– continuare de aici –
Se trezi cu un sentiment ciudat, pe care nu și-l putea explica. Ca de atâtea alte ori, în casă era liniște. O liniște de început și de sfârșit de lume. Avusese un vis straniu, pe care nu și-l mai putea aminti în totalitate, dar care îi lăsase suspendată între două lumi. Încercă să se detașeze, să îl uite complet, însă nu reușea să se desprindă în totalitate. Se ridică din pat și privi pe fereastră. Lumina soarelui de dimineață era caldă și plăcută. Pentru câteva clipe, își ascultă atent respirația. Era singurul sunet pe care-l percepea. Și, totuși, simțea în continuare o prezență ciudată, străină. Nimic amenințător, din contră, era ceva care o atrăgea ca un magnet.
Își înfășură capotul în jurul taliei, prinzându-l cu cordonul din mătase. Ieși în curte desculță. Voia să simtă sub tălpi răcoarea ierbii încă necopleșită de căldura zilei de vară. Mireasma trandafirilor era îmbietoare. Pentru câteva clipe se simți complet singură pe lume. O invadă un sentiment de libertate. Venise vremea să fie cu adevărat liberă. Descătușată de tot și de toate.
Trase aer în piept, privind copacii, cerul, soarele. Era doar ea și natura. Și totuși, prezența aceea străină persista. Era ca o umbră pe care o intuia subtil, dar pe care nu și-o putea explica. Nu era umbra ei. Era a unei alte persoane. O ființă care încerca să îi transmită ceva. Un mesaj. Dar care nu reușea să treacă de un prag, de un obstacol. Era acolo, o urmărea în permanență, întindea mâna spre ea, încerca să se facă una cu ea.
Păși pe alee, îndreptându-se spre gard. Spre poarta care delimita cele două proprietăți. Cu fiecare pas se simțea tot mai atrasă de ce se afla dincolo. Dincolo de acel gard. De acea trecere între două lumi: a ei și a lui. Cea reală și cea de… dincolo. Prezent și trecut. Oare ce avea să îi aducă viitorul?, se întrebă.
Deschise poarta și păși mai departe. Cu fiecare pas, din ce în ce mai hotărâtă. Trebuia să ajungă acolo. Nu știa exact unde. Avea să afle atunci când va ajunge. Se lăsă ghidată ca prin transă de vocea aceea suavă care o chema, care o îndemna să nu se oprească. Lăsă poarta deschisă în urma ei și se îndreptă spre casă. În că un pas, doi…
Pe verandă, pe ultima treaptă… se afla el. Weber, îmbrăcat în haine de zi, cu mâinile în buzunare, o privea siderat. În cămașa și capotul ei de mătase albă, cu părul despletit și desculță, arăta ca o nălucire. O privea uimit, nereușind să articuleze niciun cuvânt. Cu fiecare pas pe care-l făcea către el, cu atât respirația lui devenea mai sacadată. Ajunsă la capătul treptelor, îl privi pentru o clipă, fără a-i adresa însă niciun cuvânt. Îi simțea privirea mângâindu-i fața, umerii, învăluind-o complet. Trecu de el fără să se oprească. Se simțea în continuare ca în transă, atrasă ca un magnet de ceva care se afla dincolo de intrare. El rămase nemișcat, acolo unde-l găsise. Respirația i se liniștise de-acum. I se părea firesc ca ea să se afle acolo, să vină la el, să intre în casa și în sufletul lui.
O auzi cum intră, cum trece de verandă și pornește pe culoar. De data asta, Elina o luă în stânga casei. Cealaltă parte fusese deja explorată. Ghidată de același spirit, păși mai departe nestingherită. Era un teritoriu necunoscut și totuși atât de familiar. Se simțea acasă. Copleșită de un sentiment de liniște, de firesc. Trecu de prima cameră, un fel de salon de trecere, un alt mic culoar sau anticameră, după care ajunse în dormitor. Un pat dublu imens, cu două noptiere de-o parte și de alta, o comodă, un covor persan și o oglindă venețiană pe peretele din stânga. Ferestrele dormitorului dădeau spre curte, fiind acoperite de o perdea dantelată și draperii de brocart, prinse cu cordoane aurii. Totul era sobru, dar în același timp intim și plăcut.
I se păru firesc să se afle acolo, în dormitorul acela. Al lui. Îl auzi apropiindu-se. Weber se opri în ușă, privind-o în continuare ca hipnotizat. Era adevărat, sau doar o plăsmuire a imaginației lui? Elina își desfăcu cordonul capotului și îl lăsă să alunece pe covor. El se apropie de ea, devorând-o din priviri dar cu teama că dacă o va atinge, Elina va dispărea. Îi simțea respirația, parfumul, întreaga ființă. Stătu așa, nemișcat, simțind-o cu fiecare moleculă a sa. Într-un final își luă inima-n dinți și se apropie suficient de mult încât să o poată atinge. O luă în brațe, îi dădu părul într-o parte și o sărută ușor pe gât. Îi strânse trupul delicat, lipindu-l de al lui, afundându-și chipul în părul ei. Mireasma aceea îl învăluia, îl îmbăta și îl transportă într-o altă dimensiune. Într-o altă lume. Îi mângâie sânii, talia, strângând-o și mai tare, încercând să o facă una cu ființa lui.
