Cea mai bună formă de autoapărare împotriva iubiţilor psihopaţi o reprezintă recunoaşterea semnalelor de alarmă iniţiale, lucru care îţi permite să ieşi din relaţie cu mult înainte de a fi serios afectată. Doctorul Joseph Carver a conceput o listă utilă şi instructivă care conţine simptomele timpurii ale relaţiei cu un psihopat sau, cum foarte bine remarcă el, cu un ratat. Aşa cum am văzut mai înainte în descrierea comportamentului lui Drew Peterson, nu toate semnalele dintr-o relaţie de tip psihopat sunt, în mod evident, negative. Dar, aşa cum vom vedea, chiar şi semnele care par pozitive (cum ar fi ataşamentul rapid şi atenţia excesivă, complimentele şi cadourile) sunt, de fapt, negative. În mod similar, Carver remarcă faptul că psihopatul nu trebuie să manifeste toate simptomele de mai jos pentru a fi periculos. Existenţa a cel puţin trei dintre aceste simptome indică o relaţie potenţial periculoasă. Tot ceea ce este în plus peste acest nivel indică o relaţie nu doar posibil, ci sigur dăunătoare. Carver începe prin a da definiţia „Ratatului”: „Ratatul este tipul de partener care creează într-o relaţie perturbare emoţională, socială şi psihologică. Lista care urmează se doreşte a fi o sinteză a caracteristicilor „Ratatului” care să-i ajute pe bărbaţi sau femei să identifice din vreme relaţiile potenţial periculoase înainte de a suferi traume emoţionale sau chiar fizice” (drjoecarver.com)
1. Ratatul te va răni intenţionat. „Dacă el sau ea te lovesc, îţi răsucesc mâna, te trag de păr sau te lovesc cu piciorul, te îmbrâncesc sau îţi deteriorează bunurile chiar şi o singură dată, părăseşte-i”, e de părere Carver. Aşa cum am văzut, Drew Petereson şi-a agresat partenerele din ce în ce mai mult. A început prin a critica, a trecut apoi la insulte şi în cele din urmă la violenţă şi (probabil) crimă. Este foarte important să te îndepărtezi de un psihopat la primele semne discrete de violenţă deoarece abuzurile, de regulă, cresc în frecvenţă şi intensitate odată cu trecerea timpului.
2. Ataşament şi declaraţii de dragoste foarte timpurii. Carver afirmă că „ratatul are emoţii şi legături foarte superficiale cu ceilalţi. Unul din lucrurile care vi s-ar putea părea atrăgătoare la un psihopat este legat de cât de repede el sau ea îţi declară că te iubesc, că vor să fie alături de tine sau să se căsătorească. De obicei, în câteva săptămâni de la începutul relaţiei, ratatul îţi va spune că eşti iubirea vieţii lui, că vrea să fie cu tine pentru tot restul vieţii şi că vrea să se căsătorească cu tine. Îţi va face cadouri, promisiuni de tot felul şi vei fi copleşită cu atenţie şi gesturi frumoase. „Drew Peterson şi alţi curtezani periculoşi nu ar putea avea niciun fel de partenere, cu atât mai puţin atrăgătoare, dacă şi-ar arăta adevărata faţă de la bun început. În general, psihopaţii te copleşesc cu romantism. Îşi păcălesc victimele cu complimente, promisiuni şi daruri la începutul relaţiei. Oricât de mare ar fi promiscuitatea lor, îşi concentrează energiile asupra ţintelor lor celor mai dezirabile. Totuşi, avertizează Carver, acest semn aparent pozitiv este, totodată, şi negativ. Semnifică mai degrabă superficialitatea emoţiilor şi nu o profunzime a iubirii. Tot Carver ne spune în continuare că „oamenii normali au nevoie de un proces îndelungat pentru a dezvolta o relaţie deoarece miza este foarte mare… Îndrăgostirea rapidă este întotdeauna un semn al superficialităţii sentimentelor care mai târziu îi va permite psihopatului să se detaşeze de tine la fel de repede cum s-a ataşat”, adică exact ceea ce au făcut Drew Peterson (şi alţii ca el) după seducerea partenerelor lor. Pe cât de repede s-au ataşat la început, tot aşa s-au şi distanţat pentru a se putea ocupa de următoarele cuceriri.
