Și al tău ar putea fi un geniu!

26 June 2013

Da, da, chiar de copilul tău e vorba, așa cum e el câteodată, stânjenitor de diferit de ceilalți… Pentru că “toţi suntem genii, dar dacă evaluezi un peşte după cât de bine ştie să se urce într-un copac, o să sfârşească prin a crede toată viaţa că e un prost”, cum spunea nimeni altul decât Einstein, diagnosticat în copilărie cu sindromul Asperger, o formă de autism. Tot asta crede și profesorul Florin Colceag, care, deși a lucrat ani buni doar cu copii supradotați, acum e convins că nu numai aceștia, ci orice copil poate face învățământ de excelență, dacă este în programe de tipul acesta încă de la început. Așa a apărut școala Aristotel.

E un început. Dar care nu-i poate cuprinde nici pe departe pe toți. Pentru că, dacă nu știați, noi, românii, chiar suntem dăruiți cu carul… Un studiu arăta acum câţiva ani că în Israel, China, Rusia, India și… România, sunt de două ori mai mulţi copii supradotaţi decât media mondială. Poate fiindcă în perioade de haos geniile sunt un colac de salvare întins de mama natură, presupune foarte poetic profesorul Colceag. Poate, nu știm. Dar sigur e că nu prea știm ce să facem cu aceste daruri. Nici alții nu știu, vor sări gurile rele. Da, numai că în restul lumii se pierd jumătate dintre ele, care-i mult oricum, pe când în România, 80% dintre acești copii nici nu vor bănui vreodată, și pe lângă ei, nici noi, ce-ar fi putut ajunge.

Și iată-l pe Florian Colceag, profesorul de matematică ce s-a ocupat ani mulți de pregătirea copiilor pentru olimpiade internaționale cu un succes greu de egalat – 67 de medaliați – că, după ’89, începe să lucreze cu specialişti străini în programe de educaţie pentru copiii supradotaţi şi primește o bursă în SUA. Iese apoi din sistemul “în continuare naţionalist, care nu are nevoie de genii, ci de oameni obedienţi şi de auditori secvenţiali”, îşi vânde apartamentul şi maşina, că alți bani n-a găsit, și  în 2001 înfiinţează un centru pentru acești copii. Abia 10 ani mai târziu reușește să deschidă o şcoală primară, unde elevii sunt testați periodic și programa este personalizată în funcţie de abilităţile lor.

Metodele de învățare în şcoala Aristotel au la bază teoria unui renumit psiholog american, Joseph Ranzulli, profesor la Universitatea din Coonecticut, fost asociat superior la Casa Albă în domeniul cercetării asupra copiilor supradotaţi. El a gândit modelul “celor 3 inele” (Schoolwide Enrichment Model), care presupune că există trei caracteristici ale inteligenţei: creativitatea, ambiţia şi aptitudinile superioare. Un copil supradotat se află la intersecţia celor trei, în timp ce restul lumii poate avea două dintre trăsături sau chiar una singură.

Dar chiar și cu mai puțină zestre se pot face minuni, pentru că inteligența este educabilă. Aceasta este și ideea școlii Aristotel, verificată și de un alt pedagog faimos, evreul de origine română Reuven Feuerstein, născut la Botoşani. Acesta a lucrat cu mii de copii cu rezultate slabe la testele de IQ, dar pe care nu le determina o inteligenţă slabă, ci una insuficient exploatată. Pentru “teoria inteligenței flexibile”, care poate fi îmbunătățită lucrând după programe personalizate și cu profesori potriviți – și mărturie au stat rezultatele obținute în întreaga lume -, Feuerstern a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace.

Și am ajuns din nou la profesori… Potriviți. Cu chemare. Psihopedagogi. Pasionați de tainele minții și de firea umană, iubitori ei înșiși de carte și, mai ales, de copii. Că materie primă, cum spuneam, avem. Și ar fi păcat să continuăm a aștepta, păgubos, să ne tot fie băgat norocul direct în traistă. Ca adulți, e alegerea noastră. Dar copiii ce vină au?



Citiţi şi

Aurul dacic pe apa zâmbetului

Trump pe marginea prăpastiei

Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro