Deşi în mod cert, nu putem trăi unii fără ceilalţi, bărbaţi şi femei, există un război tacit între sexe care a determinat îndepărtarea de la scopul iniţial privind relaţia bărbat – femeie şi anume acela de a se completa reciproc. Acesta a fost înlocuit de o lupta continuă pentru dominaţie, pentru supunere. O luptă între orgolii, provenită din dorinţa amândurora de a lua locul celuilalt. Ambele sexe au convingeri referitoare la relaţii, bărbaţi, femei şi fiecare îşi apără specia cu vehemenţă, lăsând să se activeze în voie feminismul exagerat şi misoginismul. Aşadar, nu este deloc uimitor că în ziua de azi, vom auzi la tot pasul fraze de genul „toţi sunt …porci”, toate sunt…curve”. E de aşteptat ca în asemenea cazuri relaţiile să fie sortite eşecului din start.
Războiul sexelor se dă cel mai adesea în plan emoţional: majoritatea conflictelor între doi îndrăgostiţi apar din cauza incapacităţii de a se înţelege unul pe celălalt.
Cea mai mare tragedie a omului este că vrea să dăruiască iubire, multă iubire, şi nu găseşte omul potrivit să o primească. Sau cel puţin aşa crede. Pentru că toţi avem tendinţa de a ne supraevalua, de a crede că oferim prea mult şi nu primim nimic în schimb. Ne încurcăm în stiluri diferite de a dărui şi de a primi, ne încurcăm în poveşti, ne încurcăm mai ales cu persoane străine de noi, dar despre care credem că sunt în regulă, mai precis, că sunt aşa cum vrem noi să fie. Căci despre asta este vorba, ne creăm un ideal, ni-i imaginăm pe oameni aşa cum sunt în visele noastre, iar când realitatea ne izbeşte crunt, doare. Doare să vezi că din omul acela împopoţonat cu straie ideale, nu a rămas decât un biet cerşetor. Desigur, primul gând care-ţi trece prin minte este că ai ales greşit. Multă vreme am crezut asta. Total eronat, însă. Pentru că, dacă ne referim la o relaţie de iubire şi nu la una din interes, o legătură care implică atracţia pe toate cele trei niveluri – trup, minte, suflet -, atunci, atracţia nu alege în funcţie de logică, nu ţine cont de sfaturi, nu are standarde în care să se încadreze. Suntem atraşi de o persoană fără să ştim de ce. Ceva din el/ea ne-a chemat. Şi nu poate fi vorba doar de aspectul fizic, întodeauna este acel „ceva”. Tocmai acest „quelque chose” reprezintă iraţionalul din relaţie. Din el se naşte iubirea. Ne place cum zâmbeşte, cum vorbeşte, cum ne priveşte, dar, mai ales, ne place emoţia pe care acel om o trezeşte în noi.
Aşadar, alegerea o face sufletul. Atribuim, din păcate, celorlalţi, calităţi sau defecte ce nu le aparţin în totalitate. Ele reprezintă, de fapt, o interpretare a propriei persoane, influenţată de experienţe şi de dorinţe. De aici, dezamăgirea şi neîncrederea. Nu poţi să nu te întrebi de ce s-a ajuns aici. Cred cu tărie că femeia este principala vinovată pentru lipsa bărbaţilor de responsabilitate. Prea multe femei disperate, care se vând extrem de uşor pentru bani, pentru că nu au cu ce se întreţine. Pentru ei a devenit simplu, la un moment dat, să le schimbe ca pe şosete, pentru că e mai comod, nu-i aşa, să ai câte una ieftină, în fiecare lună, decât una foarte scumpă care să te ţină doi ani sau poate mai mult.
Prin natura lor, bărbaţii par a fi foarte simpli şi sinceri. Dau vina pe femei că nu sunt capabile să priceapă lucruri esenţiale despre ei. Obişnuite să gândească prea mult, femeile tind să analizeze cuvintele, să interpreteze fraze, să facă conexiuni şi analogii. Şi unii şi ceilalţi suntem obişnuiţi să punem etichete după prima întâlnire. Femeile se îndrăgostesc uşor, îşi creează aşteptări nerealiste de la bărbaţi, de genul căsătorie sau o relaţie de lungă durată, deşi de cele mai multe ori aceştia nu dau de înţeles că şi-ar dori aşa ceva. Şi de aici până la despărţire, suferinţă, ură, nu mai e decât un pas. Toate conflictele dintre sexe, îşi au originea în suferinţă. Am devenit mult prea grăbiţi pentru a le mai acorda timp celorlaţi să demonstreze că pot merita iubirea noastră. Oamenii au devenit atât de confuzi, încât habar nu au cum se construiască o relaţie. Se despart tot timpul, de neimaginat. Oamenii preferă să distrugă în loc să clădească. Raţiunea a ucis demult sentimentele. E mult mai uşor să ne supărăm, să interpretăm în loc să explicăm. Pentru că explicaţia presupune comunicare, ori mulţi nu sunt dispuşi să o facă. Fiecare ar trebui să facă eforturi pentru a înţelege limbajul de iubire al celuilalt, să înţeleagă ce anume îl face fericit pe celălalt, pentru că avem nevoie de reciprocitate, oricât de necondiţionată ar fi iubirea. Dacă eu înţeleg că îţi doreşti libertate, timp petrecut cu prietenii, ar fi necesar să înţelegi şi tu că eu îmi doresc atenţie. Despre asta vorbeşte psihologul Gary Chapman în cartea sa „Cele cinci limbaje ale iubirii”. Nu este imposibil să-ţi înţelegi partenerul și să faci compromisuri în relație. Însă suntem mult prea preocupaţi să ducem războaie din care nimeni, niciodată, nu va ieşi învingător.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