3. Temperament coleric. Mai devreme sau mai târziu, ratatul îşi va arăta caracterul coleric. Carver afirmă că psihopaţii recurg mai întâi la violenţă indirectă – cum ar fi lovirea demonstrativă a peretelui cu pumnul sau aruncarea obiectelor – înainte de a începe să-şi îmbrâncească, să-şi lovească partenerele. Atacurile fizice asupra obiectelor reprezintă o formă de intimidare. Printr-un astfel de comportament, psihopaţii le arată victimelor că pot fi supuse aceluiaşi tratament şi le fac pe partenere să se obişnuiască treptat cu actele de violenţă.
4. Distrugerea încrederii în sine. Psihopaţii preferă, în general, flirturile şi relaţiile scurte care le asigură constant noi surse de efervescenţă, dar se mai angajează şi în relaţii de durată doar pentru a dobândi şi mai mult control asupra unor ţinte mai promiţătoare. Este aproape imposibil să controlezi fiinţe puternice, care au standarde precise şi stimă de sine bine conturată. De aceea, psihopaţii trec, în cele din urmă, de la cascada de complimente de la început, la critici distrugătoare. Odată ce şi-au înşfăcat bine prada în gheare, o doboară la pământ pentru a-i submina încrederea în sine. Carver afirmă că, de exemplu, aceşti rataţi „îţi corecteză constant şi cele mai mici greşeli pentru a-ţi induce nesiguranţă, pentru a te face să te simţi fără sclipire şi, mai ales, pentru a te face să simţi că mereu faci ceva greşit… această diminuare graduală a încrederii şi a stimei de sine le permite să îţi aplice rele tratamente mai târziu, ca şi când le-ai merita. După cum declară familiile şi prietenii lui Tracy şi Stacy, după ce le-a sedus, Drew le-a distrus progresiv încrederea în sine. Afirmaţia lui că nu a făcut decât să susţină obsesia lui Stacy pentru operaţii estetice sună fals. Prin contrast, declaraţiile familiei şi ale prietenilor ei, care susţin că el o critica atât de mult, încât ea s-a simţit obligată să-şi „îmbunătăţească” în mod constant imaginea, sunt mult mai plauzibile. Nesiguranţa crescândă a lui Stacy i-a dat lui Drew puterea de a influenţa modul în care ea se evalua pe sine.
5. Suprimarea susţinerii. În sălbăticie, prădătorii îşi izolează prada de restul turmei pentru a o putea ataca mai eficient şi a o devora. Exact aşa fac psihopaţii cu victimele lor. Psihopaţii îşi izolează partenerele de familie, prieteni, colegi. Pot face acest lucru prin critici directe sau fiind mereu în preajmă atunci când se întâlnesc cu alţii, aşa cum facea Drew cu Stacy. Uneori recurg la manipulări mai subtile, învrăjbind victimele cu familia sau prietenii şi invers. Aşa cum observă Carver, „psihopatul simte că familia sau prietenii te pot influenţa sau pot emite aprecieri negative la adresa lui… În cele din urmă, pentru a evita atacurile verbale, întrebările sau abuzurile, începi să simţi că e mai bine să nu mai vorbeşti cu familia sau prietenii. Te vei retrage de lângă ei ceea ce îi va determina să se supere pe tine”.
6. Caruselul emoţiilor. Aşa cum ne amintim, Drew Peterson i-a cumpărat soţiei lui o motocicletă şi bijuterii scumpe chiar şi în perioadele în care o critica, o izbea de pereţi, o izola de familie, o acuza de infidelitate sau o insulta. Dacă ar fi în mod constant violenţi sau malefici, psihopaţii nu şi-ar putea păstra partenerii şi, de aceea, aşa cum observă Carver, „repetă ciclul emoţional de la bine la rău şi viceversa. Ciclul începe când ei te tratează rău intenţionat şi când poţi fi abuzată verbal, înjurată şi ameninţată pentru o vină minoră. Brusc, a doua zi, devin drăguţi şi fac toate lucrurile acelea pe care le făceau la începutul relaţiei voastre”. Perioada de drăgălăşenie îi face pe partenerii psihopaţilor să se agaţe de relaţie cu speranţa că vor găsi ceea ce psihologul Susan Forward numeşte „soluţia magică” cu care îi vor face să se poarte permanent bine cu ei. Soluţia magică, evident, nu există. Invariabil, psihopatul revine la eul real, malefic. Cu timpul, ciclul malefic creşte ca intensitate şi durată şi e întrerupt de tot mai puţine momente de „drăgălăşenie” care fixează victima în propria ei lume fantastică. După cum observă Carver, „rămâi în relaţie cu speranţa că fiecare ciclu rău-apoi-bine este ultimul. Celălalt scop al perioadei malefice este acela de a-i permite psihopatului să-ţi arunce în faţă vorbe urâte despre tine sau cei dragi ţie prin care, din nou, îţi distruge încrederea si stima de sine”.
7. Tu eşti întotdeauna de vină. După cum am văzut, psihopaţii nu acceptă să fie criticaţi pentru niciuna din faptele lor reprobabile. Neagă evidenţele şi îşi acuză victimele de fapte rele. Gândirea lor deformată creează un raţionament de genul „n-am facut asta dar, şi dacă am facut, ai meritat-o”. Când nu a negat în mod direct abuzul conjugal, Drew Peterson a dat vina pe fiecare dintre soţiile lui pentru că l-au provocat. Conform spuselor lui, ele au minţit că ar fi fost lovite de el. Ele erau cele „nervoase” şi „tulburate”, nu el. El nu le-a lovit niciodată, chiar dacă una din ele a trebuit să meargă la urgenţă ca urmare a loviturilor lui. Carver afirmă că „psihopatul niciodată, repetaţi niciodată, nu îşi asumă responsabilitatea pentru comportamentul lui, altcineva fiind întotdeauna de vină”.
8. Panica separării. Psihopaţii au nevoie să deţină controlul total în vieţile lor, mai ales asupra relaţiilor romantice. Cand se plictisesc de o parteneră sau găsesc un înlocuitor, o pot părăsi din senin, fără remuşcări şi fără a se deranja măcar să ofere o explicaţie. Dar se înfurie foarte tare când regulile jocului se schimbă şi partenerele sunt cele care îi părăsesc. Drew Peterson n-a ezitat să-şi înşele partenerele şi să le schimbe cu altele. Însă când ele au dorit să-l părăsească pentru a scăpa de abuzuri şi nefericire, a recurs la violenţă, ameninţări, mituire şi, când nimic din toate acestea nu a funcţionat, (probabil) crimă. Aşa cum notează Carver, „ratatul intră în panică în cazul unei despărţiri – dacă nu e integral ideea lui – ca apoi să te arunce ca pe un obiect fierbinte. Iubiţii abuzivi fac crize, plâng, imploră, promit să se schimbe sau îţi propun căsătorie/voiaje/cadouri când ameninţi că vei pune punct relaţiei. Odată reintrată în capcana lui, evadarea se va dovedi data viitoare de trei ori mai dificilă”.
9. Fără preocupări colaterale. Pentru a-şi putea controla mai bine victimele, psihopaţii nu doar că le izolează de alţi oameni, ci le şi reduc simţitor aria de interese şi preocupări, ceea ce le face să se concentreze exclusiv asupra lor. Drew Peterson nu era de acord ca Stacy să lucreze în afara casei şi îi dădea cadouri şi bani nu pentru că era un generos, ci pentru a o face dependentă emoţional şi financiar de el. De asemenea, era pas cu pas pe urmele ei şi voia să afle dacă se mai întâlneşte şi cu alţi bărbaţi. Faptul că se ştia urmărită îi crea lui Stacy o stare de disconfort ori de câte ori era vorba de o activitate în afara relaţiei lor. Carver afirmă în continuare: „dacă desfăşori o activitate indepenedentă, vor dori să vină cu tine, ceea ce te va face să te simţi rău pe tot parcursul acţiunii. Raţionamentul care stă la baza acestei atitudini este acela de a te împiedica să te simţi bine sau să ai alte preocupări în afara celor pe care le pot controla ei.”
10. Control paranoic. Se ştie deja că psihopaţii îşi urmăresc victimele cele mai semnificative. Îi consideră şi pe ceilalţi, inclusiv pe partenerele lor, ca fiind manipulatori, înşelători şi lipsiţi de scrupule ca şi ei. Deşi în mod constant îşi înşală soţiile, de regulă cu numeroase alte partenere, sunt macinaţi de temerea că soţiile lor ar putea să-i înşele la rândul lor. De aceea, aşa cum observă Carver, „psihopatul te va verifica şi te va urmări să vadă unde eşti şi cu cine eşti. Dacă vorbeşti cu un membru al sexului opus, te va descoase să afle de unde îl cunoşti. Dacă nu răspunzi la telefon, vei fi întrebată unde ai fost, ce făceai, cu cine vorbeai etc.”. Drew Peterson nu era detectiv doar la serviciu, ci şi acasă, el urmărind-o pe Stacy pentru a o ţine complet sub observaţie.
11. Scene în public. Psihopaţii au tendinţa de a-şi umili victimele nu doar în particular, ci şi în public, pentru a le crea disconfort şi a le izola. Mai presus de orice, vor să-şi încarcereze psihic, dacă nu şi fizic, victimele cele mai importante. Fac tot ce le stă în putinţă pentru a le ruina încrederea în sine, pentru a le reduce interacţiunile sociale şi preocupările şi pentru a elimina orice legatură umană benefică din vieţile lor. În consecinţă, aşa cum notează Carver, „psihopatul te va ataca, te va insulta sau va spune lucruri urâte sau delicate despre tine în particular sau în public”. Aşa cum vom vedea în capitolul despre Pablo Picasso, psihopaţii îşi doresc să transforme personalităţi puternice şi valoroase în supuşii lor.
12. Niciodată nu e destul. Psihopaţii nu-şi doresc relaţii reuşite. Ei vor doar să domine distrugându-şi fizic şi emoţional partenerii. Pe termen lung, nimeni şi nimic nu le poate fi pe plac. Aparent, Drew Peterson se purta frumos cu a treia şi a patra soţie în perioadele de început, dar acest lucru a luat sfârşit odată ce au decis să se mărite cu el. Nimic din ceea ce au făcut sau nu au făcut nu îl mulţumea pentru prea mult timp. Potrivit spuselor familiilor sau prietenilor lor, Stacy şi Tracy trebuiau să depăşească tot mai multe obstacole în vreme ce Drew nu făcea decât să creeze altele noi. Prin acest proces insidios, psihopatul erodează încet stima de sine a partenerului care, în cele din urmă, se simte prea vulnerabil pentru a pune capăt relaţiei. În opinia lui Carver „psihopatul te convinge că niciodată nu eşti destul de bună, nu-i spui destul de des că îl iubeşti, nu îi eşti destul de aproape, nu îl răsplăteşti pe măsura sacrificiilor lui, iar comportamenul tău lasă mereu de dorit. Aceasta este o altă metodă de a-ţi distruge stima de sine şi încrederea în tine. După luni întregi de exersare a acestei tehnici, îţi va spune că ai fost o norocoasă că l-ai întâlnit pe el care te suportă aşa anostă şi fără căpătâi”.
13. Drepturi şi libertăţi totale. După cum am văzut, psihopaţii cred că au dreptul să facă orice şi să aibă pe oricine îşi doresc. Legile, etica sau sentimentele altora nu au nicio valoare pentru ei. „Psihopatul crede cu putere că totul i se cuvine şi că are dreptul de necontestat să facă orice pofteşte”, continuă Carver. „Dacă nu te supui dorinţelor sau ordinelor sau încalci una din regulile lor, psihopaţii sunt de părere că au dreptul să te pedepsească aşa cum cred ei de cuvinţă”. În cazul lui Drew Peterson chiar şi intenţia de a-l părăsi merita pedepsită (probabil) printr-o crimă. Interviurile cu el arată că se simţea îndreptăţit să se poarte cât de rău dorea cu soţiile lui şi era de părere că ele nu aveau niciun drept să se opună relelor tratamente sau să-l părăsească din cauza acestora.
14. Prietenii şi familia nu îl plac. La începutul unei relaţii, psihopaţii au tendinţa de a fi plăcuţi şi atrăgători, cel puţin în aparenţă. Dar, odată ce şi-au prins partenerul în mreje, au tendinţa de a-l separa de sursele de sprijin. Făcând aşa, ţin la distanţă familia şi prietenii. Carver noteză: „pe măsură ce relaţia avansează, familia şi prietenii încep să vadă ce îţi face psihopatul, remarcă schimbarea ta de personalitate şi tendinţa la izolare şi vor protesta. Psihopatul îţi va spune că sunt geloşi pe „relaţia specială” pe care o ai şi va folosi protestele acestora şi părerile lor ca o dovadă că ei sunt împotriva ta, nu el”. Drew Peterson îşi urmărea soţia când aceasta îşi vizita surorile. La început, cel puţin o parte dintre membrii familiei şi prietenii lui Stacy îl plăceau pe Drew şi îl considerau o partidă potrivită pentru ea. Dar, pe măsură ce el o tot izola şi agresa, toată lumea a început să-l respingă la unison.