Elina se lăsa mângâiată și învăluită de brațele lui puternice. Îi simțea respirația energică, de bărbat, care îi biciuia gâtul, făcând-o să se simtă și mai atrasă de el. Cu gesturi line, tandre, Weber îi coborî bretelele cămășii de noapte, care alunecă și ea pe covor, la picioarele lor. Elina se întoarse cu fața către el și se lăsă sărutată cu patimă, răspunzându-i în același mod. Apoi i se desprinse ușor din brațe și se lăsă lin pe pat, nescăpându-l din privire. Weber începu să-și scoată hainele, nedezlipindu-și ochii de ai ei. Se simțeau conectați, încătușați pe vecie.
Se sui deasupra ei și, apucând-o de după talie, o trase mai sus, până în mijlocul patului său imens. Începu să o sărute și să o mângâie peste tot, mezmerizat de aroma trupului ei. Era pentru prima oară când i se oferea așa. Când venea ea la el și i se oferea trup și suflet, fără nicio opreliște, fără niciun cuvânt de reproș, de respingere sau de critică. Elina era în sfârșit a lui.
Pentru o clipă, Elina întoarse capul și privi în oglindă. Imaginea pe care o urmărea proiectată pe acel panou de cristal și sentimentul de dualitate, de ireal, o făcea să se simtă străină de persoana pe care o vedea și cu care nu se putea identifica. Era și parcă nu era ea. Se simțea posedată de o entitate, de un spirit pe care nu-l putea stăpâni. Și care îi ghida fiecare gest, fiecare trăire în parte. Întoarse privirea de la oglindă și-l privi din nou pe Weber. Acesta îi descifră nedumerirea, înstrăinarea, și o strânse în brațe ca și cum s-ar fi temut să nu o piardă, să nu îi scape. O sărută apăsat, lăsând-o pentru câteva clipe fără suflare.
Elina i se dăruia pe deplin. Weber o privi drept în ochi, așa cum făcea de fiecare dată când se unea cu trupul și cu sufletul ei, penetrând-o fără grabă, pe îndelete și până la capăt. Până ce se simți una cu ființa ei. Copleșit de plăcere, continua să o ațintească cu ochii săi negri, scăpărători, încleștându-și tot mai puternic degetele cu ale ei. Elina începu să geamă de plăcere și își încolăci picioarele în jurul taliei lui. Fiecare penetrare era secondată de respirația lui puternică, care îi biciuia chipul delicat, ea răspunzându-i cu câte un geamăt tot mai intens.
Elina simțea nevoia să îl înlănțuie cu brațele, să își înfigă unghiile în spatele lui puternic, să-l sărute și să-l simtă cu tot trupul ei. La un moment dat îl opri din ritm, stopându-l înainte de a o pătrunde din nou și îi spuse, țintuindu-l cu privirea:
– Știi că eu nu sunt Ea!
– Da, ȘTIU, îi răspunse Weber, forțându-i strânsoarea și afundându-se din nou în trupul ei.
Făcură dragoste pe îndelete, ca doi iubiți adevărați. Elina nu se mai simți pângărită, violată. Se simți doar femeie, iar asta îi fu suficient.
După ce sfârșiră mai rămaseră îmbrățișați pentru o vreme. Weber ațipi pentru câteva clipe, dar se trezi brusc, strângând-o și mai tare în brațele lui puternice. Elina se undui sub el, îl sărută, după care se desprinse ușor și se ridică din pat. El o urmări fără să o oprească, admirându-i trupul frumos, de femeie tânără. Fiecare linie, fiecare contur, fiecare gest al ei era pentru el o încântare.
Elina își adună lucrurile de pe covor, se îmbrăcă agale, cu gesturi line și degajate. Weber o privea tăcut. Își înnodă capotul și porni spre ieșire, fără a-i adresa lui Weber niciun cuvânt. Plecă așa cum venise, ca o nălucă, ca o himeră. Îndată ce dispăru din cadru, Weber se întrebă dacă visase sau doar și-o închipuise. Îi văzu urma adâncită în așternuturi, pe pernă, și simți în nări parfumul pe care-l îndrăgea atât de mult. Da, Elina fusese acolo. I se dăruise, iar el făcuse dragoste cu ea. Fusese a lui așa cum nu mai fusese niciodată până atunci. De-acum știa că va fi a lui pentru totdeauna.
Elina ieși din casă lăsând ușile deschise, coborî cele câteva trepte, păși pe alee și porni spre casa ei. Lăsă și poarta deschisă, călcând lin pe iarba încă umedă și plăcută la atingere. Intră în casă, în dormitor, se dezbrăcă și se duse să facă un duș. Se îmbrăcă, își luă poșeta și porni spre ieșire. Plecă de acasă fără a încuia ușa de la intrare. Pornea spre necunoscut, spre o nouă viață. Nu mai avea de ce să închidă nimic în urma ei. Trecutul nu mai exista pentru ea.
– citește continuarea aici –
Guest post by Anna Marinescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde nu e iertare, de multe ori e pace
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
