La început nici nu voiam să aud de Facebook.
Prietena mea Adriana mă tot bătea la cap: nu știi ce pierzi și de ce naiba te încăpățânezi atât, că doar nu doare deloc.
Până la urmă, am încercat și nu-mi pare rău. Pentru că am ajuns în locuri și la întâmplări nebănuite, pentru că am citit de, cu și despre oameni la care n-aș fi avut acces altfel și ăsta este marele avantaj al rețelelor de socializare.
Dacă-mi place ce citesc, îmi place și gata, dau like, mai strecor câte un comentariu și sunt fericită. Dacă nu-mi place sau nu sunt de acord cu punctul respectiv de vedere, nu sunt și gata, trec mai departe și consider că am mai auzit una. Dar nici nu sar la gâtul celui care l-a scris, nu-l înjur și nu-l înfierez în niciun fel.
Mă apropii de jumătate de secol de viață și cea mai importantă lecție pe care am învățat-o este că nimeni și nimic, niciodată, nu-ți dă dreptul să vorbești în numele altuia. Dacă nu te poți pune în locul lui, dacă nu-l poți asculta, înțelege sau ajuta în vreun fel, stai în banca ta și nu condamna. Nu arăta cu degetul. Pentru că organul ăsta mic și obraznic, odată întins spre ceva sau cineva, lovește mai multe decât vei putea tu controla vreodată.
Am mai spus-o: am multe, multe kilograme în plus. Nu mă mândresc cu asta, nu sunt fericită pentru asta și nu (mai) dau explicații pentru cum am ajuns așa. Și nici nu m-a întrebat nimeni dacă vreau sau nu să le găzduiesc.
Articolele despre grași și grase sunt multe și deosebit de dure. Nici măcar nu se mai spune femeie grasă. Doar grasă. Grasa aia, buldozerul ăla, tractorul, dulapul, mamutul… o grămadă de substantive măgulitoare și cu efect de gumă de șters. Te șterg de pe lista ființelor umane, te scot în afara legii și a realității. Când vezi un bețiv răsturnat în praful drumului, cu balele-i curgând pe la colțul gurii căscate și cu șlițul pe jumătate desfăcut, zâmbești condescendent și treci mai departe. Mâine, când o să fie treaz, o să fie iar cunoștința, amicul, colegul tău de birou de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Cînd trece o femeie grasă pe lângă tine, te tragi deoparte, ți se ridică părul de pe mâini de dezgust, îți scuipi în sân ca după necuratul. Ferească Dumnezeu…
Și oamenii slabi mănâncă șaorma. Și oamenii slabi clefăie pe stradă pungi întregi cu hamburgeri, sticksuri, biscuiți, gogoși, ciocolată sau mai știu eu ce. Și oamenii slabi se îndoapă ca gâștele și, în afară de asta, mai sunt și ipocriți. Ei sunt cei care vor ține primii regimurile alea minune de slăbit care, între noi fie vorba, sunt cele mai rele lucruri care ți se pot întâmpla în lupta cu kilogramele, ei sunt cei care se vaită pe toate rețelele și în toate postările de cât de mult s-au îngrășat, chicotind satisfăcuți și nevăzuți de nimeni în umbra pozelor cu oameni grași pe care le distribuie, fericiți că nu sunt ei.
Obezitatea este o boală. O boală nu numai greu de controlat și de vindecat, dar și foarte, foarte ostracizantă. De câte ori ați auzit pe cineva spunând, într-un context oarecare: ia uite la aia, are cancer! Cel mult șoptind: Doamne – ferește! Dar de câte ori ați auzit: ia uite ce grasă e aia!? și ați râs și v-ați dat coate că-i atârnă burta, că nu i se așează bine rochia, că gâfâie și când vorbește…
Nu caut scuze pentru nimic. M-am supărat foarte tare citind un articol, pe un blog pe care, de altfel, îl respect, așa cum îi respect pe toți oamenii care scriu, care citesc, care au curaj să se exprime și să se expună. Sunt oameni pe care-i citesc și pe care-i iubesc chiar și când nu sunt de acord cu ei. Dar m-am gândit că ajunge. Trebuie să ai o voință de fier și o putere de titan ca să câștigi lupta cu kilogramele. E foarte important să ai o motivație și sprijin, mult sprijin. Și sunt oameni care nu dispun de nimic din toate acestea. Sunt oameni care au căzut în genunchi, cărora le-a fost smuls sufletul, bucată cu bucată și care au găsit în mâncare un aliat. Primejdios, rău, perfid, dar singurul pe care l-au găsit. Sau sunt oameni care, pur și simplu, adoră să mănânce.
Nu mai aruncați cu pietre aiurea!
Dacă nu poți ajuta sau dacă nu vrei să ajuți, dacă nu ești dispus să te implici sau dacă oamenii grași îți rănesc simțul estetic așa de tare, încât te apucă greața, treci mai departe și nu acuza. Nu râde. Nu batjocori.
Nu știi niciodată care persoană dragă ție poate să cadă și să nu se mai ridice. Și-abia atunci vei afla că și grașii sunt oameni și au sentimente.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
