De o săptămână, plec de două ori pe zi în insula frumuseții – Corsica, dimineața și seara. Da. Ajung nevăzută cât ai clipi direct într-o uriașă livadă unde cresc citricele rare, aproape 900 de varietăți. Acolo nu are voie publicul. Acolo vin în pelerinaj la vremea înfloririi numai chefi, ciocolatieri, parfumieri și formulatori de cosmetice sau de cocteiluri. Eu îmi umplu plămânii cu îmbătătoare miresme mediteraneene, o mică fericire mă vizitează și simt o năvalnică poftă de viață. Deschid ochii și iată-mă înapoi. Am în palme câteva picături din serumul superconcentrat în vitamina C stabilă de la Yon-Ka, responsabil de aceste minunate teleportări. De aceea trebuie să vă spun povestea lui. (despre Codul frumuseții am scris aici.)
În sticluță este un ulei care miroase demențial, în care sunt conținute
🌱cea mai mare concentrație de vitamina C liposolubilă cu stabilitate ridicată (20%) – moleculă ultra pură fabricată în Franța prin științe verzi
🌱un milion și jumătate de celule native (de turmeric și rodie)
🍊ulei esențial de portocală dulce răspunzător de efectul aromacologic* energizant
🍑ulei organic de caisă
🌱chintesența Yon-Ka (ulei esenţial de lavandă, muşcată, rozmarin, chiparos şi cimbru)
Noutatea
Despre vitamina C știați, îi e suprafolosit numele și multe legende circulă legate de beneficiile consumului, care nu de puține ori sunt numite chiar miraculoase. Există mult adevăr, incontestabil adevăr, doar că vitamina C e o vitamină greu de prins și de păstrat în forma ei benefică, neoxidată. Cu o moleculă fragilă, ușor de distrus de lumină și căldură, nu prea ne e de folos ca ingredient cosmetic activ care să stimuleze producția de colagen. Desigur că mulți producători de cosmetice au încercat formule cu vitamina C, dar efectul este dat de concentrație și de stabilitate – cu cât este mai mare concentrația substanței active în forma ei stabilă, cu atât efectele sunt mai bune, durează mai mult.
Și aici este izbânda Yon-Ka: colectivul de farmaciști a obținut cu ajutorul științelor verzi ultima generație de vitamina C stabilă – ascorbil tetraisopalmitat, un produs 100% de origine naturală. Științele Verzi au făcut posibil să avem toată puterea vitaminei C fără dezavantajele cunoscute pentru vitamina C sintetică – instabilitatea când este expusă la lumină și căldură și toleranța scăzută. Yon-ka a găsit soluția – vitamina C liposolubilă cu stabilitate ridicată, bio-asimilabilă și bio-compatibilă, obținută prin bio-tehnologic prin fermentarea zaharurilor din plante.
Ce sunt științele verzi
Atunci când folosești știința pentru a produce și/sau a cultiva ingrediente naturale fără a epuiza solul, prin procese sustenabile și de înaltă tehnologie se cheamă că ai transformat-o într-o știință verde. Între științele verzi este și Biotehnologia. Iar procesele biotehnologice alese de Yon-Ka includ biofermentarea și culturile celulare. Concentrație ridicată – ușor de formulat într-o soluție uleioasă (formulă ne-acidă vegană) este perfect tolerată de piele.
Efecte promise
- încetinirea procesului de îmbătrânire a pielii,
- redarea unei străluciri specifice tenurilor tinere,
- uniformizarea tenului (prin diminuarea până la dispariție a petelor brune).
Ingredientele și efectele lor
🌱20% vitamina C stabilă – efecte anti îmbătrânire, antioxidant, anti pete închide la culoare, strălucire
🌱750.000 celule native de rodie – intensifică strălucirea și efectul anti-pete ale vitaminei C
🌱750.000 celule native de turmeric – intensifică efectul anti-îmbătrânire și acțiunea de protecție a pielii a vitaminei C
🌱ulei esențial de portocală dulce – pentru tonicitate pielii și efectul aromacologic energizant.
(paranteza despre diferența dintre aromaterapie și aromacologie – Aromaterapia necesită încorporarea de uleiuri esențiale și esențiale pe bază de plante pentru un proces terapeutic și holistic care asigură bunăstarea minții și a corpului. Aromacologia este o știință relativ nouă (din 1989) care explorează sentimentele pozitive induse de mirosuri departe de orice proces holistic sau de vindecare.)
🌱ulei organic de caisă, bogat în vitamina A – intensifică acțiunea vitaminei C de a conferi strălucire tenului și aduce confort.
🌱nelipsita și binefăcătoarea chintesență Yon-Ka (ulei esenţial de lavandă, muşcată, rozmarin, chiparos şi cimbru) care optimizează puterea formulei.