15. Trecut întunecat. Despre comportamentul din trecut se spune că este cel mai bun indiciu al comportamentului viitor, dar pot fi şi excepţii de la această regulă. Din fericire, unii oameni îşi pot schimba caracterul şi comportamentul ca urmare a unui efort real şi constant. Un psihopat, însă, nu va putea fi niciodată una din aceste excepţii. De regulă, dacă un bărbat şi-a înşelat fiecare din soţiile pe care le-a avut, este foarte probabil că va face asta şi cu următoarea. Aproape sigur, problema nu o reprezintă femeia sau femeile cu care a fost, ci lipsa lui fundamentală de caracter. În mod asemănător, dacă şi-a agresat partenerele anterioare, la fel va face şi cu următoarele. Stacy ştia destule despre cum îşi tratase Drew fosta soţie pentru a înţelege că e un ticălos şi posibil periculos. Dar intensitatea şi perseverenţa cu care a urmărit-o au împiedicat-o să vadă aceleaşi semnale de alarmă în propria lor relaţie. În plus, deoarece psihopaţii nu găsesc nimic în neregulă în tot ceea ce fac, au tendinţa de a se mai şi lăuda cu asta, ceea ce reprezintă, de asemenea, nişte semne evidente de alarmă. Aşa cum afirmă Carver, „ratatul povesteşte despre violenţă, agresiuni, cruzime faţă de alţii, respingere etc… se laudă cu ieşirile lor nervoase pentru că violenţa li se pare normală şi se mândresc cu atitudinea de tipul „mie nu-mi suflă nimeni în ciorbă”…dă atenţie acestor poveşti – ele nu fac decât să-ţi arate cum vei ajunge să fii tratată în cele din urmă şi ce te aşteaptă”.
16. Testul chelneriţei. Aşa cum felul în care un om s-a purtat în trecut este relevant pentru modul în care se va comporta în viitor, tot aşa felul în care-i tratează pe alţii îţi arată cum vei fi tu tratată. O persoană care manifestă desconsiderare sau lipsă de respect faţă de alţii se va purta la fel cu tine atunci când nu vei mai servi intereselor ei. Carver numeşte acesta „testul chelneriţei”. După părerea lui, felul în care se comportă ratatul cu oamenii care nu îi sunt neapărat de folos demonstrează că aşa se va purta şi cu tine când rolul tău se va încheia. „S-a constatat că, în faza de început a unei relaţii, felul în care un individ se comportă cu o chelneriţă sau o persoană neutră de sex opus este felul în care te va trata pe tine după şase luni. În timpul fazei romantice, vei fi tratat ca un rege sau ca o regină, timp în care, totuşi, psihopatul nu uită ce părere are despre sexul opus. Chelneriţele, funcţionarele sau alte persoane neutre vor fi rău tratate. Dacă sunt meschini, nu vei primi nimic odată ce faza idilică s-a încheiat. Dacă comentează, se plâng, critică, hărţuie, exact aşa vei fi tratată peste şase luni”. Psihopaţilor le lipseşte persistenţa de a se comporta frumos fiindcă pentru ei „bunătatea” este doar de faţadă. Felul în care ei tratează pe cineva este direct legat de valoarea pe care o atribuie acelei persoane. Când oamenii le sunt de folos îi tratează (aparent ) bine. Când nu le mai sunt de folos, îi ignoră sau le aplică rele tratamente. Prin contrast, oamenii cu adevărat buni îi tratează pe ceilalţi indiferent de valoarea percepută. Carver avertizează: „Dacă dai peste un bărbat care te tratează pe tine ca pe o regină şi pe alte femei ca pe gunoaie, fugi”. Foarte curând, tu vei fi gunoiul peste care calcă în drumul lui spre cucerirea altor regine temporare.
