Pe la 18 ani, la facultate, am reușit să o îngrop în mine pe Maria și să ridic privirea spre alte fete.
Amelia din Slobozia, colega de grupă.
Genul cu fustă scurtă, mulată pe corp, înăltuță, blondă, fund obraznic, ochelari perverși de profesoară ce acopereau frumusețe de ochi verzi, pantofi cu toc și șosete de lână peste genunchi. Pe scurt: genul de te trezești mergând după ea pe stradă.
În timpul orelor de curs, stătea în ultimul rând și, aproape de fiecare dată, i se vedeau bikinii.
Cu excepția a doi tocilari și a unui homosexual, toți băieții ne rupeam gâturile și șlițurile pantalonilor uitându-ne la ea.
Amelia din Slobozia….
Băi, până și cuvântul Slobozia sună frumos în capul meu!
Eram îndrăgostit lulea.
De bikinii ei, de râsul ei, de felul în care glumea pe hol, la țigară. De fustițele ei scurte, care lăsau uneori să se vadă bucăți magnifice de fund. De modul tâmpit în care m-a apucat de guler pe holul facultății și mi-a tras o ștampilă pe gură.
– N-am bani de cadou de ziua ta, ia niște buze!
De felul mai mult decât provocator în care se mișca la petrecerile din cămin. Ea dansa în centru, bărbații o înconjurau încercând să o pipăie, iar pe margine stăteau fetele îmbufnate.
– Mâine iau bursa, i-am zis. Am bani să te scot la o șaorma.
Bursa mea din Politehnică valora cam şapte-opt șaorme de la arabi.
– Ai de una cu de toate? m-a întrebat Amelia râzând.
– Am și de suc.
Atât de rupt în fund eram.
– Și de gumă, în caz că vrei să ne sărutăm după.
A chicotit, iar eu am luat-o ca pe un da.
Eram topit. Pierdut definitiv. Mort.
Îngropasem definitiv dragostea cu Maria în cimitirul iubirilor, a doua alee pe stânga:
„Aici odihnește iubirea aproape neprihănită a lui Silviu și a Mariei.”
Din ziua aceea, Amelia a devenit oficial iubita mea.
Asta nu i-a împiedicat pe colegi să se benocleze în continuare la chiloții ei și nici pe profesori să îi facă avansuri pe față.
– Domnișoara Amelia, să veniți cu proiectul la cabinetul meu după ore, trebuie să apro… fundăm.
Ce moș libidinos! Scârbos! Dacă nu ar fi trebuit să iau notă de trecere, mergeam la el și îi spărgeam dinții ăia galbeni!
Uneori o fluierau băieții pe stradă și când mergea de mâna mea.
Mă invidiați, nu? Ca să vă treacă, vă spun două lucruri.
Pentru fete: știi cum e când ai la gât o bijuterie megascumpă, iar tu mergi într-un tramvai plin de hoți?
Pentru băieți: fraților, era virgină!
După ce că aveam 18 ani și mă năpădeau din două în două minute crizele hormonale, mai era și virgină!
– Pot să dorm la tine?
– Nu sunt pregatită încă.
Ne-am ținut de mână prin parcul Politehnicii.
– Diseară?
– Nu sunt pregatită încă.
Am băut suc la două paie din aceeași sticlă.
– Colegele tale de cameră au plecat? Ești singură la noapte?
– Nu sunt pregatită încă.
O doream și o iubeam. O iubeam și o doream. Nu știu exact în ce ordine. Atât de mult voiam să fie a mea, încât aproape că îmi puneam problema că trebuie să o cer de nevastă. Aproape…
Voiam să o cuceresc, să facem dragoste, să o duc pe o planetă fără alți bărbați care să saliveze în urma ei, să ne înmulțim, să creștem câini, să… știți dumneavoastră.
– Auzi, Silviu, nu ar fi drăguț să mergem și noi la clubul ăla nou din Regie?
Intrarea, plus două beri, plus o apă și un suc… gata bursa!
– Păi…
– Iar nu avem bani, nu? s-a întristat.
Când se întristează, mi se pare mie sau ochii săi verzi devin căprui.
Atunci am realizat că Amelia voia mai mult: să iasă în oraș, să meargă la film, să se plimbe cu o mașină, să își facă cumpărături la Mall… Iar eu nu aveam să fiu bărbatul perfect și nici să fac sex cu ea, dacă nu îi ofeream toate astea.
Se transformase din Amelia de Slobozia în Amy de București.
Așa că, într-o dimineață, m-am trezit la ora 5 ca să îmi spăl părul, mi-am făcut freza cea bună cu cărare pe stânga, am îmbrăcat sacoul de ginerică al tatălui meu și m-am prezentat la interviu.
– Și, câți ani de experiență spuneți că aveți?
– Am 18 ani, în p*la mea! Câtă experiență credeți că am?!
– De ce vreți să munciți?
– Am o iubită care nu vrea să se culce cu mine, din cauză că nu am bani să o scot în oraș.
La următoarele interviuri m-am prezentat mult mai bine.
– Ce experiență aveți?
– Pai… am mai fost la cinci-şase interviuri.
– De ce vreți să munciți?
– Pun pasiune în tot ce fac și îmi plac provocările. Am carnet de conducere categoria B și iubesc munca în echipă.
Așa am pus mâna pe primul meu job la o corporație.
A urmat un an în care am muncit ca nebunul, zi și noapte, în paralel cu studenția. Nu prea mai apucam să dorm, tot ce mă interesa erau banii. Eram un robot.
Ca să vă dați seama cât de prost eram: 90% din banii câștigați se duceau pe distracțiile cu Amy (nu mai aveam voie să îi zic Amelia). Cu ceilalți 10% plăteam telefonul ca să vorbesc cu ea…
(Citește continuarea aici.)
Fragment din volumul “Toate titlurile bune au fost date”. Cartea poate fi comandată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
