În carnea poeziei, sărutul nu este doar materie poetică, ci și mod de expresie prin care se transferă emoția, contaminând cu emoție sufletele celor care (mai) citesc poezie. Un adevăr trist al zilelor noastre este acela că lumea, îndepărtându-se de lirică, pierde contactul cu una dintre cele mai profunde modalități de a simți, în formă concentrată, acel amalgam de sentimente pe care îl provoacă iubirea. Nicio altă capacitate umană nu este mai bogată în manifestări decât aceasta, și totodată, atât de dificil de exprimat, pentru că ne paște mereu riscul de a cădea în desuetudine sau de a repeta ceea ce a mai fost spus de mii de ori poate, cu mijloacele literaturii. Și totuși, astăzi e Ziua Internațională a Sărutului, așa că putem considera că e și Ziua Poeziei, pentru că undeva, în miezul tainic al lucrurilor care le înfrățește, cele două forme de iubire se contopesc și animă întreg universul, cu toate ale lui, văzute și nevăzute, animate sau inanimate, căci „singurul limbaj adevărat din lume este sărutul.”, spunea romanticul Alfred de Musset.
Tinerii
Se sărută, ah, se sărută, se sărută
tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete,
se sărută întruna ca şi cum ei însuşi
n-ar fi decât nişte terminaţii
ale sărutului.
Se sărută, ah, se sărută printre maşinile-n goană,
în staţiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se sărută cu disperare,
cu violenţă, ca şi cum
la capătul sărutului, la sfârşitul sărutului, după sărut
n-ar urma decât bătrâneţea proscrisă
şi moartea.
Se sărută, ah, se sărută tinerii subţiri
şi îndrăgostiţi, atât de subţiri, ca şi cum
ar ignora existenţa pâinii pe lume.
Atât de îndrăgostiţi, ca şi cum, ca şi cum
ar ignora existenţa însuşi a lumii.
Se sărută, ah, se sărută ca şi cum ar fi
în întuneric, în întunericul cel mai sigur,
ca şi cum nu i-ar vedea nimeni, ca şi cum
soarele ar urma să răsară
luminos
abia
după ce gurile rupte de sărut şi-nsângerate
n-ar mai fi în stare să se sărute
decât cu dinţii.
Nichita Stănescu
Sursă foto: pexels.com
Sărută-mă
Sărută-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sărutarea ta ar fi în stare
Să stingă focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire și de soare.
Sărută-mi gura, buzele-ncleștate
Ce vorba și surâsul și-au pierdut.
Îți vor zâmbi din nou înseninate
Și-ndrăgostite ca și la-nceput.
Sărută-mi fruntea, gândurile rele
Și toate îndoielile-or să moară,
În loc vor naște visurile mele
De viață nouă și de primăvară.
Magda Isanos
Limpede
M-am aşezat sub becul cel mai puternic
ca să mă vezi şi să ştii:
să nu poţi spune vreodată
că ţi-am ascuns stângăciile mele,
asimetriile şi zonele imperfecţiunii.
Fiecare sărut a fost definit.
Fiecare îmbrăţişare, sărbătorită prin idei.
Atât de limpede îţi stau în faţă,
încât îmi poţi vedea durerea şi bucuria,
ca pe doi peşti, în două nuanţe de-albastru,
înotând în cristalul trupului meu.
Nina Cassian
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
