N.red. Aceasta este nouă, că mai avem una. 🙂
Iubitul meu,
A fost odată ca niciodată un timp când ne eram lumină. Umăr lângă umăr, mână în mână, cu sufletele unite într-un vals ușor, pășeam fericiți prin viață. Apoi, nori de furtună s-au desenat pe seninul cerului nostru. Iar umerii s-au depărtat și mâinile noastre au început să se caute. Iar sufletele… ei, bine, încet-încet, negura a pus stăpânire pe sufletele noastre și, până să luăm seama, am ajuns să ne fim întuneric. Și rece. Și gol.
Undeva, pe drumul pe care ni-l visam fericit, ne-am pierdut unul de altul. Și doare. Crede-mă, dragul meu, doare al naibii. Valsul nostru răsună precum ecoul unei monede căzute pe caldarâm. Moneda aia, pe care ai aruncat-o când ai ales să ne joci viața la loterie.
De-aș mai avea putere, aș striga: Ce Dumnezeu a unit, mâna omului să nu despartă! Dar Dumnezeu este lumină , iar noi, nu.
Te las acum pe drumul tău să îți fii înger sau călău, cum vrei. Între noi va ninge cu uitare, iar pașii noștri nu vor mai găsi drumul înapoi. Sufletele noastre au apus, iar noaptea nu poate nimeni să sape cazemate.
Nu vom mai ști că ne-am iubit, că ne-am șoptit, că ne-am jurat. Ci vom privi în urmă poate cu nepăsare, poate cu furie, poate cu dor. Sau poate vom zâmbi la gândul că, odată ca niciodată, noi doi ne-am fost doar lumină.
Cu drag, a ta soție,
O.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
