Întâmplător sau nu, pe D. l-am sărutat ultima dată într-o parcare. Era o sâmbătă caldă de iunie, la ora la care oraşul vuia de lume. În jurul nostru oamenii îşi trăiau banalităţile, noi ne ucideam iubirea. Acea iubire de şase ani, începută ca o aventură şi terminată ca un coşmar. Căci cum altfel poate fi să realizezi că singurul om căruia i-ai fost fidelă vreodată, în tot acest timp, te-a înşelat. Da, pe tine, cea căreia niciodată nu îţi stau bine ochii în cap. Dar care totuşi ţi-ai jucat toate cărţile în acea mână. Plângea ca un copil care tocmai şi-a scăpat îngheţata pe jos. Printre îmbrăţişări, îmi repeta aproape obsesiv: „Te iubesc, dar nu mai putem fi împreună!”.
Nici astăzi, după mai mult de un an, nu cunosc adevăratul motiv generator de lacrimi care mi-au ars obrajii. Şi dacă mă gândesc mai bine, nici nu mai contează.
Ne vine greu să recunoaştem că unele iubiri nu sunt pentru toată viaţa, dar la un moment dat ne lovesc, ca o epifanie. Şi atunci suntem recunoscători pentru experientă, dar ne dăm seama că ne dorim mai mult.
Întâmplător sau nu, pe A. l-am sărutat prima dată într-o parcare pustie a unui mall. Doar două maşini; a mea şi a lui. Din boxe se auzea „Go go dolls – Iris” şi el nu se mai dădea jos de pe scaunul pasagerului. Pentru că ne-am reîntâlnit cu o zi înainte absolut întâmplător. Sau pentru că acea cafea la care tocmai ne-am dat întâlnire se transformase în patru sucuri şi două ceaiuri, de fiecare. Cu siguranţă pentru că a doua zi eu mă mutam la 300 de km. Prea departe să fie bine şi prea aproape să fie rău. Ce a urmat a fost suficient cât să îmi doresc să nu-l fi sărutat niciodată, dar, în acelaşi timp, cu senzaţia că, dacă nu o făceam, viaţa mea era categoric mai puţin interesantă. Mi-a şoptit după câteva luni, într-o dimineaţă, când dansam ameţiţi în mijlocul străzii: „Am regretat că am coborât din maşina ta. Credeam că nu o să te mai văd niciodată”.
Avem impresia că unii oameni intră în viaţa noastră pentru o perioadă limitată de timp, şi ne surprinde că rămân pentru totdeauna, chiar şi la sute de kilometri distanţă. Ancoraţi iremediabil undeva în spatele retinei.
Întâmplător sau nu, cu C. m-am reîntâlnit într-o parcare, atunci programată, azi noapte întâmplătoare. Atunci departe, acum aproape. Atunci am sfârşit la mine, unde am facut dragoste ca nişte iubiţi vechi. Familiar, calzi. Şase luni. Acum la el, unde am facut sex ca doi străini. Apăsat, însetaţi. O noapte. Aceiaşi oameni, alte sentimente. Aceeaşi chimie, altă continuare. Altă rată platită în contul iubirii. Uneori mă înteb dacă la bătrâneţe ne vom aduce aminte tot, cu bune şi rele, sau vor genera fiori pe şira spinării doar acelea care merită cu adevărat rememorate. Mi-am amintit ultimul lui sms: „Ai fost prima femeie pe care am iubit-o şi te voi iubi întotdeauna”. Atunci l-am acuzat că minte, dar nu pentru că tocmai se despărţise de mine. Azi noapte mi-a demonstrat că e adevărat.
Uneori, cineva intră în viaţa noastră fulgerător şi iese la fel. Poate chiar de mai multe ori de-a lungul timpului. Dar îşi pune amprenta definitiv. Face o mică ajustare cu efect maxim la matriţa minţii sau a sufletului.
Întâmplător sau nu, tu unde cauţi iubirea?
Guest post by Anamaria Avramescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
