Fetița mea, la un moment dat, peste ani, singura rațiune a dimineților mele vei fi tu și fratele tău și din visurile tale îmi voi înnădi și eu, cu aceeași credință, visul meu!
Când te iau în brațe și mă privesc în oglindă cu tine, tu râzi, râd și eu, iar în râsul meu se cuibărește emoția și bucuria de a mă regăsi cu chipul meu în chipul tău senin și în forma ochilor tăi. Cum să găsesc cuvintele, ce litere să scriu, cum să le înșirui anume pentru a te cinsti frumos, spunându-ți cât de mult mă bucur că te am? Știu, cele mai mari taine le cinstim cu tăcerea noastră. Să îți amintești!
Acum, ori de câte ori simt încleștarea mâinii tale în jurul degetului meu, mă trec fiori, gândindu-mă că, la un moment dat, voi eu cel care, având nevoie de sprijin, va căuta singuranța mâinilor tale nespus de frumoase. Dacă ai ști în câte nopti, de dorul tău, mă străduiam să adorm repede, sperând să te întâlnesc în vis și cum, întâlnindu-te, de bucurie și emoție, mă trezeam cu ochii plânşi. Dar și acum și când vei fi mare să știi că niciodată nu am să mă arăt altfel decât sunt!
În drumul tău prin viață vei întâlni oameni bogați și foarte şi, deopotrivă, oameni sărmani. Privește-i cu nedisimulată atenție, tratează-i cu același respect, pentru că, dincolo de aparențele veșmintelor lor, ei ni se aseamană nouă şi noi ne asemănăm lor, împărtășind aceeași condiție metafizică: suntem toți plămadiți din aceeași materie, toți avem temeri, speranțe, toți ne naștem din mame și, în cele din urmă, cu aceeași țărână ne acoperim, indiferent de prețul hainelor pe care le-am purtat.
Într-o bună zi, dar-ar Domul să mă alături și eu bucuriei tale, te vei îndrăgosti de un băiat în al cărui chip se va oglindi, pentru tine, tot soarele amiezii și vei simți cum se rotesc planetele în jurul tău, cum întreaga ta simțire va fi cucerită cu un singur zâmbet! Știu, fetița mea, că vor fi momente când băieţii îți vor frânge inima. Rareori se întâmplă să ne îndrăgostim și să iubim o singură ființă cu egală linearitate. Când vei plânge, să știi că am să plâng și eu alături de tine, nu pentru că nu mi-aș potoli lacrimile, ci pentru ca tu să înțelegi că a plânge nu este rușine, nu te teme de lacrimi, ele sunt doar o altă ipostază a sufletului tău curat. Vreau să crezi că, indiferent de asprimea dezamăgirilor, există băieţi onești.
Zidește o parte din sufletul tău în visurile tale, așa ele vor rezista în timp, dar nu le încredința niciunui om, ci scrie-le pe aripa unui zmeu pe care apoi lasă-l să se înalțe cât mai sus, jucându-se vesel, neatins, printre stele. Cel ce nu îndrăznește să numere stelele, acela nu va ști niciodată cât de semețe pot fi așteptările unui om și câtă pasiune zace într-o inimă, chiar și atunci când e făcută țăndări!
Credința este singurul detector al minunilor, ele, pentru a se întâmpla, nu cer în schimb decât atenția noastră. Crede în frumos și în bine și ai să descoperi cum, în jurul tău, sub chipul plăpând al ghioceilor, făcându-și loc prin pojghița fină a zăpezii, se cuibărește o frântură imaculată de cer! Ai să vezi, în primăvara târzie, cireși înfloriți, iar în luna mai macii îți vor ieși în cale – nu-i aşa că sunt minunați? Crezând în frumos, vei vedea cu uşurinţă și bunătatea în oamenii din jurul tău.
Nu am să îți spun că răul, nedreptatea, urâtul și dezamăgirea nu există – dimpotrivă. Îți voi spune doar că voi fi alături de tine, ori cât de des îmi va îngădui Dumnezeu, pentru a redescoperi frumosul împreună, pentru a râde din tot sufletul, pentru a nu lăsa nimic din tot ce este nedrept să îți frângă aripile. Voi zbura alături de tine și împreună vom da la o parte tot ceea ce se opune bătaii aripilor noastre, fetița mea! Îți aduci aminte, seara, înainte de a merge la culcare, cum alegeam amândoi să citim o poveste. Ultima dată ți-am citit din cartea Pescărușului Jonathan Livingston. Atunci când vei crește mare, aminteste-ți, te rog, de acestă carte a lui Richard Bach pentru a descoperi singură metafora unei frumoase condiții umane: aceea a oamenilor pentru care efortul desăvârșirii este în sine o mulțumire. Cine nu are curajul de a zbura la înălțime, deasupra norilor, nu va cunoaște niciodată bucuria constantă a limpezimii cerului.
Mi-as dori să îți spun tot, să nu las nepovestit nimic din ce mi-e dat să înteleg, dar știind că sunt atâtea lucruri pe care nu le voi înţelege niciodată, te voi îndemna, când creşti mare, să citeşti, să cauţi cărţile ca pe nişte prieteni buni. Ele vorbesc (de)spre noi, despre bucuria și tristețea, deznădejdea și triumful nostru. Citind, în mintea noastră se nasc întrebări și ai să simţi că, uneori, răspunsurile vin de nicăieri sub forma unor săgeți trase de departe de un arc nevăzut!
Fetița mea, soarele meu, tu vei crește mare, eu sunt încă la zenit acum, dar treptat începe coborâșul meu, îmi văd nadirul. La un moment dat, facă-se voia cerului, am să obosesc, pașii mei vor fi ezitanți, mâinile mele nu vor mai fi cum sunt acum, inima va obosi și ea, întregul chip îmi va fi brăzdat de riduri, ochii mei nu vor mai avea aceeaşi acuitate, doar sufletul, partea cea mai frumoasă din ceea ce suntem, va rămâne neschimbat și aşa fiind, am să te iubesc mai mult şi mai mult. Când va trebui să plec, nu te întrista prea mult, zmeul, aminteşte-ți, pe care tu l-ai înălțat, va fi cu mine și împreună cu el voi regăsi visurile tale. Când ai să simţi nevoia să îmi vorbești, retrage-te din forfota zilei, eu am să tac şi tu ai să taci, dar noi vom vorbi.
Îți aminteşti că cele mai mari taine le cinstim cu tăcerea noastră?
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
