Prima zi de școală online.
Cu excepțía primei ore, unde un elev cu varii probleme de disciplină a deranjat ora, ceea ce făcea, de altfel, și când era prezent fizic, toate celelalte ore au fost faine. Copii cu bun-simț, activi la oră. La celelalte trei clase mi-a fost drag să-mi fac orele. Recunosc, m-am săturat să văd peste tot că școala online nu e școală. Sau că s-au închis școlile. S-au închis doar clădirile, nu și învățarea. Școala online, chiar dacă nu e perfectă, e tot școală. Se poate învăța foarte bine, atunci când ai tehnologia necesară și când e făcută responsabil de către profesori. Și când orele sunt limpezi, când informația e redată clar. Și am vorbit cu mulți profesori în perioada aceasta. Toți fac ore foarte serios. Și nu e ușor. Cazurile disparate de uscături nu trebuie generalizate. Trist e că încă există-n țară elevi fără internet, fără tablete, elevi fără posibilități financiare, cu toate că intuiam cu toții din vară că vom ajunge și-aici. Dar cei care erau în măsură să schimbe ceva n-au făcut mai nimic în acest sens.
Consider că școala online e cea mai bună soluție pentru perioada de-acum, nu ne putem compara cu alte țări ale căror sisteme sanitare sunt clar superioare sistemului sanitar de la noi. Nu putem compara, de asemenea, școlile lor cu ale noastre. Nici mijloacele de transport în comun. Din ceea ce am văzut până acum, în online elevii conștiincioși rămân fideli felului lor de a fi, cei leneși, așijderea. Lor nu le merge microfonul, lor le pică netul, lor li se strică tableta. Cei silitori nu se lovesc de astfel de „ghinioane”, decât foarte rar. Mai greu e cu evaluarea, dar probabil va exista o schimbare de paradigmă și la acest nivel, căci sunt convinsă că învățământul nu va mai fi la fel după-ncetarea pandemiei. Există multe lucruri pe care le-am învățat cu toții-n perioada aceasta și pe care le vom putea folosi și când vom intra pe un făgaș normal. Să nu uităm că în Estonia, țară care a ieșit pe primul loc, în Europa, la testele PISA, totul este digitalizat în școli: manuale, teme, note, iar profesorii au libertatea de a-și alege formatul lecțiilor. În plus, nu au evaluări naționale standardizate.
Școala online e o soluție temporară, dar e școală. Nu apă de ploaie. Nimeni nu se preface că face, precum tot citesc. Nu, e muncă, vorbim mult, se pune suflet, predăm, ascultăm, elevii sunt activi. E tot școală. Fără mască. Fără spaime.
Mâine am cinci ore: două la a V-a, două la a IX-a, clasa unde sunt dirigintă, una la a XI-a. Sincer? De-abia aștept.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nimic în afară de ochii blânzi, prea timizi, nu-l deosebea de restul clasei
Singurul 1 Mai de care îmi amintesc
Ieșirea din turmă – încă o pledoarie pentru o viață off-line.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.