În timp ce copiii scriu de zor, în perioada asta, scrisori pentru Moșul, nici părinții nu stau chiar cu mâna-n sân. Așa am văzut eu, pe Facebook, anunțul cât se poate de serios al unei mămici, cu titlul: “Se caută Moș Crăciun!”
Respectiva mamă era cât se poate de preocupată să-i găsească fetiței sale de 4 ani, pentru noaptea de Ajun, cel mai potrivit… Moș Crăciun.
Poate vă întrebați cum vine asta. Că și eu m-am întrebat. Însă anunțul continua așa: “Moș Crăciun trebuie să aibă barbă adevărată, dar nu lungă, ci tunsă scurt.”
Vă spun sincer, nu m-am abținut să nu zâmbesc singură, în fața ecranului cu anunțul, întrebându-mă cât de important o fi, totuși, pentru fetița de 4 ani, ce fel de barbă are Moșul?! Căci, pentru mamă, vedem bine, ăsta era un criteriu decisiv.
Îmi amintesc că, atunci când eram eu mică, nu prea-l așteptam cu sufletul la gură pe Moș Crăciun. Mie, una, mi-ar fi plăcut ca el să procedeze ca Moș Nicolae și să-mi lase cadoul… pe nevăzute. Căci, vă spun drept, darurile chiar le voiam. 🙂
Însă Moș Crăciun ăsta mi se părea că prea are pretenții de la mine. El nu și-ar fi desfăcut desaga în ruptul capului, se pare, până nu-i spuneam măcar o poezie. Așa că, în cazul meu, pregătirile pentru venirea Moșului erau destul de intense. Iar poeziile erau nenumărate, toate de iarnă, toate slăvindu-i dărnicia.
Nu mă deranja învățarea poeziilor. Le învățam repede și chiar îmi plăceau sincer. Dar când mă gândeam că Moșul o să fie cu ochii pe mine atunci când le recit, vă spun drept, mă treceau fiorii.
Vederea unei ființe supranaturale, îmbrăcate atât de deosebit și cu vocea aceea, ciudată și ea, care venea în noaptea de Ajun (special pentru mine, vă închipuiți?!) îmi provoca niște emoții așa de intense, că știu că odată am vrut chiar să mă ascund sub masa de lângă geam. Să-i spun poeziile de acolo, apreciind eu că distanța dintre noi abia atunci e rezonabilă, știind clar că Moșul nu depășește cu mult pragul ușii. Și, gândind eu că mai aveam și “protecția” mileului de macrame, care cădea în colț de pe masă, acoperindu-mi, chiar și așa, diafan, fața. Dar credeți că a fost chip?!
Întreaga familie, care asista la “spectacol”, adică mama, mătușa, bunicii, surorile, și absolut toți verișorii erau cu ochii pe mine, mai ceva ca Moș Crăciun! Așa că încercarea mea de a mă sustrage a fost un total insucces. Între atâtea rude și cu așa emoții, abia dacă băgam de seamă că tata lipsește, darămite să-mi pese dacă Moșul are barbă scurtă sau lungă!
Se întâmplase ca eu să fiu cea mai mică dintre toți verișorii, așa că, de un timp, nici măcar vără-miu, Robert, cu 5 ani mai mare decât mine, nu-i mai spunea poezii Moșului. Ba chiar, parcă și el urmărea, puțin trufaș, desfășurarea „evenimentului”.
Cu câțiva ani în urmă, în timp ce-și spunea poeziile, Robert îl studiase atât de bine pe Moș Crăciun, ca apoi să întrebe:
-Dar Moș Crăciun e însurat?!
Toată lumea s-a mirat de întrebarea lui, așa că el i-a lămurit că văzuse clar că Moșul avea verighetă. Și încă nu orice fel de verighetă, ci chiar pe a unchiului lui!
Așa că, la scurt timp, trecuse și el, fără ca eu să bag de seamă, din rândul recitatorilor de poezii, în rândul spectatorilor, urmărindu-mi, zâmbind, micile poticniri și vocea tremurândă, când începeam să spun “Brăduleț, brăduț drăguț”.
*
Zilele trecute, o altă mămică îmi povestește, mândră, că a fost, pe când fetița ei avea 4 ani, în Laponia.
-La Moș Crăciun adevărat! Îți amintești? o întreabă, zâmbitoare pe fiica acum în vârstă de 8 ani.
-Nu! răspunde, sincer fata.
Eu mi-am ascuns zâmbetul și m-am abținut să-i spun că Moș Crăciun nu e adevarat… doar în Laponia.
Mi-am amintit cu amuzament cum una dintre nepoțelele mele (chiar fiica lui Robert), care avea pe atunci 3 ani jumate, vizitându-ne de un Crăciun, a rămas cu convingerea că Moșul trăiește… nicăieri altundeva decât la Severin!
A fost de-a dreptul extaziată să se urce în sania lui și să-i spună dorința de Crăciun. Bineînțeles că n-am fi știut nimic despre credința ei sinceră că Moșul cel darnic își duce veacul chiar în orașul meu natal, dacă n-ar fi revenit la noi, în iulie.
Împlinise deja 4 ani și, cum ne-a văzut, ne-a propus, la fel de extaziată ca în decembrie:
-Acum, că tot suntem la Severin, sper c-o să trecem să-l vedem și pe Moș Crăciun!
Am râs copios atunci, cu toții. Eu încă zâmbesc și acum știind că, atât de inocenți fiind, copiilor nu cred că le pasă dacă Moș Crăciun locuiește în Laponia sau chiar în orașul bunicilor lor.
Fie că are barbă lungă sau tunsă scurt, adevărată sau nu, Moș Crăciun e adevărat oriunde-n lume și poposește cu drag, sperăm noi, în noaptea de Ajun, la toți copiii!
Ramona este autoarea cărților Nu mai caut succesul și Cea mai fericită zi.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