17. Reputaţia. Psihopaţii au, de regulă, o reputaţie polarizată. Victimele lor îi descriu adesea, retrospectiv, ca asemănători lui Janus (pentru că sunt cu două feţe) sau de tipul Jekyll şi Hyde (pentru că pendulează între bine şi rău). Am văzut deja că pentru psihopaţi componenta Jekyll este o mască pe care o poartă pentru a atrage, a păcăli şi a se folosi de ceilalţi. Alternativa Hyde reprezintă adevărata identitate care, cu timpul, devine dominantă. În prezenţa amicilor lui, Drew Peterson era un tip liniştit, plăcut. În faţa soţiilor şi a familiilor acestora, adică faţă de orice persoană cu care avea o legătură mai strânsă, Drew se înfăţişa cu o altă latură, mult mai ameninţătoare, a personalităţii lui. Orice semn de independenţă al partenerelor lui însemna, practic, o evadare de sub controlul lui, ceva ce el nu suporta şi pedepsea prin abuz şi (probabil) crimă. Carver afirmă: „Aşa cum am mai spus, indivizii sănătoşi mintal nu înregistrează fluctuaţii de personalitate sau caracter. Psihopatul poate avea două tipuri de reputaţie – un grup care îl prezintă într-o lumină pozitivă şi un altul care avertizează asupra pericolului pe care îl reprezintă”. În plus, faţă de ascultarea opiniei altora, daţi crezare propriei intuiţii şi capacităţii voastre de observaţie. Urmăriţi cu atenţie modul în care vă tratează partenerul de-a lungul timpului şi în diferite circumstanţe. Fiţi cu precădere atenţi la modul în care vă trateză când vă exprimaţi anumite nevoi sau păreri. Psihopaţii nu tolerează niciun fel de manifestare reală de indepedenţă din partea altora. De asemenea, nu îi pot trata bine o perioadă mai lungă de timp pe cei apropiaţi. Deşi unii psihopaţi reuşesc să menţină constant o aparenţă plăcută în interacţiunile superficiale cu amicii, colegii şi cunoştinţele, adevărata lor personalitate dominantă, egoistă şi agresivă tinde să iasă la iveală în legăturile pe termen lung.
18. Mersul pe sârmă. În timpul căsătoriei cu Drew Peterson, cel puţin două dintre soţiile lui au mărturisit că şi-au pierdut încrederea în sine ca urmare a abuzurilor fizice şi emoţionale. Deşi amândouă au intrat în relaţia cu Drew simţindu-se iubite, îndrăgostite şi valorizate, spre final ajunseseră să se simtă dominate şi intimidate de el. Când se află într-o relaţie cu un psihopat, partenera ajunge să se simtă ca şi când ar merge pe sârmă de teamă ca nu cumva ceva din ceea ce spune sau face să declanşeze în el detaşare emoţională, ostilitate sau abuz. Carver observă că „în loc să experimentezi căldura şi confortul unei iubiri, eşti tot timpul în gardă şi încordată când vorbeşti cu altcineva (care ar putea spune ceva ce mai târziu trebuie să explici) sau că ai putea să întâlneşti pe cineva pe care ar trebui să-l saluţi în public”.
19. Desconsiderarea sentimentelor/părerilor. În cazul psihopaţilor, lipsa lor nativă de sentimente şi aplecarea spre rău izvorăsc din egoismul lor absolut şi din incapacitatea de a respecta alţi indivizi ca pe fiinţe umane cu dorinţe şi nevoi individuale. Din acest motiv, cei aflaţi într-o relaţie cu un psihopat, după stadiul iniţial în care tot ce spun sau fac este lăudat de el, ajung să realizeze că sentimentele, nevoile şi opiniile lor nu contează. Narcisismul psihopatului este absolut, după cum concluzioneză studiul despre psihopatie al lui Hervey Cleckley. „Psihopatul este atât de preocupat de sine şi de propria adulare, încât sentimentele şi părerile altora sunt considerate lipsite de orice valoare. Psihopatul este refractar la orice formă de critică şi adesea reacţionează furios sau turbat când comportamentul lui este pus sub lupă”. Narcisiştii şi psihopaţii îi complimenteză pe alţii doar pentru a-i folosi şi manipula. Sunt complet lipsiţi de sincera consideraţie faţă de alţii.
