Lume! Lume! Mare găteală! Mare vânzoleală!
Săptămâna trecută, Cartagena – mândrul oraș-port de pe coastele murciene, și-a pus hainele de duminică.
De fapt, toata Spania și-a pus hainele de duminică și a ieșit la promenadă în marea Semana Santa catolica, cu sloganul: ”dacă vorbim de fiesta și de mândria orașului, toată lumea participă”. Fără discuții.
Ca lucrurile să fie clare de la început: Cartagena NU e Murcia.
Nu și Nu.
Și din două negative iasă una pozitvă.
Asta pentru că rivalitatea istorică dintre cele două orașe crește întotdeauna turismul din sud, iar săptămâna trecută a subliniat, încă odată, la fel ca în fiecare an, că spaniolii au și ei un vecin cu o capră. Deosebirea este că mamiferul din subfamilia Caprinae nu suferă de niciun blestem ascuns, ori altă formă de energie negativă îndreptată asupra-i. Poate suferi, dacă îi este dat să sufere de ceva în această viață, de…suprasaturare sau balonare, fiindcă nu e fală mai mare pentru un spaniol decât să aibă în ogradă cel mai mândru, mai bine hrănit și mai fercheș exemplar de pe planetă într-o competiție fairplay din care toată lumea câștigă ceva.
Și străzi mai îngrijite ca în Cartagena – nicăieri, și industrie portuară mai mândră decât Navantia nu se poate pomeni, și primăriță mai demnă și mai elegantă nu se poate întâlni, sau teatru mai înalt, sau școala de muzică cu elevi mai talentați, sau Semana Santa cu tronuri mai înfloritoare.
După atâtea exagerări din partea prietenilor mei cartaginezi, împinsă cu o furcă cerească de la spate, mi-am luat avânt în orașul aflat în febra gătelilor de ultim moment.
Aveam reținerile mele.
Paștele înseamnă pentru mine o toacă melodioasă, un coș cu iarbă de primăvară care îl așteaptă mereu pe Iepuraș, ouă încondeiate, miei măcelăriți, în direct, în râuri de sânge la târgurile de sacrificii, 3 ture de rezistență în jurul bisericii, când toată lumea e atentă să nu se stingă lumânările, cozonaci și noapte albă. Ultima – pentru mine și prietenii din cartier care așteptam distribuirea pâinii sființite și, mai ales, a singurei guri de vin la care puteam avea acces în vremurile acelea. Într-un fel, Dumnezeul bunicii mele întotdeauna se uita încruntat la mine de pe un nor gri. ”Spatele drept când stai pe scaun”, ”Mâinile lângă corp”, ”Pași moderați, nu alerga în biserică!”, ”Nu râde zgomotos, zâmbește subtil”, ”Nu patina pe gresia de lângă altar că doar nu ești la patinoar!”, ”Lasă florile în pace!”, ”Iar dormi?”, ”Ești un dezastru!”.
Ajunsă vineri mai devreme în Cartagena am rătăcit pe străzi printre baloane colorate, lume veselă și vată de zahăr, toate răsfirate în pâlcuri din zona portului, primăriei și de-a lungul străzilor înguste mărginite de clădiri înalte care țin umbră vara și feresc iarna de briza înțepătoare. Clădiri de unde atarnă mândre steaguri aparținând celor 4 frății (cofradias) care organizează parada în fiecare an:
– Marrajas ( înfiițată în secolul XVII, de culoare violet și botezată așa în cinstea unui rechin ucis, sfârtecat și vândut pentru a suporta cheltuielile de defilare)
– Californias ( înființată în 1747, de culoare roșie. