Cartea Pnin, în traducerea Monei Antohi, a fost publicată la Editura Polirom în anul 2020.
Dragă domnule Nabokov, sunt mulți ani de când nu mai pot citi nicio carte fără să mă gândesc la lecțiile dumneavoastră de literatură. Dacă scriitorul nu reușește să fie pe rând povestitor, profesor și vrăjitor, cartea sa nu mă mai interesează.
Renunț tot mai repede la cărțile scrise de oameni care nu știu să scrie, nu mai am timp și sufăr de nostalgie. Mi se face adeseori dor de texte ca de oameni. Doar de textele vii, desigur. Așa mi s-a întâmplat și cu Pnin, profesorul meu preferat din toată literatura lumii.
Am un prieten îndrăgostit de asemenea de Pnin. Țin la el mai mult decât la mine însumi – lui i-a mai rămas și mai puțin timp și îmi place să citesc, iar și iar și iar, cărțile pe care el le-a iubit în tinerețe, și tocmai din acest motiv.
Iar Pnin – în care se găsește un elogiu sublim adus ascuțitorilor – ne-a făcut amândurora mult bine.
Despre Pnin s-a spus că e venit de pe o altă planetă – și așa și este. Este venit de pe cea mai apropiată dintre planete, din trecut. O planetă atât de apropiată și în același timp cea mai îndepărtată dintre toate.
Pnin venea, domnule Nabokov, din acea lume pe care ați fost obligat să o părăsiți, din vechiul Imperiu Țarist, era un rus zăpăcit și altruist și lipsit de orice urmă de pragmatism.
Nu vă ascund că, dintre toate cărțile dumneavoastră, domnule Nabokov, așez Pninul cel mai sus, iar de el se apropie numai Lujin, șahistul.
Pnin e o carte scrisă cu atât de multă tandrețe și atât de mult umor încât, dacă ești om, nu ai cum să nu fii fermecat de profesorul acesta rus aterizat în America, la fel ca autorul său, profesorul acesta trist fără să o știe, trist și strălucitor.
Pnin se urcă în trenuri greșite, încurcă textele conferințelor, nu suportă gălăgia, e supraviețuitorul unui continent dispărut și toate amintirile sale sunt vechi.
Cu toate acestea, deși pare mereu depășit, Pnin reușește să devină și să rămână universal și etern. Deși după o vreme Nabokov i-a pus punct, povestea lui Pnin nu se încheie niciodată.
Căci, o știu acum, Pnin suntem chiar noi, rătăcind printr-o lume care nu mai e a noastră, dacă a fost vreodată, agățându-ne de fraze, faze și iluzii și frumusețea țesută cu firul de aur al miracolelor în care credem tocmai pentru că nu mai sunt posibile.
Citiți și Scrisoare către Amos Oz, Scrisoare către Nikos Kazantzakis, Scrisoare către Leonard Cohen, Scrisoare către Dino Buzzati, Scrisoare către Charles Bukowski, Scrisoare către Franz Kafka.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Din doi ca tine aş scoate unul bun. Poate ăla stă
Simone de Beauvoir – o analiză a fenomenului Bardot
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
