Mi s-a întâmplat de câteva ori în viaţă ca acţiunile mele să rănească, fără voia mea. Din fericire, nu am aflat de prea multe astfel de situaţii. Într-un fel, e mai bine aşa. Nu ştii, nu te doare. Însă fericirea imensă pe care o simt atunci când mi-am propus şi chiar fac o bucurie este direct proporţională cu tristeţea imensă care mă chinuie atunci când, fără să vreau, fac rău cuiva.
Nu ştiu dacă şi pentru voi e la fel, dar am observat că atunci când fac o bucurie, bucuria mea durează cât o ploaie de confetti. Sau cât un foc de artificii. În timp ce, dacă provocăm o durere, tristeţea mă poate urmări muuuultă vreme. Iar sentimentul de vinovăţie bate sentimentul că am fost de folos. Dacă ai făcut cuiva un bine, dincolo de ceea ce simţi tu, există din partea celuilalt două posibilităţi: să te aprecieze sau să se simtă împovărat de datorie pentru gestul tău. Sunt oameni care se simt datori şi se revanşează (sau nu, n-are importanţă) şi oameni care, cu cât îţi sunt mai datori, cu atât te urăsc mai mult. Și am observat că noi, oamenii, nu prea vorbim despre cei care fac ceva bun pentru noi. Discutăm așa în proximitate cu una-două persoane. În celălalt caz, chiar dacă răul pe care l-ai provocat a fost absolut neintenţionat, dar răul omului are legătura cu tine, în mod cert cel rănit te va ţine minte muuultă vreme. El, familia lui, cei apropiaţi, cei care află despre ce ai făcut – cu fiecare om care ştie creşte numărul celor care gândesc negativ despre tine. Şi cu fiecare gând negru creşte sentimentul tău de vinovăţie şi îşi face loc depresia.
sursa foto: atelierhandmade.com
Eu sunt convinsă că faptele bune sunt mult mai multe în viaţa fiecărui om. Doar că faptele rele, al căror ecou se propagă mult mai repede, cântăresc mai greu în balanţă. Dacă am putea să facem o socoteală, sigur că ne-ar da cu plus. Şi până la urmă chiar cred că asta ar trebui să facem. Aşa că vă propun un exerciţiu: să tragem linie şi să scriem sus faptele rele, că sunt mai puţine, şi să lăsăm partea de jos a paginii pentru toate faptele bune, pentru că sigur sunt fără sfârşit. Acum, la capătul liniei, scriem egal şi scriem negru pe alb – „sentimentul de vinovăţie pe care îl duc în cârcă nu mă lasă să fac alte fapte bune. Deci afară cu acest sentiment!”. Ne iertăm astfel pentru toate greşelile făcute cu gândul, cu vorba, cu fapta, cu intenţie sau fără şi facem loc pentru lucrurile bune şi frumoase.
Daţi greutate lucrurilor bune din viaţa voastră şi ştergeţi-le pe cele rele. De tot!
Pe Mirela o găsiți toată aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
