Scrisoarea care m-a lăsat singură la 30 de ani

25 May 2018

“Salut, 

V-am scris in urma cu niste ani o poveste in care ma regaseam atunci, am primit comentarii frumoase si altele mai putin, insa m-ati ajutat foarte mult in clipa in care ati inteles ca in spatele unei povesti era un simplu om care gresise iubind. In fine, anii au trecut, povestea s-a schimbat, iar astazi ma regasesc din nou, in abisul singuratatii mele, insa cu o noua lectie invatata: omorandu-mi orgoliul si mandria pentru a salva o relatie nu am facut decat sa alimentez cele doua tare ale caracterului meu in persoana de langa mine. Clar, nu mai sunt aceeasi de la 20 de ani, astazi implinind varsta femeii lui Balzac. Dar, ca sa nu o mai lungesc, va trimit scrisoarea pe care i-am scris-o iubitului meu si in urma careia am ramas, din nou, singura. 
Daca vi se pare interesanta si o veti publica, va rog ca si atunci sa imi pastrati anonimatul. Doar ca astazi nu ma mai semnez Lily in mud, astazi sunt A. si atat.”

***

Dragă iubitule,

Nu știu dacă după scrisoarea asta vei mai avea titulatura aceasta pentru mine, însă un lucru este cert: chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, am simțit că ești al meu… al meu, după ce ani buni nu am avut un „al meu”… după ce aproape toată tinerețea mea am fost a cuiva pe jumătate, și nu deplin. Spun asta pentru că ești primul bărbat căruia i-am spus că m-aș vedea măritată cu el… poate sună ilar să spui unui bărbat așa ceva atât de repede, însă alături de tine m-am simțit protejată,  am simțit că fac parte din ceva mult mai grandios decât tot ce am trăit eu până la 30 de ani.

Se spune că femeia este desăvârșită de abia când ajunge la vârsta pe care o am eu acum. Poate că așa este, poate că așa mă simt acum.

Cum ți-am mai zis în nenumărate rânduri, cred că cel mai greu când întâlnim o persoană este să renunțăm la noi înșine… la orgoliul și mândria care ne fac să ne punem poate deasupra persoanei respective… Adevărul este că o relație presupune foarte multă voință, acceptarea atât a lucrurilor frumoase, cât și a defectelor ori lucrurilor mai întunecate ale celui de lângă noi.

scrisoare

Nu știu cum se va remedia relația noastră, însă știu cum va fi dacă ea nu va mai exista…

Știu că atât eu, cât și tu, ne vom trezi dimineața, ne vom duce la lucru, vom respira, vom mânca și ne vom lăsa prinși de cotidian ca într-un malaxor care nu poate decât să ne transforme în roboți… ne vom spune în gând că „nu a fost să fie”, fiind convinși că amândoi am făcut ce era mai bine pentru noi înșine, uitând să luăm în calcul ce ar fi fost bine pentru relație.

Relația, în zilele noastre, este o chestiune fragilă, care, neprotejată, se deteriorează, ajungând în timp să se rupă și să nu ne-o mai dorim, din perspectiva greșelilor, a eșecurilor și a pierderilor suferite. Vom spune că alte lucruri sunt mai importante pentru noi decât o relație, ne vom amăgi, în goana asta după bani și confort, că nu avem nevoie de cineva lângă noi, uitând că în viața asta ne naștem jumătăți (jumătate din mamă și jumătate din tată) și că întregul vine, de fapt, din găsirea celuilalt.

Poate că nu ești tu cel care trebuie să fie, poate că tu nu ești sufletul meu pereche și poate că nici eu nu sunt femeia ideală pentru tine, însă știu sigur că acest „poate” nu ne va aduce decât neliniște și întrebări.

Mai cred că nicio relație nu poate fi perfectă, că azi aduce soare și mâine aduce furtună, însă legătura, dacă este suficient de puternică, poate să țină și pe vreme rea. Sau mai ales pe vreme rea.

Iubitule, eu nu vreau să te schimb, vreau doar să mă conectez cu tine, acceptând și defectele pe lângă calitățile care te fac atât de deosebit, înțelegând că toate fac parte din tine, iar fără ele nu ai mai fi tu.

Lângă tine am învățat și învăț două lecții extrem de importante pentru mine: să renunț zilnic la mândrie și orgoliu. Dându-mi seama acum, când scriu lucrurile acestea, că tu ești Mr. Darcy, din romanul meu preferat, Mândrie și prejudecată. Eu sunt mândria, iar tu prejudecata…

Aș vrea când citești rândurile astea să nu uiți de momentele frumoase și intime… să nu uiți de atingerea mea și nici de mirosul parfumului meu… aș vrea să îți aduci aminte de zilele în care de abia așteptai să mă vezi… eu nu le-am uitat nicio secundă…

Consider, vreau să cred, că am spus cum am știut mai bine ce însemni tu pentru mine, însă, dacă tu nu vei simți la fel ca mine la finalul acestei scrisori, vreau să știi că nu voi mai veni să te caut… că voi dispărea cu totul din viață ta. Nu ne-ar aduce cinste niciunuia să ne aliniem la modernismul unei relații de genul fuck-buddies… eu cu tine nu am făcut s*x doar de dragul de a o face, eu am simțit să fii în mine, te-am dorit cu toată ființa mea și am făcut-o cu sentiment… sentimentul de a fi cu totul a ta… nu doar fizic, ci și sufletește.

Dar pentru a fi în deplinătatea întregului despre care îți spuneam la începutul scrisorii, este rândul tău să simți. Nu cred că zilele care trec pot schimba ceva în bine, nu cred că este o chestiune de gândit… ci una de simțit.

Pentru acum,

A ta,

A.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mein Trump. De unde vine fascismul portocaliu

Trei lucruri pe care se întemeiază o relație de cuplu sănătoasă

“Știi tu…”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro