Pe 23 aprilie 2023, acum un an, a murit scriitorul bucureștean Radu Cosașu.
A trecut un an de la despărțire. Dar nu a trecut nicio zi în care să nu mă gândesc la tot ce m-ați învățat.
Am recitit scriitorii noștri preferați. M-am uitat la meciurile jucătorilor noștri preferați, am revizitat amintirile noastre.
Într-o zi, cu o forță care venea de foarte departe a izbucnit în inima mea o amintire legată de o stradă. Strada Trumpeldor din Tel Aviv.
Era în vara lui 2013, citeam Mătușile din Tel Aviv chiar la Tel Aviv și v-am sunat chiar de pe strada aceasta – Trumpeldor. Aici trăise una dintre mătușile dumneavoastră.
Am tot spus că o să verific: cine a fost până la urmă Trumpeldor, dar s-a întâmplat viața și am tot uitat.
Într-o zi însă am căutat: un general ucis la Tel Hai, în nordul Palestinei, într-o luptă cu beduinii. Un general evreu care a luptat în armata rusă, și-a pierdut o mână și a fost unul dintre pionierii aducerii de imigranți evrei în Palestina, co-fondator al Legiunii Evreiești.
Ce moștenire complicată are acest Iosef Trumpeldor, mai ales acum când pe pământ și armata rusă a început un război nedrept, iar în Palestina…
Anul trecut, în toamnă, a fost pentru prima (și ultima) dată când m-am gândit că e mai bine că ați plecat. Măcar nu ați mai văzut ce s-a întâmplat pe 7 octombrie în Israel – și după aceea în Gaza.
Măcar, inima v-a fost ocrotită de această infinită tristețe, după ce cumplita invazie din Ucraina vă rănise toate sentimentele și nici măcar Cehov, Gogol, Tolstoi și Dostoievski împreună nu îi puteau spăla pe ruși de sângele de pe mâini. A fost o toamnă urâtă, a plouat mult și a murit și Gazeta noastră.
Și nu e ușor să rămâi până la capăt anti-maniheist, extremist de centru și umanist. Dar ați reușit și acesta rămâne miracolul meu preferat în ceea ce vă privește.
Nu aveți un mormânt, dar eu știu exact unde să vă caut. Vă găsesc oricând în inimă și în amintiri și în cărțile dumneavoastră și pe Aleea Popa Nan, unde ați fost copil acum nouăzeci de ani și de unde știu bine că nu ați plecat, de fapt, niciodată. Cine pleacă de pe aleea copilăriei e pierdut. Nu v-ați pierdut.
Îmi e atât de dor de dumneavoastră încât mi-aș dat bucuros restul vieții să fie iar anul 2013 și să fiu pe strada Trumpeldor din Tel Aviv și să vă formez numărul știind că ne așteaptă bucuria de a ne auzi.
Să îți auzi prietenul care se gândește la tine de la mii de kilometri – nu e minunat progresul?
Și, până la urmă, moartea e neputincioasă în fața iubirii. Aveau dreptate clasicii filosofiei: iubirea adevărată e admirație. Și chiar e de ajuns să închid ochii și să deschid inima și încă vă aud.
Același,
Andrei
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
