Fetelor, am o veste proastă pentru noi. Și dacă zic proastă, proastă e. Să nu mi-o luați în nume de rău sau să credeți că sunt în fel și chip, nu sunt nici bovarică, nici misandră și nici nimfomană. Sunt ca și voi, cât se poate de normală, funcționez în legalitate, cu acte în regulă și cu vaccinurile la zi. Remarc o stare de fapt care pe mine mă intrigă și mă descumpănește în același timp, și mai văd pe ici pe colo că mai sunteți câte unele care ați mirosit ceva. Deci, dragilor, sunteți pregătite pentru vestea care cutremură pământul din temelii și amenință însăși integritatea noastră emoțională, afectivă și de ce nu, biologică? Sunteți gata să acceptați faptul că se produce o schimbare ce poate echivala cu comprimarea timpului, topirea ghețarilor și dispariția dinozaurilor? Căci tot despre o dispariție e vorba…
A DISPĂRUT BĂRBATUL-BĂRBAT!
Știu că ați leșinat, îmi cer scuze.
Pe scurt, pe lung, pe înțeles, e vorba de bărbatul care știe să flirteze, alegându-și persoana și contextul potrivit, să conducă flirtul într-o direcție elevată, să-i întrețină tensiunea și… și… ei, acum e acum, să știe când să rămână sau să iasă din scenă, și mai ales cum să o facă (mă refer la ieșirea din scenă, cealaltă posibilă sugestie e deja inclusă în pachetul de cerințe).
V-am năucit. Știu, e bărbatul viselor voastre, dar, cumva, are o aripă lipsă sau ceva care îl face incomplet. Detaliez. Bărbatul-bărbat e tipul acela cu care o femeie se potrivește din prima clipă, de la prima ocheadă, cel a cărui privire oprită insistent asupra ta nu deranjează, ci încălzește. Moment în care îl vezi deja într-un halou purpuriu, decuplându-te de la orice eveniment din preajmă. Senzație de gol în stomac și fiebințeală în zona cefei, cu ascensiune rapidă spre vârful capului. Radiografia îți spune clar că e potrivit în fracția ta, anulând toate contradicțiile. Poate fi urât, mic sau cu coșuri, el devine, la temperatura urcată între voi la mii de grade, El. Adică nemaipomenitul, cel mai cel, atracția totală (deliberat am evitat cuvântul fatală…).
Ești căsătorită, nu-i nimic, înțelege din răspunsul cu care îi rezolvi pe loc sistemul de ecuații cu x necunoscute că nu ești nici sclavă, nici prizonieră la turci, ci o ființă liberă, capabilă să-și asume responsabilitatea. E căsătorit? E clar că, privindu-te, se simte la fel de liber să recunoască o posibilă aventură – de ce nu, iubire, care să-i redea dreptul la viață, posibil anesteziat de o căsătorie… să zicem, prea lungă sau ușor nefericită, sau nu contează. Deci e omul care înțelege că oamenilor li se oferă, în viață, bucuria de a întâlni un partener a cărui prezență devine o necesitate apropae vitală de a se reconfigura, de a fi fericit, cu alte cuvinte. Fericirea nu e un păcat. Nefericirea și persistența în ea, da.
Sursă foto: adriannanorris.tumblr.com
După toate acestea, desigur, cazul ideal în care nu întâlnești un Casanova de mahala (deși pe acela fără doar și poate îl vei recunoaște, despre ce vorbim!?) urmează flirtul, în care bărbatul-bărbat trebuie să fie atât de inteligent, de subtil și de rafinat încât să provoace fără a fi ostentativ. Adică nu vine și te întreabă ca ghiolbanul ”Ce faci, păpușă? Ce bine miroși/ ce ochi frumoși ai/” și alte texte mai puțin literare, ci, îmi imaginez o scenă, în autobuz de pildă, se apropie de tine atâta cât să-i simți parfumul discret (un bărbat-bărbat care flirtează e impecabil aranjat, de obicei) și aștepată o frână bruscă a șoferului ca, dezechilibrându-te, să-i cazi în brațe (aici trebuie să fii și tu atentă, normal!). Nimic intenționat, pur și simplu, mâna fină a destinului care lucrează prin simțuri. Probabil că apoi își va uita destinația și orice altă preocupare și va coborî la aceeași stație, îți va oferi mâna ca să cobori și își va lua rămas-bun cu un abia șoptit: ”Mă bucur că te-am cunoscut”, și cu o sărutare de mâini elegantă… (nu, nu s-a terminat povestea, nu faceți ochii mari)… ca să apară după două străzi, cu totul întâmplător, ca și când drumurile voastre s-ar fi intersectat ca prin minune. Să nu-mi spuneți că nu simțiți deja impulsul de a intra în conversație cu el, și poate că da, e momentul să faceți ochii mari și să zâmbiți larg, recunoscându-l ”surprinse”…
De aici încolo, pasiunea e stârnită, e atât de firesc să fii fericită lângă un bărbat-bărbat care te face să simți, fără prejudecăți, fără grabă, fără gesturi pripite, fără să insiste, fără să te sâcâie cu telefonul sau să-ți cotrobăie în el, fără cozi la cumpărături, nervi, spionaj, reproșuri, ore fixe… știți la ce mă refer? Parcă sunteți un pic contrariate, dar există, și nu e personaj de film.
Iubirea devine în sine fericire și ea nu admite condiționări care să nu fie explicate, înțelese și asumate reciproc. Afinitățile există, și sunt inclusiv intelectuale, unele chiar coincidențe aproape imposibil de crezut, dar totuși reale… Până aici, mă credeți că există bărbatul-bărbat, nu? Mai bine zis, există până aici. Când dispare brusc, fără să spună un cuvânt, blochează mesageria telefonului și cea virtuală, devenind imposibil de contactat.
Cu alte cuvinte, ceea ce a fost bărbatul ideal, devine bărbatul-fugar, incapabil de vreun gest, de altfel omenesc, de a-și orchestra dispariția. Știu că recunoașteți tiparul, din păcate, s-a generalizat. Și mai știu despre insomniile voastre, chinuitele nopți pline de întrebări, și, da, știu, asta e cel mai rău. Că te întrebi cu ce ai greșit, cu ce l-ai ofensat, dacă nu cumva l-ai sufocat, dacă s-a simțit lezat în orgoliul lui bărbătesc, dacă și-a găsit pe altcineva, dacă i s-a făcut frică de urmări, dacă nu s-a mai simțit în stare să reziste unei pasiuni atât de puternice, dacă nu cumva cineva l-a convins să fugă, dacă nu cumva a fost lovit de vreo criză de moralitate, dacă, dacă, dacă, dacă… pentru că nu poți șă înțelegi, dacă i-ai dat totul, de la libertate, frumusețe, înțelegere, impuls în tot ceea ce făcea, i-ai fost de toate, te-ai schimbat și tu în cea mai bună versiune a ta, și el a devenit mândru de sine și de resorturile interioare pe care fericirea i le-a activat, cum, cum de a luat tot și n-a lăsat în schimb nici măcar un petec de hârtie cu un ”iartă-mă, sunt un laș nevrednic și un impostor, mi-e rușine de mine, dar am simțit nevoia să plec, incapabil să-ți spun un cuvânt”?
Așa că, dragile mele, să proclamăm dispariția bărbatului-bărbat și, ce să vă spun, doar atât, iubiți până la nebunie, dar mai păstrați-vă un strop de luciditate să simțiți plecarea! Fiți cu un pas înainte, pentru că altfel, o să-mi cereți să vă recomand sedative și alte metode să vă reveniți din depresie, revoltă, ură sau dispreț (vă spun de acum că nu vă va ajuta la nimic niciuna dintre ele). Așa că iubiți cu tot ceea ce vă aparține, până la cap, pe care să-l păstrați mereu deasupra apei! Merită să fii îndrăgostită așa cum merită să trăiești, dar atenție la semne, și dacă simțiți dezechilibrul, fiți voi cele care plecați întâi, dar faceți în așa fel încât să nu se lase cu suferință, nici a voastră, nici a lui.
Durerea nu are nimic de-a face cu Paradisul, nici remușcările, nici blestemele, nici disprețul. Nici cu răzgândirea. E un drum cu sens unic, care se face cu pași siguri. Rămâneți și acum totul care ați fost pentru el, fără să cădeți în proza inutilă a deznădejii și a umilinței. Ce poate fi mai frumos decât un bilet de adio, în care să poată găsi toate explicațiile din lumea asta la o singură întrebare: de ce? Închideți toate porțile, pentru că speranța e cel mai parșiv paliativ, dar face-ți-o astfel încât să nu scârțâie și să nu doară, să nu-i prindeți sufletul, din greșeală. Fără grabă, fără nervi, fără reproșuri. Fără să-l mai căutați vreodată, sau să răspundeți la vreo a doua venire. Conștiente că termenul de garanție a expirat. Ireversibil. Și că plecarea lui inopinată și mută probabil va face locul altei fericiri, fără să neglijați faptul că fericirea e aici și acum, și că ea trece, ca fior, prin piele, ca să ajungă la suflet. ”Reală este doar pielea și atât”, nu vorbea prostii băiatul acela cu mască.
Atât de simplu: ”Dragul meu, ești cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care am scris-o vreodată cu inima mea. Ca să nu-și piardă frumusețea, am închis-o acolo, definitiv…”
Guest post by Baby
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
