Sărutul

28 May 2017

Ana BartonRememora prima vedere, una obișnuită, urbană, seacă li s-o fi părut celorlalți, însă ei vocea lui i se-nfipsese în stern, ca o săgeată fierbinte. Ea, care vorbește mereu mult când are emoții, atunci nu vorbise mai deloc. Și nici emoții nu avusese. Se trezise cu un fel de pace care venea peste ea în timp ce vocea aia făcea rotocoale, ca fumul de țigară. Nici măcar nu-i plăcuse ce spunea el, dar asta n-avusese nicio importanță. Fusese un pic agitată înainte de întâlnire, un cumul de nimicuri, și dintr-o dată simțise că cineva sau ceva i-a luat neliniștea cu mâna. Nici nu-și dăduse seama de asta, doar începuse să respire leneș sau, cum ziceau oamenii, normal.

Nu era prima dată când se-ndrăgostea ea de-o voce, cândva se și măritase cu una, dar numai acum își dădea seama că are o sensibilitate pentru voci și că a venit vremea să învețe să-și cunoască sensibilitatea asta și să o stăpânească. Fiindcă atunci când nu știi ce să faci cu ce simți, te-apuci să stăpânești într-un fel sau în altul. Digurile par sigure.

Edvard Munch

Edvard Munch, Sărutul

Se văzuse cu el încă de câteva ori, în zilele următoare, și observase surprinsă că venise primăvara. Adică totul era mai verde și mai mult. Așa, un fel de nebunie a verdelui, o expandare dementă, atotcuprinzătoare, înfricoșătoare chiar. Cu el vorbise puțin, chestiuni oarecare, aveau treabă de făcut împreună. Însă când stăteau unul lângă altul, ei îi creștea un copac interior în câteva minute: rădăcină, tulpină, coroană. Din reflex, își îndrepta spatele, să aibă loc copacul, să nu care cumva să-i iasă vreo ramură din gât. Într-o săptămână, în corpul ei, prin venele ei, în stomac și-n diafragmă, crescuse o pădure.

Continuarea, dar ce continuare!, aici.



Citiţi şi

Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)

Un kilogram de… bucurie, vă rog!

De ziua unui bărbat iubit

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro