Seducție, numele tău este La La La – La La Land

Născuți pentru faimă, se poate spune că Emma Stone & Ryan Gosling – care și-au dat replica în Crazy, Stupid, Love, Gangster Squad și în recentul La La Land – par a fi urziți pentru succes. În larma fremătătorului Los Angeles, Mia (Emma Stone) – o actriță cu aspirații – își câștigă existența servind clienții în cafenele de rând și partcipând la audiții. În aceeași situație, dificilă, se găsește și Sebastian (Ryan Gosling), un artist de jazz, care înteține atmosfera în localuri pentru a putea să aibă un trai decent. Cei doi tineri se găsesc la o apreciabilă distanță de înfăptuirea visului vieții lor de artiști pasionați. Povestea lor va căpăta caracterul unei veritabile rapsodii, în viziunea lui Damien Chazelle (Guy and Madeline on a Park Bench, Whiplash).

În acest film muzical, cântecele (compuse de Justin Hurwitz) vor fi expediate direct în spațiu, fiindcă actorii au muzica în gesturi, în ritm și în dialoguri; probabil de aceea când merg sau vorbesc, lasă impresia că ar dansa sau ar cânta. Personajele din musicaluri nu numai că înțeleg și simt altfel decât alții iubirea, ci o transformă în artă: dansează, cântecele lor transcend dialogurile din scenariu și se apropie de romanță. Dacă în cazul filmelor muzicale moderne, mai ales cele proiectate pe Broadway, accentul cade pe muzică și pe versuri, în viziunea lui Chazelle, coregrafia și un simplu refren la pian ajung să fie mai puternice decât versurile. La La Land devine o poveste despre iubire și despre visuri într-o lume deloc roz. Los Angeles este un oraș plin de visători („wannabe artists”), iar aceștia se-nsoțesc temporar pentru a-și urma idealul. Chiar de la începutul filmului – cu acel trafic infernal din  toridul L.A. -, tinerii decid să lase deoparte blocajul și se încing la dans („Another Day of Sun”). Ca în orice musical, cei doi au parte de câteva starturi false și fac haz de necaz de la primele cadre. Concentrarea atenției  asupra celor doi amorezi se realizează mai bine odată cu acea plimbare într-un decor crepuscular, undeva deasupra dealurilor de la Hollywood. Încep să întrevadă lucrurile similare din viața lor, care îi apropie și mai mult decât simpla atracție fizică. Așa cum odinioară Fred Astaire și Ginger Rogers uimeau spectatorii cu numerele lor dansante, astăzi, Ryan Gosling  și Emma Stone captivează audiența prin naturalețe, fluiditate și omogenitate a cuplului artistic, alăturându-se astfel și altor renumite duete artistice (Judy Garland & Mickey Rooney sau Cyd Charisse & Gene Kelly). Tinerii de astăzi sunt departe de performanțele predecesorilor în materie de step, totuși, farmecul duetului din „A Lovely Night” îl face să pară magic. Îi urmărim cum se îndrăgostesc privindu-le dansul. Cu siguranță, despre cei doi tineri actori se poate spune, pe drept cuvând, că sunt adevărate staruri (el are charismă, ea e frumoasă) și vor putea transforma, cu mare ușurință, La La Land într-o poveste despre pasiunea artistică.

Ca într-o clasică peliculă à la Hollywood, idila se naște după mai multe întâlniri/vizionări la cinema, iar titlurile filmelor pe care ei le urmăresc împreună sunt binecunoscute ode ale acestei vechi cetăți – Rebel Without a Cause, Casablanca, Bringing Up Baby. Chazelle nu alunecă pe panta cinismului și nu duce aluziile în zona adâncirii  graniței dintre aspirație și dezamăgirea din fața realității crude, ci îndulcește situația plasându-și eroii, mai degrabă, lângă cei din clasicele Singin’ in the Rain, A Star Is Born sau The Umbrellas of Cherbourg, fără a le pastișa.

Aici, în La La Land, pare la îndemână să lași, câteodată, totul să curgă pe lângă tine, deși ești conștient că visurile nu se pot îndeplini, iar adevărata iubire există doar pe ecran. Realizatorul ne reamintește că filmele, îndeosebi cele muzicale, pot fi într-adevăr canalul care ne aduce în față magicul din lumea care ne înconjoară. Cu ajutorul designerului Mary Zophres, trăsăturile fizice ale Emmei Stone (coama roșcovană, pielea pală și fină, ochii albaștri) capătă și mai mult contur datorită acelor rochii în culori fluorescente (verde, galben sau albastru), care ne reamintesc de Catherine Deneuve și de Françoise Dorléac în filmul realizat de Jacques Demy. Totuși, muzica se oprește atunci când Sebastian o presează pe Mia să îl însoțească la Boise, unde el cânta alături de celebrități din lumea jazz-rock-ului. Performanța de la pian (focus pe degetele artistului deasupra clapelor) îl așază pe  Gosling în rândul actorilor compleți. Eroina declină oferta, hotărâtă să își termine monologul de la piesa autobiografică pe care tocmai o redacta. Precum finalul de la un disc din vinil, Chazelle îmbibă pelicula cu siropul dulce-amărui al unei fantezii melodioase și transformă La La Land într-un tur de forță de veritabil muzical.

Chazelle a întors eșecul  pe toate fețele și a dat la iveală o formulă inedită de-a privi aspectele luminoase din viață fără pretenția de-a oferi soluții. Cu toate că La La Land sfârșește fără „happy-end”, lasă loc pentru opțiuni, în funcție de câtă încredere are fiecare în finalurile fericite, iar spectatorii, ieșiți din sala de cinema, rămân cu ochii în lacrimi, cu o melodie păstrată în minte și în inimă, cu o apreciabilă distanță între aerul (respirat) și solul pe care pășesc.

Regizor: Damien Chazelle
Scenarist: Damien Chazelle
Imagine: Linus Sandgren
Montaj: Tom Cross
Muzică:  Justin Hurwitz

Distribuția:
Ryan Gosling  – Sebastian
Emma Stone  – Mia
Rosemarie DeWitt  – Laura
J.K. Simmons  – Bill
John Legend  – Keith

Premii, nominalizări, festivaluri:

Citiţi şi

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat

Spune-mi DA

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.