineastul Uberto Pasolini, propune o actualizare a neorealismului odată cu sensibila peliculă Nowhere Special. După o carieră în mediul bancar, apoi, în calitate de ‘executiv’ la Columbia Pictures, Uberto Pasolini a revenit în Marea Britanie, unde realizează filme intimiste, despre soarta oamenilor obișnuiți. Recenta producție, Nowhere Special (trailerul), aduce în prim-plan familia și mortalitatea. Această peliculă, ca o acuarelă, prezintă tragica poveste a unui tată (singur), aflat într-o situație dificilă: bolnav de cancer, e în căutarea unei familii adecvate pentru adorabilul său fiu de patru ani, înainte de a trece ‘dincolo’. Practic, Nowhere Special este un film despre circumstanțe obișnuite, povestit într-un mod extraordinar. Este un film emoționant despre durerea și responsabilitatea asociate bolilor terminale, dar și despre relația specială dintre un părinte unic și copil. Inspirat de evenimente adevărate, Nowhere Special este povestea extrem de inspirată și bulversantă despre un tată altruist, așa cum rar e de găsit în lumea reală actuală.
Bunăoară, John are 35 de ani și își câștigă traiul spălând ferestre. Își dedică tot timpul creșterii fiului său de patru ani, după ce mama i-a părăsit pe amândoi la scurtă vreme după ce l-a născut pe Michael. Singuri, John și fiul său de patru ani, Michael, au înfruntat lumea împreună de când mama lui Michael l-a părăsit. Când John află că mai are doar câteva luni de trăit, principala sa grijă devine găsirea unei familii perfecte pentru Michael. Curățătorul de geamuri, care intră clar în ultimele luni ale vieții sale, se străduiește să-și echilibreze munca cu drumuri constante în Irlanda de Nord în căutarea părinților înlocuitori perfecți pentru gingașul Michael (Daniel Lamont). Mai mult, copilul nu trebuie să afle absolut nimic despre ce-l așteaptă. Dar cum poate John să judece o familie doar pe baza unei scurte întâlniri? Și își cunoaște copilul suficient de bine pentru a alege în locul lui? Aflarea răspunsului la aceste întrebări devine principala luptă care i-a mai rămas de purtat.
Pasolini evită să descrie în prea multe detalii procesul de tratament al lui John sau atrofia fizică. În schimb, obiectivul său este setat asupra călătoriei emoționale. Chiar dacă tatăl/John numără în pieptănul copiluluji paraziții au curăță ferestre mrdare, Pasolini afirmă semnificația față de ceea ce altfel ar fi banal. Avându-l în distribuție pe James Norton, în rolul lui John, agentul de curățare a geamurilor, filmul e de-o simplitate cuceritoare. Farmecul actorului britanic (următorul James Bond) potențează tragismul poveștii. Cu o racletă în mână, în haine modeste, Norton are o prestație excelentă; identificăm un accent nord-irlandez, locația nu are nume, dar filmul e turnat în Belfast. În calitate de co-star, Norton îl are partener pe Daniel Lamont, în rolul fiului său, Michael-cel-cu ochii-mari (în vârstă de doar patru ani).
Unitatea familială se rezumă și se împarte doar la doi. Pelicula se deschide cu ‘un studiu’ dur al unui tată singuratic care face tot posibilul să-și lase fiul pe mâini bune. Așadar, spectatorul devine părtaș la găsirea unui cămin potrivit acestui ghemotoc cu ochii imenși. Identificăm un cuplu bogat, care promite cele mai bune școli, apoi o gospodărie cu alți „frățiori”. Fiecare familie are costuri și beneficii.
Pasolini se pricepe să surprindă reacțiile copilului în noile situații (adorabilul Michael urmărește instantaneu delimitarea teritorială a unui potențial nou frate). Și viziunea adultului este puternică, surprindem alegerile cvasi-imposibile ale lui John. Este cel mai bine să nu lase nicio urmă și să spere că fiul său îl va uita? Mai exact, cu ce cuvinte ar trebui să-i spună că ‘pleacă’? Pielea pătată și ridată, dar și ochii largi marchează fața umilului curățător de geamuri John (Norton). Indiferent cât de limitat a devenit timpul său, el trebuie să continue să-și câștige existența. Așa că se bazează pe ajutorul prietenilor pentru a-și îngriji copilul sau pentru a găzdui „întâlniri de joacă” cu micuții lor în timp ce spală ferestrele străinilor. Dar copiii de patru ani pot fi foarte perspicace, chiar și atunci când tații lor refuză să le citească „Când mor dinozaurii”, o carte sugerată de consilierii de la Asistența Socială. Bunăoară, deși există, desigur, unele explozii de tristețe, filmul lui Uberto Pasolini are abilitatea și inteligența de a intra în curenții mai greu de recunoscut despre durere și responsabilitate părintească. Pasolini are încredere în public pentru a pune singuri piesele poveștii, derulând acțiunea în mod natural, pe măsură ce John și Michael merg din casă în casă.
În centrul poveștii din Nowhere Special se află uimitoarea legătură dintre Norton și Lamont. De remarcat este faptul că există o înțelegere nerostită între cei doi, care se învecinează cu un fel de conexiune psihică, pe care filmele o pot surprinde foarte rar. Deși a avut o copilărie tulbure, John nu are la vedere nicio cicatrice în personalitatea sa. John îl ‘citește’ pe Michael și invers. Nu numai că este extrem de frumos, dar îi permite lui Pasolini să lase publicul fără cuvinte. Pasolini și directorul de imagine, Marius Panduru, descriu cu abilitate viața de zi cu zi și desenează o simetrie vizuală plăcută între locațiile care ar arăta obișnuite sub orice altă lentilă.
Îmbrăcămintea și lenjeria de pat a lui Michael sunt vibrante și noi, câtă vreme John/Norton este blocat în același trening, oferind o indicație clară despre prioritățile acestui tată singur. Performanța actoricească este uimitoare în cazul lui Norton: este uimit de o întorsătură de frază accidentală și este foarte dur, dar când este martor la o legătură între Michael și un potențial membru al familiei, acestuia i se încălzește inima și radiază. Nowhere Special nu este ceea ce ai putea numi filmare cu adevărat captivantă. Fără multe trucuri, roțile dințate se întorc încet-încet. Spectatorul este forțat să investească emoțional. Îți pasă profund de acest om bine intenționat care se uită în hăul propriei sale existențe, în timp ce încearcă să ia o decizie care să definească viața și ‘moștenirea’. Deși se strecoară pe teritoriul melodramei, Nowhere Special nu se scufundă în sentimentalism dulceag, dimpotrivă, face apel la simplitatea virbrației umane în fața durerii și-a pierderii.
Regia: Uberto Pasolini
Scenariul: Uberto Pasolini
Imaginea: Marius Panduru
Montajul: Masahiro Hirakubo și Saska Simpson
Muzica: Andrew Simon McAllister
Distribuția:
James Norton – John
Daniel Lamont – Michael
Chris Corrigan – Gerry
Valene Kane – Celia
Louise Matthews – Laura
Durata : 96 min.
Pe Mădălina o puteți găsi și aici.
Citiţi şi
Juliette Binoche – Coco Chanel în “The New Look”
„Un loc ca oricare altul”/ „Nowhere Special” în cinematografe din 10 august
Cu dor de marele ecran: filme multi-premiate la ediția aniversară TIFF
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.