Sharon Stone, model la 63

10 March 2021

Pe 10 martie 2021 Sharon Stone împlinește 63 de ani și în sfârșit se pare că viața e din nou generoasă cu actrița din Basic Instinct.

Scriam aici în 2015, că “Sharon Stone, 57 de ani, s-a întors din iad. În 2001 a suferit un anevrism urmat de o hemoragie cerebrală timp de nouă zile. Recuperarea s-a întins pe o perioadă lungă. Între timp, survine divorţul de jurnalistul Phil Bronstein şi pierde custodia băiatului lor înfiat, Roan.

Deşi umilită, deşi nevoită să înceapă din nou din „spatele frontului”, Sharon a declarat atunci într-un interviu pentru Harper’s BAZAAR: „am fost aruncată dintr-un tren de mare viteză şi acum am de urcat un deal de cioburi şi trebuie să mă prind iar de acest tren care merge cu un milion de mile pe oră. Nu am încotro, singura soluţie este să fiu umilă, să tac naibii din gură şi să-mi fac treaba. Dacă nu sunt în stare să încep cu asta, înseamnă că nu sunt în stare să fac nici altceva”.

Dar Sharon este în stare să facă mult mai mult. Să redevină femeia puternică, stăpână pe situaţie şi pe propria carieră. Ca dovadă, interviu din Bazaar este ilustrat cu o serie de fotografii nud, în care se întrevăd seducţia şi verva cu care actriţa a debutat în 1980 în Stardust Memories, alături de Woody Allen, film în care nu a avut nicio replică.”

Și iat-o în 2021! Activă în social media, implicată în chestiuni care pot ajuta alte femei, influencer apreciat și prin urmare curtat de branduri de lux care îi trimit cadouri în semn de apreciere. O vezi bucurându-se ca un copil că n-a fost uitată. Pentru că în ultimul an chiar i s-au întâmplat lucruri minunate – a primit oferte să prezinte modă de interior pentru La Dolce Vita, a scos o carte (The Beauty of Living Twice), a jucat într-un film care are cronici de vis (Ratched).

“Nu sunt doar uimită, ci și recunoscătoare că pot prezenta la 62 de ani pentru La Dolce Vita. Mulțumiri tuturor celor care m-au angajat anul acesta.” scria pe contul ei de Instagram în noiembrie 2020. Fanii au inundat contul cu apreceri, unele chiar foarte “fierbinți”.

Cele mai recente postări o arată fericită, jucând gin remi cu mama ei, în ipostaze tandre cu cățelul ei sau desfăcând coletul cu primele exembpare din cartea ei abia apărută. Pare că a trecut și peste incidentul din ianuarie 2020, când visul ei de a găsi dragostea online, pe un site de dating, s-a sfârșit foarte repede: în 2019, la 61 de ani, Sharon Stone și-a făcut cont pe site-ul de dating Bumble și în scurtă vreme contul i-a fost blocat, pentru că cei care foloseau aplicația au considerat că e un cont fals. Actrița a scris apoi, furioasă, pe contul ei de Twitter: cum adică cont fals? dacă ești o celebritate nu poți să-ți cauți dragostea online?!? Se pare că nu.

Se pare că Sharon a făcut în sfârșit pace pace cu ea însăși, a acceptat că îmbătrânește și se iubește așa cum e acum, la anii pe care îi poartă foarte frumos.

Femeia asta a avut dificultățile de pe lume să-și accepte schimbările corpului pe măsură ce treceau anii. Abia de curând a recunoscut, într-un interviu pentru Vogue Germania, că a dus adevărate bătălii cu sine legat de felul în care arăta după ce a împlinit 40 de ani. V-o puteți imagina intrând în baie cu o sticlă de vin în mână, încuind ușa și spunându-și “nu ies de aici până nu-mi accept total corpul“?

“În fața unei oglinzi care mărește, am început să plâng la vederea corpului și a feței care începeau încet să îmbătrânească. Dar nu ești complet lipsită de puteri, pentru că, dacă te aduni, te disciplinezi cu mâncatul și faci multă mișcare, poți încetini enorm acest proces de îmbătrânire.”

Și a mai recunoscut ceva valabil pentru toate femeile, nu doar pentru actrițe. Ceva ce știam și despre care am scris aici și aici: “felul în care arăți contează, pentru că joacă un rol important în felul în care te tratează oamenii; e o minciună gogonată dacă cineva spune că nu contează.

La mulți ani, Sharon! Tot înainte! 🙂



Citiţi şi

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Ziua în care am divorțat de mama

Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro