Din ciclul: „Sunt plină de amintiri”
Cu mulți ani în urmă, am decis să fac niște schimbări radicale în viața mea. În general, mă perpelesc săptămâni, luni, poate chiar ani, înainte de a lua decizii referitoare la schimbarea locului de muncă, a casei sau a partenerului de viață. Trebuie să se întâmple foarte multe, să se umple paharul până la refuz și atunci aproape constrânsă, o fac. Așadar, m-am hotărât să-mi schimb locul de muncă, să închei o relație, să-mi iau o nouă locuința, să-mi fac o nouă tunsoare și neapărat, o altă nuanță de ruj.
Noul meu șef era un elvețian pe care nu-l plăcusem niciodată. În cele câteva restaurante în care lucrasem, îl servisem de nenumărate ori, ani de zile. Venea întotdeauna singur, mânca foarte bine, se lăsa cu plăcere consiliat de mine, accepta cu ochii închiși ofertele mele de vinuri, indiferent de preț, apoi îmi strecura inevitabil o carte de vizită însoțită de o bancnotă mult prea mare în comparație cu consumația și-mi șoptea într-un mod pervers: oricând, ușa mea e deschisă pentru dumneavoastră! Apoi mă învăluia într-o privire miloagă și-mi săruta mâna cu niște buze umede și reci care-mi dădeau senzația că am atins un melc. Fugeam, zbârlită ca o pisică, să mă spăl cu săpun sau să mă dezinfectez cu vodcă la bar.
Anii au trecut. Eram foarte nemulțumită de jobul pe care-l aveam. Niște prieteni foarte buni, nemți, pe care-i iubeam ca pe părinții mei, m-au sfătuit să merg totuși să negociez cu elvețianul, să văd ce-mi oferă, insistând că omul are o reputație foarte bună.
Eu eram convinsă că-i doar un crai bătrân și atât.
– Bun! zice Rolf, bătrânul meu prieten, medic veterinar, cunoscător de patrupede, mergi la interviu, asculți ce-ți oferă, dacă-ți convine jobul și condițiile accepți, dacă nu…pleci. Nu condamna un om doar după aparențe!
A doua zi, l-am sunat pe elvețian. Numai auzindu-i vocea mieroasă, teatrală, avalanșa de complimente și parcă-mi venea deja să mă dezinfectez cu vodcă și intern, nu doar extern.
Am stabilit să ne întâlnim la restaurantul în care m-a văzut prima oară. M-am pregătit psihic, moral și fizic (doar mănușile de box nu le aveam în poșetă) și am plecat la întâlnire, convinsă din start că va fi un eșec. Terasa era arhiplină cu clienți cunoscuți. Am început zâmbitoare și sigură pe mine, să salut în dreapta și-n stânga, căutându-l din priviri pe micuțul balerin. L-am descoperit la o masă în mijlocul terasei, lângă fântâna arteziană, fluturându-mi șervețelul de stofă, ca-n melodramele ieftine. M-am apropiat, a țâșnit de pe scaun și, cu pași mărunței și repezi, a venit spre mine, mi-a dat mâna de parcă m-ar fi invitat la vals și mi-a tras scaunul, elegant, invitându-mă să mă așez. Spre surprinderea mea, era acompaniat de o doamnă cam de vârsta lui, care mă privea foarte critic. Era micuță și uscată ca o stafidă, cu buze foarte subțiri, cu un nas ascuțit, pomeții ridicați, părul roșcat pieptănat foarte drept și prins într-un coc chinuit la spate, care-o făcea să pară și mai exigentă. Avea în jur de șaizeci ani. Era îmbrăcată cu un sacou marin, cu nasturi metalici, o fustă din același material din care se vedeau niște genunchi osoși și niște glezne nervoase și fine, odihnindu-se în niște pantofiori mici. Își frământă mâinile uscate, îngrijite, căutându-și mereu poziții noi. S-au făcut prezentările :
– Iubito, acesta este doamna… îhm … (pot să vă tutuiesc, nu-i așa? ) despre care ți-am tot povestit. În sfârșit, s-a hotărât să vină la noi! Vă supărați dacă vă spun Lis? întreabă brusc.
– Nu! am murmurat.
– Lis, aceasta este doamna X, secretara, partenera și amanta mea!
Cred că niciodată în viață nu m-am bucurat să cunosc „o amantă”! Dezavuez acest cuvânt! Ei, dar de data acesta îmi venea să sar pe amanta noastră, s-o strâng în brațe, chiar s-o pup pe boticul acela de mâță opărită!
Am simțit cum mi s-a luat o piatră de pe inimă. A fost o atmosferă foarte relaxată. Din teatrul vecin se auzeau vocalizele dumnezeieșți ale unei soprane la întrecere cu corul păsărelelor din parc, secondate de susurul lin al apei din fântână. Au fost de-acord cu condițiile mele, mi-au oferit un salariu excelent, pe un post de conducere. M-a surprins franchețea acestui om, luciditatea cu care vedea totul. I-am spus că am nevoie de un concediu în țară, să-mi încarc bateriile, apoi voi începe.
– Lis, vă așteptăm după concediu! Trebuie să știți că fiul meu, care conduce aceste restaurante, nu vă va accepta inițial, va crede că sunteți „omul meu” și vă va suspecta. La început, o să va ignore. Sunteți o personalitate puternică și nu-mi fac griji pentru asta. Vă asigur însă că este totuși un om corect, un adevărat leu și are nevoie de cineva ca dumneavoastră. Sunt sigur că atunci când vă va cunoaște un pic mai bine, o să vă accepte, o să vă aprecieze și, într-o zi, o să-mi mulțumească! Vă doresc succes!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Ce au în comun Trump, Putin și Georgescu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