20. Te aduc în stare de nebunie. Potrivit prietenelor ei, Kathy Savio s-a simţit copleşită de furie, gelozie şi crize de nervi când Drew a înşelat-o cu Stacy. Chiar dacă reacţia ei era perfect justificată având în vedere circumstanţele, Drew a spus tuturor despre ea că e „nebună” pentru a-şi justifica abuzurile. Din multe puncte de vedere, această afirmaţie nu e complet neadevărată pentru că, de multe ori, psihopaţii îşi aduc partenerii la limita nebuniei. Le spun atâtea minciuni, încât îi fac pe aceştia să se îndoiască de percepţia lor asupra realităţii. Îi descurajează şi minimalizează până la punctul în care îşi pierd încrederea în sine şi devin retraşi. Îi supun unor asemenea tratamente abuzive, încât ajung să-şi piardă cumpătul de nervi. Aşa cum explică mai departe Carver „psihopatul acţionează într-un mod atât de distructiv, încât ajungi să faci tot felul de lucruri „anormale” pentru a te apăra… de asemenea, devii paranoic şi atent la ce spui şi ce porţi… când avem impresia că „o luăm razna”, e bine să ne amintim că noţiunea de „comportament normal” nu există într-o încăierare. Să fii sigură de faptul că purtarea ta va reveni la normal dacă te îndepărtezi de psihopat înainte ca răul făcut de el să fie prea mare. „Când eşti într-o relaţie cu un psihopat, ai putea scăpa nevătămată, spre deosebire de mai puţin norocoasele soţii ale lui Drew Peterson. Dar acest lucru nu se va întâmpla dacă nu pui capăt relaţiei într-o fază incipientă.
Ce indică toate aceste semnale? Ne arată că admiratorii psihopaţi pot mima decenţa şi iubirea destul de convingător la începutul unei relaţii. Aşa reuşesc să atragă atât de mulţi potenţiali parteneri. Dar nu pot susţine această mască a normalităţii pentru prea multă vreme în relaţiile intime deoarece este falsă şi serveşte unor scopuri. Dacă îţi păstrezi vigilenţa, vei putea să observi semnele destul de devreme în relaţia cu un psihopat în ciuda aparenţei de şarm şi vorbe sau gesturi extravagante. Aşa cum arată Steve Becker pe websiteul lui, powercommunicating.com, cei mai mulţi dintre clienţii lui reuşeau să recunoască semnalele de alarmă timpurii în relaţiile lor cu parteneri abuzivi. Pur şi simplu minimalizau aceste semnale sau preferau chiar să le ignore şi să se concentreze pe fanteziile lor romantice în loc să se confrunte cu realitatea mai puţin plăcută. Potrivit lui Becker, cea mai mare provocare nu este sa observi semnalele, ci să le dai atenţie. El mai afirmă : „Descopăr că mulţi dintre clienţii mei erau, de fapt, conştienţi de anumite purtări ciudate, deconcertante pe care partenerii lor abuzivi erau destul de imprudenţi să le arate (sau incapabili să le ascundă). Poate erau chiar deranjaţi de ele. Dar în nevoia lor intensă ca relaţia, şi partenerul, să fie acea potrivire înşelătoare pe care şi-o doresc atât de mult, au descoperit modalităţi prin care să-şi anihileze neliniştile: ignorarea/ minimalizarea semnificaţiei acestor semnale şi argumentarea acestor semnale trimise instinctiv.” (powercommnuciating.com)
Dacă întâlneşti un om care este încântat în special de cirumstanţele referitoare la relaţia voastră – mai ales cele perverse sau interzise – şi nu de tine, fugi. Dacă întâlneşti un om care se dă peste cap să-ţi câştige încrederea doar pentru a nu-şi respecta promisiunile şi a ridica ştacheta tot mai sus, fugi. Dacă întâlneşti un om care tratează într-un mod reprobabil femeile, orice ar spune despre ele, fii foarte atentă la comportamentul lui deoarece aşa te va trata şi pe tine şi, inutil să mai spun, fugi.
Adevărul nu e o poveste convenabilă. În mod similar, iubirea nu este un joc de putere pentru oricine e capabil de această emoţie. Este cel mai profund şi semnificativ tip de legătură pe care fiinţele umane îl pot forma unele cu altele şi baza vieţii. Dacă dai peste un om care dă semne că vede iubirea ca pe un joc şi pe tine ca „premiul” ce trebuie câştigat, strânge-ţi cărţile şi părăseşte masa… sau, cel mai bine, nu iniţia niciun fel de legatură cu el. Orice relaţie intimă cu un psihopat este un joc în care rişti să pierzi totul şi din care nu ai nimic de câştigat.
Traducerea și adaptarea, Liliana Bogatu
Pe Claudia o găsiți toată aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
