Cartea Cele mai frumoase povestiri (traducere din limba italiană de Mara Chirițescu, Florin Chirițescu și Geo Vasile) a fost publicată la editura Polirom, în anul 2013.
Dragă domnule Dino Buzzati, este ianuarie, anul 2021. Nu peste mult se vor fi adunat deja patruzeci și nouă de ani de când, într-un alt ianuarie, ați părăsit pământul. Patruzeci și nouă de ani de singurătate – nu e tocmai puțin.
Recitesc Cele mai frumoase povestiri, a fost cândva cartea mea preferată dintre toate cărțile care s-au scris vreodată, și poate că, de fapt, încă mai este.
Sunt la Lisabona, îmi plec inima către fadó, nu departe e oceanul și puțin mai departe e restul lumii.
Recitesc cele mai frumoase povestiri și simt din nou poezia, toată poezia lumii. Pe zidurile orașului cineva a scris, ici și colo, aceste două cuvinte: pura poesia. Acel cineva are dreptate.
E o binecuvântare să mergi pe străzile acestui oraș-poezie, îmbătat de povestirile dumneavoastră cu final neașteptat, povestirile dumneavoastră fantastice și dureroase, mereu pe granița pe care stă doar marea literatură, mereu între dragoste și moarte, mereu între splendoare și ultima despărțire.
Dino Buzzati nel giardino di Villa San Pellegrino (Belluno)
Nu am vrut niciodată viața altui scriitor, în afară de viața dumneavoastră. Mi-ar fi plăcut să trăiesc la Milano în secolul XX, să conduc ziarul Corriere della Serra. Mi-ar fi plăcut să lucrez patruzeci de ani la același ziar, ignorând toate sirenele.
Când eram tânăr, credeam și eu că, dacă mi se va da un ziar, voi putea schimba lumea. Acum știu, știu prea bine, că lumea nu se schimbă niciodată.
Rămân doar aceste străluciri de dureroasă frumusețe, rămâne doar toată poezia lumii din prozele dumneavoastră, rămân scrisorile de dragoste niciodată trimise și mai rămân și regretele.
Rămân tinerii care vin deja morți din războaie, vin să-și mai vadă o dată, o singură dată, mamele, rămân haiducii învinși, spitalele cu șapte etaje și oamenii care nu vor să-l împartă pe Dumnezeu și, astfel, îl pierd.
Poate e de la iarna aceasta de dinainte de sfârșitul lumii, poate e de la Lisabona sau poate e doar de la povestirile dumneavoastră: dar am ajuns să cred că ele și numai ele sunt adevărate și restul, tot restul, e nălucire, e nimic.
Umblu prin Lisabona, vă citesc povestirile și ascult un cântec în care se vorbește despre o clipă oprită din timp, o clipă la care te poți întoarce mereu.
Aceasta este superputerea nostalgiei și poate că acesta este tot restul vieții. Las clipa să treacă și știu că mă voi întoarce, iar și iar și iar, la cele mai frumoase povestiri care s-au scris vreodată.
E nevoie aici de o încheiere, așa că închei așa: dacă aș fi fost Dumnezeu, mi-ar fi plăcut să fiu Dino Buzzati.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Citiți și Despre bărbatul Dino Buzzati
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
