She Said

Nu lăsa bârfele să te păcălească! She Said este un film serios care a izvorât din conversația colectivă despre #MeToo, războaiele de gen și politicile identitare. Adaptată după cartea cu același nume, pelicula She Said documentează eforturile minuțioase ale unor reportere de la faimosul New York Times. Astfel, Megan Twohey (interpretată de Carey Mulligan) și Jodi Kantor (interpretată de Zoe Kazan) intră în arenă pentru a sparge povestea abuzurilor mega-mogulului Harvey Weinstein. O poveste necesară, filmul She Said deschide o fereastră către o formă de jurnalism de investigație care a aprins mișcarea #MeToo și a spulberat decenii de relativă tăcere în jurul subiectului agresiunii sexuale la Hollywood, dar și în întreaga lume. Există câteva momente subtil radicale în care se simte că a fost crucială prezența unei femei regizor și a unei scenariste la cârma acestei povești pentru a concretiza emoțiile nuanțate ale femeilor din miezul poveștii cinematografice.

Astfel, pe 5 octombrie 2017, un material jurnalistic din New York Times, al reporterelor Megan Twohey și Jodi Kantor, a făcut public ceea ce s-a șoptit de ani de zile. Unul dintre cei mai puternici bărbați de la Hollywood, Harvey Weinstein , care a realizat filme de mare succes (încasări uriașe) și nominalizări la Oscar, a fost un prădător sexual în serie, ale cărui abuzuri au fost mușamalizate. Concentrându-se în mare parte pe poveștile Laurei Madden, Rowena Chiu și Zelda Perkins, She Said depășește încurajarea orbească de a vorbi în public despre abuzurile la care femeile au fost supuse. Peste 85 de persoane ar fi prezentat în cele din urmă acuzații împotriva lui Weinstein, inclusiv Gwyneth Paltrow, Angelina Jolie și Ashley Judd. Femeile au început să spună #MeToo.

She Said, filmul Mariei Schrader, este o procedură jurnalistică în stil Spotlight, care arată clar cât de puternici sunt activați bărbații și cât de reduse la tăcere sunt femeile. Titlul filmului este în mod semnificativ doar jumătate din răspunsul disprețuitor „Asta spune ea!” la acuzațiile de hărțuire sexuală fără martori. Harvey Weinstein avea bani și putere. Nu a ezitat să le spună tinerelor că le poate distruge cariera sau să le asigure că nu au nicio șansă la una în industria filmului. Ulterior, au fost plătite pentru a semna acorduri stricte de confidențialitate. Iar femeile au fost, în mod nedrept, dar inevitabil, umilite, fie că nu au găsit o modalitate de a spune nu, fie că au făcut-o pur și simplu din frică. Țintele prădătorilor se învinuiesc aproape întotdeauna. Sunt atât de multe motive să nu spui nimic. Sunt atât de multe secrete.

Vom regăsi în film teme precum izolarea și solidaritatea. După o noapte epuizantă petrecută până târziu la birou, Jodi își exprimă frustrarea că niciuna dintre femeile investigate nu este dispusă să consemneze relatările lor despre abuzuri sexuale pentru a consolida legitimitatea poveștii. Toate conversațiile dintre jurnaliști și victime la care vom fi martori oferă un model de explorare a diferitelor bariere în calea mărturisirilor. Deloc surprinzător, fiecare dintre femei își exprimă incapacitatea de a-și găsi un loc de muncă după ce a părăsit studioul Miramax, ba chiar unele povestesc cum au fost excluse complet din industrie. Rowena subliniază, de asemenea, rușinea profundă care a determinat-o să păstreze secretul abuzului pe care l-a suferit. În calitate de femeie asiatică a suferit și limitările culturale, sociale și economice.

(from left) Jodi Kantor (Zoe Kazan), Megan Twohey (Carey Mulligan), Davram Stiefler (Rory Tolan), and Rebecca Corbett (Patricia Clarkson) in SHE SAID, directed by Maria Schrader.

Filmul echilibrează munca de investigație cu viețile private ale celor două reportere pe măsură ce acestea sunt consumate de poveste. Twohey se luptă cu depresia postpartum. Kantor, care are copii mici, primește în deplasare un apel mult așteptat de- acasă – nu poate rata această ocazie. She Said explică, de asemenea, sprijinul esențial pe care îl primesc de la soții lor, dar și de la editorii lor. Setea noastră de sânge pentru un moment cathartic în mijlocul tăcerii frustrante este, surprinzător, satisfăcută spre mijlocul filmului, într-o scenă care are loc într-un pub. Megan, Jodi și editorul lor, Rebecca (realizată într-o performanță liniștită și controlată de Patricia Clarkson) discută descoperirile lor. Dintr-odată, Megan este abordată și hărțuită verbal de un bărbat, ea strigă disperată și în mod repetat „F..k you!” în faţa patronilor năuciţi ai localului. Scuzele ei față de Jodi și Rebecca sunt întâmpinate cu un răspuns puternic: „Nu te scuza!”, care este o portretizare satisfăcătoare a solidarității întru furia feminină.

(from left) Jodi Kantor (Zoe Kazan) and Megan Twohey (Carey Mulligan) in She Said, directed by Maria Schrader.

Mai există, de asemenea, un dispozitiv minor, dar semnificativ, explorează modul de gestionare al maternității lui Megan și Jodi. Înfățișând momente de tip ‘noaptea târziu la birou’ și călătorii de ultim moment în străinătate, filmul ar fi putut aluneca cu ușurință într-o discuție arbitrară, tipic hollywoodiană despre sacrificiul feminin.Totuși, aceste alegeri sunt tratate ca un simplu aspect al vieții moderne pentru femeile ambițioase care lucrează din greu.

Scenele cu Weinstein și avocații săi sunt printre cele mai importante momente ale filmului. Natura magistrală a filmului este poate cea mai clară în abordarea regizoarei asupra prezenței lui Weinstein; în timpul singurei sale apariții pe ecran, acesta este redus la o voce beligerantă, surprinsă la telefon, apoi un cap fără chip și un costum negru. Prezența fantomatică a lui Weinstein devine deosebit de evocatoare în tratarea sensibilă a scenelor de abuz. Spaima că vor exista scene indecente, de tortură, de degradare și umilire feminină este învinsă. În schimb, ni se oferă spații bântuite de nemișcate, înfricoșătoare în absența vieții umane. Spre sfârșitul filmului, povestea Laurei, despre abuzarea ei, este însoțită de un montaj surprinzător /evocator. Astfel, într-o cameră de hotel, un duș curgând, ferestre aburite și un halat aruncat pe pat construiesc o imagine care evocă trauma de nezdruncinat a memoriei prin detalii.

Totuși, este frustrant să vezi cum a scăpat Weinstein atât de mult timp, deși nu auzim niciodată numele consiliului de administrație care a continuat să semneze plăți de milioane de dolari. Este și mai descurajant să ne gândim cât de rar este să oferi astfel de resurse unui proiect de investigație pe termen lung. Cine va scrie despre toți ceilalți Weinstein? Adevărul trist este că, dacă aceste filme nu se dovedesc viabile din punct de vedere comercial, poveștile pe care le oferă pur și simplu nu vor fi spuse. În interacțiunile dintre personajele feminine și spațiul dintre public și povestitori, She Said  ne arată că este important să vorbim, dar și că receptarea / ascultarea este vitală. Filmul nu oferă o poveste ostentativă, deoarece este într-adevăr o poveste despre modul în care jurnalismul de investigație, munca grea și consecvența (în ciuda faptului că i s-a oprit sau i s-a spus să privească în altă parte) pot demonta un sistem patriarhal și detrona un producător extrem de puternic.