Cum se numesc cei care iubesc fără să știe dacă sunt iubiți de celălalt: naivi sau martiri? Cât este de lungă noaptea în care singurul vis îl descrie pe singurul om care ne-ar putea alina neîncrederea? Cât de ireală poate ajunge speranța atunci când așteptăm ca până și imposibilul să se realizeze?
Iubirile sunt construite din contradicții, din fatalități și obsesii care doar uneori predau ștafeta îndeplinirii, fericirii, regăsirii de sine. Iubirile sunt întortocheate și, de cele mai multe ori, secrete – acestea dor cel mai tare pentru că au crescut enorm de mult într-un suflet care nu le mai poate cuprinde: sunt iubiri care-și zdrobesc florile de sere ce au devenit prea mici, au nevoie de spațiu și de priviri pentru a demonstra cât sunt de minunate. Sunt iubiri care ne mistuie, care nu se sting ani de zile, iubiri care, deși neîmplinite, continuă să dăinuie într-o noapte în care singurul felinar este convingerea că patima iubirii noastre reprezintă combustibilul propriei vieți – și așa și este!
Am fost contrazisă când am spus că „a iubi fără a fi iubit e un păcat”: o declarație egoistă dintr-un trecut îndepărtat și, totuși, atunci când ne aflăm în pragul unei fatalități, singurul mod de a evita suferința este să fim măcar puțin egoiști. Dar nu putem fi, iubim prea mult și preferăm să suferim îngrozitor decât să nu încercăm, să nu sperăm într-o iubire care ne-ar putea salva pentru totdeauna…
Guest post by Oana Elena Popa
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Da, dragostea este un accident!
Parthenope sau iubirea ca act necesar de supraviețuire
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
