Citeam deunăzi articolul în care apăreau sfaturile absurd-victoriene legate de sexualitatea femeii, care bineînțeles acum frizează ridicolul și sunt total anacronice. Bun, deci au fost un pas de istorie, au însemnat o buclă, un cloș, care ar fi putut ajunge la străbunicile, la bunicile și poate ușor mai surd, chiar până la mamele noastre. Iar cu siguranță la unele dintre acestea au și ajuns.
O buclă amplă care a amputat puțin din feminitate, care a format femei incapabile să-și răspundă la prea multe întrebări legate de intimitate. De fapt, direct învățate să nu și le adreseze. A format mici anomalii în cuplul tradițional și a stat sub protecția ilicită a patriarhatului și a bisericii – pentru că nu meargea să vii de la slujbă și în plină chivernisire sufletească și duhovnicească să-ți pui repede cracii în sus, fără inhibiții, în timp ce se ardeau mămăliga și bucatele de post, iar toaca popii încă bătea în vale.
Și vorbind despre pudibonderie și reprimare sexuală, am dat peste o consecință total amuzantă a acestora descrise mai sus și anume limbajul. Așadar oamenii au simțit nevoia ocolișului, a eufemismelor, a luatului cu binișorul și a feritului pe după perdea. În termeni liberi, eufemisme.
Pe vremea regelui Mihai, s-a făcut un sondaj în rândul populației române despre cuvintele de ocară cele mai folosite și rezultatul a fost publicat într-un supliment al Atlasului Lingvistic Român. Și ia uitați ce-a ieșit.
În Banat, Crișana și Maramureș, organul femeii se lega strâns de fertilitatea ei, de proprietatea fundamentală a procreării. Vaginului i se zicea în popor (cel mai probabil pe la colțurile poporului) născutu` femeilor, trupu dila femeie, naștire, la muieri dîjos, nascierie, trup.
Oltenii era ceva mai spurcați și mai triviali. Foloseau „eufemisme” care încetaseră să mai fie eufemisme precum curu, gaură, vîlvă, aia. Tot la olteni se regăsește rușine instrumentu, care ne va oripila vădit pe multe dintre noi, pentru că vorbește de la sine despre cum nu numai că se asocia sexului femeiesc cuvântul rușine, dar se asorta ideii unui instrument. Așa, ca să ne glodească și mai tare istoria. Aia recentă, că despre de demulturi nu vorbim.
Tot în același ton, în Ardealul nostru mai spălat de fel, vine un mănunchi de cuvinte usturătoare, precum unialtă muierească, javră, dar și ceva mai domoale, anatomice precum mitră, puică pîntici.
Interesant este cuvântul mitră, care în limba română a rămas ca semantică populară, arhaică și regională drept vagin sau uter, dar și ca acoperământ cleric al capului la arhierei. Cuvântul vine din greaca veche métra, unde era folosit ca turban împodobit. Asocierea poate surveni din faptul că mitra, înainte să fie acoperământ de cap la vechii greci (și mai apoi la latini), la persani, de unde a și venit, avea semnificația de cingătoare, de brâu. Astfel că în ipoteza aceasta, poate fi speculată legătura, bazându-ne pe localizare. Cingătoarea, brâul seminificau zona pântecelui, locul fertil al femeii.
În Muntenia, oralitatea era de asemenea grosolană, folosindu-se cuvinte precum ocară iei, daravela (belea). Dar avem și ceva vorbe de alint precum podoabă sau păsărică.
Moldovenii de pe atunci aveau părerile cele mai hâde despre subiect, numind vaginul femeii partea rușînuosâ dinainti, partea fumeiascâ di rușîni, vîjoiu, urîciunea. Iar Dobrogenii erau mai la obiect, vulvă, pipoașcă.
La bărbați nu era cu totul diferit, fiindcă judecat la rece, mădularul era direct conectat cu rușinea, chiar dacă pe lumina stinsă, în întunericul sfios al alcovului și într-o liniște abisală. Deci era nevoie de ceva adresare și aici. Penisul era numit în Crișana, Maramureș și Banat, vînă, țî să vede mațălie, scula uomului, ismene, sărsamu dănăinte. În Banat, trup, mădulariu, în Oltenia, mimbru, triabă, ocară. În Ardeal, pasărea uomului, țiega uomului, marfă. Muntenii îi ziceau membru, rușîni, poduabă, Moldovenii, puțca, partia rușinuoasâ dinainti, niembru, vînă, iar Dobrogenii, rușinea sau pardonu.
Dacă, feri-te-ar sfântu’, trebuia să declari c-ai făcut sex, bineînțeles, undeva într-o pungă strânsă apoi cu nouă legături, să n-audă nimeni, sau în pernă, ai fi folosit am avut sîmbră cu muierea, am avut pat, o umblă la ia, bagu-mă-n tini, am șăduit cu-o femeie, sâ drăgostiesc, s-a avut bini cu ia, am avut păcat cu dânsa.
Ce-ai avut, mă, tu? Nu, nu vreau să schimb tonul, călcând strâmb spre feminism, pentru că manifestat în chip exagerat, îl găsesc de-a dreptul stupid și nefolositor. Dar mai toate expresiile fac dovada folosirii lor de câtre bărbați. De aici se înțelege fără casnă, că ele, femeile, nici nu prea aveau în vocabular vreo variantă proprie a facerii amorului. Sau și mai simplu. Inclusiv sondajul a fost părtinitor, sau hai să zicem direct, sexist, lăsându-le de-o parte. Ce treabă să fi avut muierile cu felu-n care-i zice la sex, ele să-l facă în taină și să nu mai tot spuie, că și-așa vorbesc mult și prost. Nu?
Lăsând trecutu’ unde-i stă bine, adică în urmă, dar râzând cu un ochi și încruntându-l pe celălalt, aștia am fost. De aici venim și nici măcar n-a fost așa departe, n-a trecut un secol întreg de atunci. Acum nu mai suntem la fel de plastici la vorbe, ne-am empancipat jena, care pare mai firească, mai naturală, mai nesubjugată regulilor.
Totuși nu ne-am dres de tot, sexualitatea încă e văzută ici, colo, tranzacțională, obscenă, poate chiar condamnabilă. Și, din nou, fără să întind vreo coardă feministă exagerată, de cele mai multe ori, se subînțelege o vină socială a femeii când sexualitatea e prea multă, pentru că instigă public, dar și când e prea puțină, în dosul ușii maritale, că, vezi doamne, dacă e prea puțină și rar, de ce e prea puțină, că apoi dânsul dă fuga după alta.
Să ne fie rușîni!
Citiţi şi
Pentru toate femeile care se apropie de 50 de ani
Sfaturile unei mame pentru fiul ei căsătorit
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
