“Scumpa mea Rica,
Am stat cu capul sus şi fără teamă în faţa judecăţii, după cum stau şi-n faţa Justiţiei Supreme. Aşa să stai şi tu! Nimeni în această ţară nu a servit poporul de jos cu atâta dragoste, pasiune, dezinteres cum am servit eu. I-am dat totul, de la muncă până la banul nostru, de la suflet la viaţa noastră, făra a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi. Judecata lui pătimaşă, de azi, nu ne înjoseşte şi nu ne atinge. Judecata lui de mâine va fi dreaptă şi ne va înălţa. Sunt pregătit să mor, după cum am fost pregătit să sufăr. După cum şi viaţa mea, toata viaţa mea, mai ales în cei patru ani de guvernare, a fost un calvar. A ta, de asemenea, a fost înălţătoare. Împrejurările şi oamenii nu ne-au îngăduit să facem binele pe care împreună am dorit cu atâta pasiune să-l facem ţării noastre. Suprema voinţă a decis altfel. «Am fost un învins», au fost şi alţii…, mulţi alţii. După dreapta judecată, istoria i-a pus la locul lor. Ne va pune şi pe noi. Popoarele în toate timpurile şi peste tot au fost ingrate. Nu regret nimic şi nu regreta nimic. Să răspundem la ură cu iubire, la bine cu mângâiere, la nedreptate cu iertare.
Ultima mea dorinţă e să trăieşti. Retrage-te într-o mănăstire. Acolo vei găsi liniştea necesară sufletului şi bucata de pâine care azi nu o mai poţi plăti. Am să rog să fiu îngropat lângă ai mei, care mi-au fost străbuni şi călăuzitori, acolo la Iancu Nou. Voi fi între cei cu care am copilărit şi cu care am cunoscut şi durerile şi lipsurile. Împrejurările ne-au îndepărtat viaţa de ei, dar sufletul meu nu-i va uita niciodată. Poate vei gândi că tot acolo lângă mine trebuie să fie şi ultimul tău locaş. Scoborând în mormânt, eu azi, tu mâine, ne vom înălţa, sunt sigur, acolo unde va fi singura şi dreapta răsplată. Te strâng în braţele mele cu căldură. Te îmbrăţisez cu dragoste. Nicio lacrimă! Ion.”
17 mai 1946
(ziua în care s-a pronunțat sentința: condamnat de şase ori la pedeapsa cu moartea, de două ori la temniţă grea pe viaţă, de trei ori la detenţie grea timp de 20 de ani, o dată la detenţie riguroasă timp de 20 de ani şi de 14 ori la degradare civică pe timp de 10 ani)
(din volumul: Alexandru Moraru, Anatol Petrencu „Mareşalul Ion Antonescu şi Basarabia. Documente de arhivă” Ed. Demiurg, Iaşi, 2008)
Maria Antonescu a fost arestată şi şi-a petrecut ultimii ani în temniţă şi în lagărele de exterminare înfiinţate de bolşevici. Ea a murit în anul 1964.
Cu puţin timp înainte de execuţie, Lița Baranga, mama Mareşalului în vârstă de 88 de ani, care nu reușise să obțină cu o zi în urmă de la Rege grațierea pentru fiul ei, a solicitat primului-procuror ca măcar să-i fie predat corpul “spre a-l îngropa în cavoul familiei, la cimitirul Iancu Nou” sau, în caz de incinerare, cenușa. Mareşalul a fost incinerat și urna a rămas la autorități.
Mareşalul Ion Antonescu a fost împuşcat pe data de 1 iunie 1946, la ora 18:00, în Valea Piersicilor din Jilava, cu o zi înainte de a împlini 64 de ani.
Mai jos, procesul și punerea în aplicare a sentinței.
Iar aici, un documentar despre execuția mareșalului Ion Antonescu. Realizator Stelian Tănase, partener de discuție, istoricul Dinu Giurescu.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
