Nici nu s-a împlinit anul de când a început Restaurația și deja trăim sentimentul unui sfârșit de lume. Democrația nu ni s-a consolidat: au contraire!
Valorile cu care operăm în spațiul public se întorc la o epocă pre-europeană, în care întârziam la porțile Orientului. Trăim răzbunarea dorinței de a da și a lua iar, nestingherit, șpagă, bacșiș, peșcheș. Cel mai dureros: timida încercare de a reduce decalajul față de Vest pare să-și fi epuizat resursele. Gata?!
Nu simțiți, nu plutește în aer în toamna asta blândă? Pătura progresistă din societatea noastră (oricum atinsă și ea, adesea, de ridicolul care vine cu fiecare exces) a obosit.
Nu mai avem putere, nu mai avem energie, nu mai avem speranțe și nici morții și cicatricile supraviețuitorilor din #Colectiv nu ne mai mișcă. Peste țară se lasă letargia, peste țară se lasă resemnarea.
Și exact pe aici intră, nevăzut, autoritarismul. Se instalează, mișelește. Nici măcar nu e nevoie de forță între Carpați și Dunăre. E nevoie de mită către imensul aparat bugetar.
Țara se momește cu leafa și cu pensia. Și nici nu e nevoie de mai mult. Crime cum se tot întâmplă (când alungi medici, când furi banii asiguraților din sănătate etc., etc., etc.) stârnesc, cel mult, o indignare foarte blazată.
Desigur, mai există mici inflamări morale, dar ele nu au nicio consecință când Partidul (Opoziția rămâne, iată, timidă ca o fată mare) și Securitatea coabitează pașnic și reciproc avantajos (cum, ce credeți?, chiar se întâmplă).
Ce e cel mai puțin înțeles în societatea românească e acest amănunt: cine fură. Știm, firește, că toți fură, ceea ce e o inepție care ne ține loc de articolul 1 din Constituție.
Cine fură, deci? Fură cei care ies la pensie, deși nu ar avea dreptul, fură cei care obțin carnetul de conducere, deși nu știu să conducă, fură cei care o iau pe scurtăturile de dincolo de lege și bun-simț, fură cei care primesc remunerație generoasă pentru merite pe care nu le au, fură firmele de casă, când câștigă licitații în mod injust, fură oamenii baronilor și fură fiii și fiicele baronilor, fură baronii înșiși, cu fiecare autostradă care nu se face, cu fiecare spital care nu se renovează, cu fiecare școală care nu există. Fură funcționarii care merg în concedii deghizate în cursuri de specializare (oho, cum fură dumnealor!).
Se fură doctorate, titluri academice, demnități publice care nu mai ajung la persoanele competente decât în mod miraculos. Se fură până și ieșirea din pușcărie.
Fură atât de mulți oameni în România, enorm de mulți, iar cei mai mulți nici măcar nu înțeleg că da, și ei. Ei cred că se descurcă. Și cum altfel ai putea trăi într-o astfel de societate, în care etica e ultima dintre preocupări? Cum? Trăind cinstit? Ca un prost? Hai, domne’…
Și care e chipul adevărat al României? Europenismul (mofturi, nene!) sau levantismul abia mascat, în care ne înțelegem noi și, oricum, va merge și așa, și oricum ce importanță mai are? S-au dat multe răspunsuri, și toate au fost provizorii.
Dar semnele, la răscrucea la care suntem, ne arată categoric că mergem înspre trecut.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
Ce au în comun Trump, Putin și Georgescu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
