Ochii unei femei rămân până la sfârșit martorii și depozitarii tinereții ei. Cum așa? veți întreba, contrariate tocmai de vulnerabilitatea pielii din jurul lor. Cum e posibil ca tocmai ei să se bată cel mai eficient cu timpul? Priviți-o pe Marie Laforêt!
A fost prima care mi-a venit în minte, poate pentru că ne-a părăsit de curând și i se spunea fata cu ochii de aur. Așa au rămas, frumoși până la sfârșit. Sigur că vezi și ovalul feței, mai vezi culoarea părului sau a buzelor, dar primii sunt ochii. De care nu te poți parcă desprinde, nici la 25, nici la 50 sau mai sus.
Sigur, veți spune că ai nevoie și de o bună moștenire, să fii frumoasă și să ai cu ce să te îngrijești. Ele, actrițele, sunt frumoase oricum, că de aia au ajuns actrițe. Și au și cu ce. Nu, nimeni nu e frumoasă oricum, oricând. Toate avem căderile noastre. Și toate trebuie să muncim disciplinat pentru a arăta bine nu doar în prima tinerețe. Despre asta e vorba.
Pielea ține minte, e ca un elefant. Ai stat prea mult la soare, ai pierdut nopți, ai fumat, ai cam uitat să te demachiezi înainte de somn, toate se adună sub și la coada ochilor. Nu spune nimeni să nu-ți trăiești viața cum vrei tu, ești suverană. Dar vă rog țineți minte că trăim mai mult și asta nu mai e o veste bună dacă nu ne îngrijim de datul natural. Și dacă nu învățăm de timpuriu regula lui puțin și bun. Asta ca să răspundem și la obiecția că “ele” au cu ce. Și noi avem, dacă chibzuim și alegem inteligent.
Dar să ne întoarcem la bunul obicei al demachiatului sau al curățatului pielii chiar dacă n-am folosit make up. Aerul orașului, îmbâcsit cu văzute și nevăzute, ne-a “machiat” vrând-nevrând sau, peste noapte, în confortul propriului pat, organismul nostru se detoxifică, iar toxinele sunt eliminate prin piele. Și azi vă propun o schemă de îngrijire a ochilor cu produse La Prairie. Infailibilă.
Citiți și Ce se întâmplă cu pielea noastră de seara până dimineața
Pasul 1 – Demachiere (seara și dimineața)
Avem două variante, rămâne doar să alegeți în funcție de timpul pe care îl rezervați acestei etape. Mai scurt, apă micelară cristalină, în sensul că are apă de ghețar, sau, dacă sunteți în dispoziție ritualică, un balsam suprem cu o textură care evoluează foarte plăcut.
Crystal Micellar Water For Face And Eyes și Supreme Balm Cleanser
Apa micelară pentru ten și ochi
- îndepărtează toate impuritățile fără să usuce pielea
- protejează pielea prin infuzia bogată în antioxidanți
- lasă tenul “ca nou”, cu un aspect sănătos, hidratat, proaspăt, relaxat.
Cum se folosește
Îmbibați o dischetă și apăsați ușor pleoapa superioară. Așteptați câteva secunde pentru ca formula demachiantului să interacționeze cu produsele de make up, apoi ștergeți cu mișcări fine dinspre colțul interior spre cel exterior. Repetați până dischetele rămân curate. Apoi treceți la demachierea tenului și gâtului.
Balsamul
În plus, față de apa micelară, calmează și destresează, iar pielea rămâne și mai catifelată. Se transformă surprinzător la contactul cu pielea: dintr-o cremă bogată devine un ulei somptuos și apoi o emulsie lăptoasă.
Cum se folosește
Luați cu spatula o cantitate generoasă de balsam și o puneți în palmă. Folosind degetele celeilalte mâini aplicați-o pe fața uscată, apoi masați cu mișcări circulare până când se transformă într-un ulei mătăsos. Stropiți fața cu apă caldă, continuați masajul circular și uleiul se transformă într-o emulsie. Clătiți bine. Uscați ușor fața cu ajutorul unor lavete speciale pentru o exfoliere lejeră.
Acum putem trece la pasul 2 și să vă prezint produsul-minune cu efect de lifting, dar care are un obiectiv și mai ambițios – să redefinească privirea! “Acea privire” – intensă, pasională, vie, visătoare. Inspiratoare.
Pasul 2 – Skin Caviar Eye Lift – un serum de lifting și fermitate pentru zona periorbitală
Serumul este o combinație potentă între celebrele perle de caviar și o emulsie gel-cremă. Cele două ingrediente cheie active – Exclusive Cellular Complex și Caviar Premier – sunt amândouă rezultatul cercetărilor în biotehnologie pentru reenergizarea celulelor pielii și asigurarea efectului de revitalizare și reîntinerire a zonei din jurul ochilor.
Efecte: sprâncenele apar mai înălțate, mușchiul ridicător al pleoapei pare că s-a trezit din amorțire și și-a amintit de unde i se trage numele, laba gâștei parcă a devenit a unei rățuște și zona de sub ochi s-a nivelat. Asta după numai 10 zile. Dar vreau să vă spun că s-a simțit tensionarea ușoară a pielii încă de la prima aplicare. Care a fost un test oferit de La Prairie în Mall Vitan. Într-o cabină elegantă special amenajată în fața intrării în Sephora (urmează AFI Cotroceni, ca să știți). Serumul este atât de cumpărat din iunie, când a fost lansat internațional, încât la ora când scriu lipsește din stoc pe site-ul La Prairie.* Nu însă și la noi. (dați click pe numele produselor)
Modul de aplicare – ca în filmuleț
Pasul 3 – Skin Caviar Eye Lift Cream
Vechea cremă de ochi Skin Caviar Luxe Eye Cream, minunată oricum, a fost îmbunătățită cu același Caviar Premier pe care îl conține și serumul. O combinație puternică împotriva semnelor de îmbătrânire – pierderea fermității și a elasticității, apariția liniilor fine și a ridurilor, uscăciunea și cearcănele. Crema pătrunde rapid după serum. Senzația de confort este neprețuită.
SFAT IMPORTANT Folosiți cantități mici de serum și cremă de ochi. Pielea din jurul ochilor e mai subțire decât în restul feței, iar produsele sunt mai concentrate. Excesul blochează porii, pe lângă faptul că e o risipă.
Citiți și La Prairie Skin Caviar Absolute Filler sau repornirea motoarelor tinereții
Citiţi şi
Ordinea de aplicare a produsele de îngrijire a tenului pentru beneficii optime
Bruma (ceața) de față – confortul după care tânjește tenului tău
Mituri sau știință? Neutrogena® se bazează pe știință
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.