Angajamentele Yon-Ka
Pe lângă ingredientele obținute prin biotehnologie din plante crescute sustenabil, ne mai place și că Yon-Ka protejează planeta: sticluțele și fiolele sunt din sticlă reciclată, cartonul pentru ambalaje este făcut din lemn provenind din păduri administrate sustenabil (FSC), informațiile sunt tipărite pe cutii – o măsură care reduce consumul de hârtie prin eliminarea prospectului de produs cu peste 4 tone anual. (Vă dați seama ce vânzări au, totuși? :))
Utilizare
Acest oleo-serum unic, fără apă, fără alcool și fără conservați, ce nu lasă fața grasă și nu produce comedoane, se aplică dimineața și seara pe față demachiată și spray-ată cu loțiunea Yon-Ka.
Se picură în palmă 6-8 picături de serum, se încălzește în ambele palme și înainte de a-l întinde pe față se țin palmele căuș în dreptul nasului și se inspiră adânc.
Năvălește deodată toată Corsica cea însorită și plină de arome și pe loc mintea te teleportează senzorial într-un anotimp fără griji – tinerețea ta. Magia s-a produs. Poți începe masajul lejer al feței, gâtului și decolteului cu mișcările ascendente cunoscute până la absorbția totală. Tu ai terminat, pielea e catifelată, dar efectele curg, cuminți, pentru că acest serum lucrează. Face exact ceea ce a fost programat să facă. Tu doar trebuie să repeți pașii de două ori pe zi.
Ai trei variante de consum acasă
- zilnic, dimineața, acțiune continuă care susține anti-îmbătrânirea, strălucirea, uniformizarea pigmentară și mina bună
- cura de cinci zile (seara și dimineața) acțiune fulger pentru intensificarea strălucirii – rezultatele sunt vizibile, semn de eficacitate
- cura de 4-8 săptămâni (dimineața și seara) – acțiune intensivă pentru anti-ageing, diminuarea petelor maronii și strălucire.
Dar și tratament cosmetic profesional Yon-Ka + (Casa Yon-Ka – unde există acum un discount de 20% pentru Sărbătorile de Paște) și saloanele cosmetice care folosesc produsele franțuzești Yon-Ka)
În saloanele cosmetice care lucrează cu produsele Yon-Ka există un tratament profesional cu Vitamin C 25 (mai concentrat) de 60 de minute destinat tenurilor obosite, terne, cu semne de foto-îmbătrânire și cu pete pigmentare.
Care înseamnă o abordare atentă a tenului pentru obținerea de efect imediat – riduri atenuate, luminozitate, aspect uniform – și anume:
- inițierea teleportării – partea de demachiere și pregătire fizică și psihologică pentru relaxare profundă
- un peeling profesional cu 30% acid glicolic
- urmat de un masaj cu puternicul Serum C25 ce conține 25% vitamina C stabilă.
- masca, timp în care mâinile se bucură de atenția cosmeticienei.
- aplicarea unui film subțire de cremă cu factor de protecție UV.
Ieșirea din starea de relaxare se face blând, te ridici în șezut și primești un masaj al cefei pentru 2-3 minute. Apoi pleci din Corsica unde ai tu treabă. Zâmbind cum numai un vis frumos și realizabil te poate face să zâmbești.
Frecvența recomandată – o cură de patru tratamente săptămânale (o lună), apoi o dată pe lună de întreținere. Poate rămâne tratamentul tău vreme îndelungată sau îl poți alterna cu alte tratamente Yon-Ka pe care cosmeticiana le poate personaliza adăugând o fiolă de serum C 25 cu 25% vitamina C stabilă când execută masajul.
Indicații – pentru toate vârstele, genurile și tipurile de ten. Siguranță – testat dermatologic pe toate tipurile de ten, inclusiv pe cel sensibil.
Despre Yon-Ka
Plantele din bazinul Mediteranei, puterea vindecătoare a uleiurilor esențiale, cunoscute și sub numele de “sângele plantei”, neobositul spirit franțuzesc și devoțiunea către un brand care rămâne de mai bine de 70 de ani și de-a lungul multor decenii tranzacționale, o afacere de familie – iată călătoria Yonka 🌿
Membrii familiei Mühlethaler, pasionați de botanică, pionieri în aromaterapie și fitoterapie, dețineau această cunoaștere ancestrală care, în 1954, era accesibilă numai câtorva oameni de știință, chimiști și doctori.
Interesați inițial de aromele subtile ale plantelor și de uleiurile lor esențiale, încărcate cu lumină direct de la soare, au testat asupra lor și a celor apropiați diversele lor beneficii de curățare, vindecare și îmbunătățire a stării de spirit. De altfel, primele lor produse au fost destinate uzului medical de către diferiți fizioterapeuți.
Revelația a venit, însă, atunci când, în cursul cercetărilor, au creat #laQuintessence, chintesența – o combinație unică de cinci uleiuri esențiale, provenite din zona mediteraneană, și care a devenit semnatura brandului fitoaromatic.
Citiţi şi
Bruma (ceața) de față – confortul după care tânjește tenului tău
Șahul, ca un dans al seducției – Joueuse/Queen to Play
The Catchy Christmas List 2018 sau lucrurile care contează
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.