Își muta furculița dintr-o mână în alta și privea în gol, mâncarea îi rămăsese neatinsă. Când o vedeai stând așa pierdută, părea gârbovită de viață, învinsă, o ostatică depresivă a pragului de 40 de ani, cu riduri de încruntare, rictus în loc de zâmbet, fără talie și cu umerii aduși în față. Se uita în gol, dar în mintea ei își țesăla memoria, cu o perie groasă și aduna în zimți doar ce-i făcuse cândva plăcere. Citise în urmă cu mulți ani că diferența între comportamentul celor două sexe se observă după cum știe fiecare să prindă obiectele care sunt aruncate spre ei. O femeie în rochie, așezată pe scaun, va depărta picioarele ca să-l prindă în poalele fustei. Bărbații își apropie brusc genunchii să prindă obiectul ca-n menghină. Și-a desfăcut picioarele pe sub masă. Știa că nu are nimic de prins, a făcut-o pur și simplu. Așa cum o făcuse de atâtea ori… A pus furculița pe masă, s-a ridicat și a părăsit restaurantul cu regretul că-n perie n-a prins mai multe amintiri care să-i readucă pofta de mâncare.
La volan, n-a fost în stare să bage cheia în contact. O muta dintr-o mână în alta, până când și-a dat seama exact ce trebuie să facă. Să-și desfacă picioarele, atât cât îi permitea spațiul îngust din locul șoferului. Apoi s-a străduit să scoată din sertarele memoriei atingerile tuturor celor pentru care-și deschisese picioarele larg, cu patos… Și număra degetele însetate care urcau de la gleznă timid, pentru ca sus, spre coapse, degetele să ia forma unor mâini care-i frământau carnea până la durere. Ani în șir sperase că-l va întâlni pe cel care va ști să o sufoce ușor cu palma pe gât, pe gură, în timp ce se lăsa pătrunsă adânc, gâfâind să-și dozeze aerul și să-și găsească starea de prea-plin după care tânjesc toate femeile. S-a relaxat brusc, fără milă, când a realizat cât de stupid a pierdut bătălia….
Întreaga ei existență fusese un teatru burlesc, cu ea protagonistă decadentă, iar acum simțea acut lama rece și ascuțită a bisturiului care o va nimici pe interior. Iar mâinile care altădată îi frământau carnea asudată s-au transformat în tentacule ale unor demoni care încercau frenetic să-și facă loc în ea. Propria sa ignoranță a adus-o aici, în punctul acesta, reducând-o la tăcere. Demonul care îi multiplica la nesfârșit măruntaiele o ardea și-i schingiuia sufletul. A scos un oftat aproape din rărunchi, și-a dat capul pe spate și s-a gândit. Dintre toate femeile care au avut la rândul lor neșansa unui cancer, al ei era de cea mai joasă speță. A acționat mișelește, așa cum cum au făcut toți bărbații care i-au fluturat pe la nas cartea iubirii. Toți i-au promis atu-uri, dar i-au dat jockerii. Și după ce-i cotropeau corpul, după ce-i asediau toate orificiile, după ce-i îmbătau mintea, o lăsau apoi zguduită, cu demonul în ea, care se înfrupta în voie din durerea ei. Cancerul ei părea desprins din filmele vechi rusești, avea patimă, durere, îi atingea corzi neștiute din suflet, o măcina și-o sleia, o ridica la nori și-apoi dădea cu ea de asfalt.
A pornit ușurel motorul și l-a lăsat să toarcă, imaginându-și cu ochii închiși regula de trei simplă a vieții ei: știa că are cancer, știa unde s-a aciuat acest cancer, știa în ce stadiu se află tumorile care o devorau. Încerca să înmulțească pe diagonală ca să ajungă la un rezultat convenabil. Matematica nu fusese niciodată domeniul ei. Cânta divin la pian și recunoștea crâmpeie de sunete îndepărtate. „Ce mai știi tu să faci cu degetele alea lungi ale tale?” reverberau șoaptele care se prelingeau pe lângă urechea ei hămesită după alt fel de sunete. Ea le arăta mai târziu, după ce-i trata cu romanțele lui Dvorak și shot-uri.
Se încălzise în mașină, trebuia să învârtă doar puțin din cheie ca să se desprindă de gânduri și întunecimi… Cu o mișcare bruscă, a oprit motorul, a ieșit din mașină și s-a îndreptat din nou spre restaurant, căutând masa cea mai retrasă pentru a face gestul suprem, leit motivul vieții ei: să-și desfacă din nou picioarele imaginându-și degete și mâini cum urcă frenetic spre coapse, devorând-o. S-a gândit apoi că a sosit, în sfârșit, timpul să schimbe distribuția filmului vieții ei: din personaj în protagonistă.
Chelnerul care se apropia de ea i-a văzut mișcările de sub masă. „În sfârșit, Doamne, o femeie care se așază la masă nu ca să mănânce… Aleluia!”
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
