Scrisoarea 1
Ai vrut din nou să te întorci sau așa ai dat impresia, ticălos mic…. M-ai pus pe gânduri din nou, n-ai vrut să mă lași să-mi treacă de tine, îmi vine să cred că n-ai s-o faci niciodată, dar am să mă obișnuiesc, deja ai trecut pe locul doi, curând vei ieși de pe podium, vei cădea la picioarele-mi, vei încerca să mi te agăți de fustă, în încercarea disperată de a-mi zări desuurile încă o dată, dar n-am să te las, năpârcă prefăcută, am să te uit târându-te, până vei găsi o cârjă miloasă de care să te agăți și pe care să o sugrumi cu pretențiile-ți inerte… Iar eu… am să continui să suspin după un viitor care-a trecut și ar fi putut să fie intens. Dar nu a fost.
Scrisoarea 2
Dar am tăcut… mi-am savurat în liniște momentul de glorie, nu știi cum trăgeam de el, dorind să-l prelungesc, ai fi putut intra în el să-l strici, să-i ștergi limitele cu piciorul sau ai fi putut să-ți continui drumul departe de mine, privind pe geam și urmărind cu privirea o altă pasăre care s-ar chinui să se elibereze, ah, ce liberă aș fi, m-aș învârti, nu știu pe cine-aș prinde în vârtej, nu mi-ar păsa, aș ameți, lumea s-ar prăbuși, dar tot m-aș învârti, până când… Chiar… până când?
Scrisoarea 3
Tu nu știi să iubești, nu știi să ții, nu știi să atingi cu vorbele, te văd departe, deși ești aproape, mă chemi și mă alungi deopotrivă, mă vrei, dar aș fi prea mult, te-ai simți sufocat, ești inert, ești singur, ești înconjurat, fantasme te-mpresoară, ai un câine lângă tine, îl văd, îți linge mâna, nu-i spui „șezi”, ți-e frică de el, zâmbesc, mă simt împlinită, ador frica ta, mă hrănesc cu ea, acum întorc capul, încă miroase a câine jigărit, dar e al tău, eu nu-mi doresc, vreau spațiu, vreau alb, vreau zbor, vreau soare… și tu nu poți. Ssshhh… nu e nimic, dragul meu, nu doare. Doar apasă.
Scrisoarea 4
M-am oprit la semafor, eram distrată, intuiam culorile, nu le vedeam, simțeam mașinile, nu le auzeam, la un moment dat au bătut clopotele de la Mitropolie… sau să fi fost ceasul Primăriei care anunța vreo oră exactă… nu știu, am traversat alene, nu mă grăbeam, îmi închipuiam că e vară, că e soare, că sunt singură, că nu ești tu în mintea și pe urmele mele, că port o rochie ușoară, că bate vântul, un câine a traversat odată cu mine, a strănutat și m-a trezit. I-am zis „noroc” și am ajuns cu bine pe trotuarul celălalt.
Scrisoarea 5
Azi nu m-am mai întors, n-am mai așteptat răspunsuri, chiar a răsărit soarele și m-am hotărât, în sfârșit, să-l privesc, cine știe, poate voi face pași spre el să mă ardă, să-mi prefacă în cenușă amintirile, sună jalnic, dar chiar sunt bine, iubitule, nu trage concluzii pripite, câinele ce-ți mai face, încă îți linge lăbuțele?, să-i spui că l-am iertat, a fost prea prost ca să-mi bat capul cu el, nu-mi mai miroase a potaie, s-o fi spălat de păcate, între timp, iar zăpada se topește sub picioarele mele, îi urmăresc scurgerea, chiar, te-ai uitat vreodată la felul cum se reflectă lumina în ea, eu o fac acum, mi-e milă de ea, zău că mi-e, dar am ales. De azi voi ține cu soarele.
Scrisoarea 6
Nu o să știi niciodată, dar poți să bănuiești, o, poți! – cât pot eu, mereu am putut, duc multe, nu știu de ce, așa sunt construită să vreau tot, nu bucăți, vreau să mă-nec, nu-mi aleg locul, nu contează, dar fii cu totul acolo, nu-mi da bucăți, nu mă descurc cu ele, greșesc numărătoarea, nu sunt bună la matematică, e mai ușor un tot, mi-e bine cu el, să-l am la un loc, atunci aș fi în siguranță și aș răsufla ușurată, înghite-mă cu totul, nu mă ierta, nu-mi lăsa bucăți afară, e frig, mi-e frig, dacă nu ești, voi îngheța… Fii acolo… ah, ești deja….
Scrisoarea 7
Ai fost pe urmele mele, mereu. Cumva, știam, dar mă obișnuisem cu senzația și uitasem. Și, după ce am căzut, mi-am amintit de tine. Sau tu de mine. Contează ordinea? Nu m-ai ridicat, doar te-ai aplecat în tăcere și te-am auzit respirând și-am înțeles că ești lângă mine orice-aș face și am încercat să-mi potrivesc respirația după a ta, culmea e că am reușit, deși era abia simțită, dar adâncă, atât de adâncă, încât am coborât, la un moment dat, după ea, să o aduc la suprafață și când am ieșit, mă așteptai cu mâna întinsă și… am luat-o. Fără să mai respir.
Guest post by Arestatul fără umbră
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații
Andropauza (menopauza masculină)
Îi zici destin, o faci. Și apoi?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
