„Dragul meu băiat!”
Așa încep toate scrisorile ei.
Scrisul ei e strâmb și neregulat, cu unele din litere mai mici, cu altele mai mari și cu altele lipsă cu totul. Stiloul o intimidează, e prea complicat pentru ea, iar pixul alunecă prea repede și nu are timp să facă cu el toată litera. De aceea nu îmi scrie decât cu creionul. Așa cum a deprins de la Domnul Martu, dascălul satului, când el îi învățase pe copii alfabetul și scrierea lui.
Dar, deși nu a avut timp decât pentru patru clase primare, mama e mai înțeleaptă decât toți savanții din lume puși unul peste altul și mai iubitoare decât toți îndrăgostiții lumii la un loc. Și din toate scrisorile pe care le-am primit în viață, numai dintr-ale ei am învățat cu adevărat ceva. De aceea, când am nevoie de o învățătură sau de o putere, de o liniștire sau o curățare, merg la valiza cu scrisori și nu la biserică. Pentru că dragostea mamei a clădit în sufletul meu o biserică mai aproape, mai mare, și mai puternică decât oricare alta:
Familia!
„Să te îngrijești, băiatule, să ai unde să dormi și să te speli, cu ce să te îmbraci și ce să mănânci. Ca să nu suferi. Că orice suferință a ta, pe mine mă chinuie ziua și și îmi ia somnul nopțile și mă usucă. Să te ocupi de casă, să trăiești în curățenie și să te saluți cu vecinii, că vecinul te ajută mai mult decât neamul când o fi la necaz. Să te ocupi să ai de toate în casă, puiul meu. Să nu ceri nimic de la nimeni, că lumea îți dă, dar la urmă râde de tine. Să nu îți lipsească nimic.”
„Dar astea tu deja le știi, băiatule meu, pentru că mama ți le-a spus pe toate în alte scrisori pe care ți le-am scris. Acum am să îți spun altceva și să mă asculți, și să faci cum îți spun. Ai treizeci și cinci de ani.”
Aveam treizeci și cinci de ani când am primit scrisoarea asta.
„Anii trec și tinerețea se topește, dar eu pe tine tot singur te știu. Nu e bine așa, copilul meu. Găsește-ți, dragul mamii, o femeie pentru tine, cu care să stai zilele și nopțile, cu care să mănânci și să muncești și cu care să împarți ce ai, bune și rele. Pe care să o ajuți și care să te ajute când îți e greu. Și fă cu ea un copil sau doi, să îți împlinești și tu rostul în fața oamenilor și a lui Dumnezeu. Aș mai trăi o viață să știu că duci o găgălice de om de mână, care să-ți umple casa cu aceleași năzbâtii pe care le făceai și tu când te aveam mic acasă. Te roagă mama mult, însoară-te, să aud că nu mai umbli singur pe coclaurile alea străine fără un suflet care să te iubească și care să-ți ducă grija. Ia-ți o femeie frumoasă să-ți zâmbească când ajungi acasă. Și să știi de la mine că femeia e frumoasă după cum îi sunt gândurile de frumoase. Află-i gândurile și după ce îi iubești gândurile, iubește-te cu ea și du-o acasă. Fă așa cum ți-am spus și ai să vezi că orice depărtare și orice pedeapsă or să îți pară mai mici și mai ușoare. Ia-ți o femeie și fă-ți un copil. Pentru bucuria ta și a mea, ia-ți o femeie.
Te pupă mama, băiatul meu drag.”
Acum, când e moartă, cuvintele astea rămase în urma ei mă ard. Dacă cineva mi-ar desface pieptul și s-ar uita în el, ar vedea acolo arsura asta scrisă cu fierul înroșit de-a latul sufletului, ca semnul ars cu fierul pe spinarea unei vite: „Dragul meu băiat!” E ultima scrisoare primită de la ea, în același plic în care soră-mea mă anunța că murise.
„Eu sunt bine, sănătoasă”, zicea ea, deși știa că avea să moară peste câteva zile, „să nu îți faci griji pentru mine, dragul meu”.
Trebuie să mă opresc puțin, să respir, că mi s-au încleștat fălcile și gâtul în efortul de a mă abține să nu plâng. Pentru că, dacă încep să plâng, nu mai pot gândi. Și dacă nu mai pot gândi, nu mai pot să mă adun și să mă organizez. Iar organizându-mă, să îmi alung slăbiciunea. Pentru că din cauza asta recitesc scrisorile mamei. Să capăt din nou puterea și limpezimea pe care numai ea mi le dă.
Și prin puterea pe care mi-o dă, ea învie din nou în sângele meu și trăiește în mine, tăcută și cuminte, caldă și grijulie, șoptindu-mi, când îmi e greu și sunt singur, dragostea ei. Și dragostea ei fără margini face din mine cel mai puternic bărbat de pe pământ, pe care nimeni și nimic nu îl poate învinge!
Urmărește-l pe autor aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Țara în care nu te poți compromite
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
