Iubitule, am atâtea lucruri să-ți spun, încât n-aș ști pe care să-l aleg primul! Mi-ai fost pentru un an și unsprezece luni, unica „preocupare”, unicul gând dimineața și ori de câte ori scăpam de pe unde aveam treabă. Totul se rezuma la a mă reîntoarce-n brațele tale… Oh, cât de bine-mi era acolo, n-aș fi plecat niciodată! Însă tu m-ai gonit.
Știi, am rămas cu multe întrebări fără răspuns, căci… ai ales să nu-mi fi pe deplin sincer. Am rămas, de asemenea și cu n dileme. Eu am ales să lupt, tu nu! Asta-n viziunea mea te face-un laș sau poate nu, dacă nu-ți mai doreai… N-am înțeles și nici nu voi înțelege vreodată, așa cum tu mi-ai spus, „că-i mai bine pentru amândoi”. În nicio versiune pentru mine n-ar fi fost bine, că eu te iubeam! Ai ales să lași tot pentru că-n viziunea ta suntem, deodată, prea diferiți, pentru că nu m-am înțeles cu soră-ta, pentru c-ai tăi m-au blamat pentru ceva ce nu depinde de mine, iar tu te-ai lăsat influențat fix ca un om slab… Dar eu nu am nevoie de așa ceva!
Știi care-s câteva dintre lucrurile care mă macină? De ce știau prietenii mei înaintea mea? De ce n-ai știut să fii franc până la capăt? De ce-ai ales să „mergi pe burtă”, să facem dragoste în ziua în care împlineam doi ani fără o lună, ca a doua zi să mă expediezi? De ce fapte reale, pe care ți le-am relatat și pe care le-ai observat și tu, n-au valorat nici cât o ceapă degerată doar pentru că erau împotriva familiei tale? De ce nu mi-ai zis tot ce-ai simțit înainte să se ajungă la toate motivele pentru care ai considerat că trebuie s-o luăm pe căi separate? De ce ești „băiatul mamei” în halul ăsta?
Eu, la o lună de la despărțire, sunt împăcată, să știi! Am făcut tot ce mi-a stat în putere să meargă relația asta, mi-am lăsat, în ultimă instanță, orgoliul și mândria mea deoparte, tot ca să fac ceva, în schimb, tu mi-ai călcat în picioare inițiativa c-o totală ignoranță, iar faptul că ai concluzionat că „eu nu pot trăi fără tine” m-a scârbit! Știi de ce? Pentru că e o diferență între a nu putea să trăiești fără cineva și a nu vrea; eu n-am vrut, prostule, dar acum vreau…
Și totuși, nu regret nimic, au fost momentele mele… arhivate acum!
Să fii fericit! Să ți se-ntâmple toate lucrurile acelea-n calea cărora am stat eu și să-ți găsești muierea aia supusă de care ai nevoie; și mă bucur că nu sunt eu.
A ta,
M.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
