N-am să-ți spun despre tot ce simt, pentru că simt atât de multe încât nu ai înțelege nimic.
Și nu simt chestii vis à vis de tine, simt chestii vis à vis de propriile mele proiecții.
Te-am proiectat frumos, în cele mai minunate ipostaze și în cele mai aprinse fantezii.
Când te-am cunoscut, te-am luat în derâdere, apoi te-am privit efectiv cum mi te strecori pe sub piele puțin câte puțin.
Mă fascinau povestirile tale, mă fascina vocea ta, atingerea ta, tot.
Nu era ceva nou să fiu abordată, dar era ceva nou să trezești ceva în mine.
Ani de-a rându mi-am refuzat să plac sau să simt, pentru că mi-am inoculat ideea că asta îmi face rău și astăzi tu vii și îmi confirmi același lucru: simțitul doare.
Eu simt prea multe și tu nimic.
Eu simt dor și tu nimic.
Eu simt dorință, iar tu? Ce simți tu? Cum poți să mă atingi, să-mi simți carnea cum vibrează și apoi pur și simplu să uiți că exist?
Și-mi vei spune că totul e doar o relație trupească și nimic mai mult, totuși… pe trupul tău nu rămân urme? Că pe al meu amprentele tale aleargă.
Și știi ce mă doare cel mai tare? Că-ți văd adevărata față, îți văd toate defectele, te văd așa cum ești și totuși caut frumosul în tine.
Sunt nebună? Poate.
M-am îndrăgostit? Da, dar nu de tine, ci de modul în care eu te am proiectat.
Și deschid ochii, și văd că nu mă vrei, că nu mă apreciezi, că nu mă respecți și îmi spun că totul trebuie să se termine, că unde o să se ducă povestea asta, că nu e bine și apoi cu lacrimi în ochi îmi promit că gata, e ultima oară când… Când ce?
Când mă gândesc la tine?
Când te visez?
Când te vreau?
Și uite-mă că iar mă trezesc cu căsuța de mesaje deschisă la tine, scriindu-ți de parcă nimic nu s-a întâmplat, în speranța că, în pofida a tot, îți vei găsi 20 de minute pentru mine.
De ce îmi fac singură asta?
Ți-am cerut de la bun început atât de puțin, și am continuat să scad până nu ți-am mai cerut nimic, m-am mulțumit cu ce mi-ai dat.
De ce nu am curajul să îți scriu că e gata?
Și trec 3-4 zile, mi-e rău spre mai bine, începe să-mi treacă, încep să îmi umplu gândurile… și-mi scrii.
Și o luăm de la capăt.
Tu, stăpân pe situație, eu, imbecila prinsă-n propria capcană.
De ce mă mai cauți?
Citiți și De ce nu mă laşi în pace, dacă nu mă vrei?
Guest post by Anonimă
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Libertatea femeilor în 2025, între vis și realitate
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
