Scrisoare către John Lennon

8 December 2023

Pe 8 decembrie 2023 s-au împlinit patruzeci și trei de ani de când John Lennon a fost asasinat de un nebun la New York. Am revăzut recent un film despre viața, opera și ultimele sale zile și am citit o carte despre Beatles, un tom masiv și lămuritor. Nu trebuie să începeți de aici neapărat: s-au făcut mii de filme și cărți despre Lennon & Beatles.

Dragă domnule Lennon,

Nu eram născut în ziua aceea de decembrie a anului 1980, când un nebun v-a așteptat în fața casei ca să vă împuște, ca să vă ucidă. Nu o să îi scriu numele, nu merită.

Totodată, nu pot uita că nebunul acela era ecoul vocii care vă făcea vinovat de destrămarea celei mai mari trupe din istorie: The Beatles.

Domnule Lennon, ați fost găsit vinovat, împreună cu Yoko Ono, de această ruptură.

Multă vreme nici eu n-am înțeles de ce Beatles a trebuit să rămână doar amintirea celui mai mare fenomen popular pe care îl cunoscuse omenirea.

Cred că și eu vă socoteam, cumva, principalul responsabil. Nu putea fi Paul McCartney (era prea moale), nu putea fi George Harrison (era prea adâncit în căutări spirituale), nu putea fi, în niciun caz, Ringo Starr (era prea zăpăcit). Greșeam.

Cu anii am înțeles că sfârșitul era deja acolo de la început, orice poveste, cu atât mai mult cea mai frumoasă, trebuie să se încheie pentru a rămâne poveste.

Pentru a putea fi dată mai departe, orice poveste, cu atât mai mult cea mai frumoasă, are nevoie de încheiere în aceeași măsură în care are nevoie de început.

Mi-a plăcut mult răspunsul pe care i l-ați dat acelui obraznic care vă hărțuia întrebându-vă când o să vă întoarceți la Beatles: „Tu când o să te întorci la liceu?”

Epoca aceea, așadar, trecuse. Fusese doar o etapă, o etapă grozavă și încheiată.

Pe 8 decembrie 1980 erați matur, încrezător, aveați o direcție muzicală nouă, aveați o soție nouă, un nou fiu și tot viitorul înainte. Erați, așa s-ar fi cuvenit, la jumătatea vieții. Aveați patruzeci de ani. Și eu am acum patruzeci de ani și vă înțeleg mai bine ca niciodată.

Beatles au făcut muzica grozavă pe care au făcut-o pentru că erați atât de diferit de Paul McCartney, pentru că vă completați atât de spectaculos.

John Lennon, inteligent, rebel, vulnerabil, mereu în căutarea copilăriei pe care n-a avut-o niciodată…

John Lennon cel visător și curajos (dintre toți Beatles-ii, doar dumneavoastră aveați curajul necesar de a admite ruptura)…

John Lennon care își imagina un singur cer deasupra tuturor și o lume fără războaie și fără patimi religioase…

Au trecut patruzeci și trei de ani. Ucigașul dumneavoastră depune mereu cereri să fie eliberat. Toate îi sunt respinse.

Lumea nu e un loc mai bun decât era în iarna aceea de acum patruzeci și trei de ani de la New York, ne lipsesc înțelepciunea și puterea viselor dumneavoastră. Ne lipsește curajul.

Au trecut patruzeci și trei de ani și vor trece patru sute de ani și apoi patru mii de ani și tot nu va mai fi nimeni ca John Lennon.

Măcar de n-am uita atâta lucru.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Citiți și Scrisoare către Amos Oz, Scrisoare către Nikos Kazantzakis, Scrisoare către Leonard Cohen, Scrisoare către Dino Buzzati, Scrisoare către Charles Bukowski, Scrisoare către Franz Kafka, Scrisoare către Vladimir Nabokov, Scrisoare către Milan Kundera, Scrisoare către Radu Cosașu.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cui aparține citatul “Everything is OK in the end; if it’s not OK it’s not the end”

John Lennon – Give Peace A Chance, 1969

Pattie Boyd – femeia căreia i s-au dedicat cele mai frumoase cântece de dragoste

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro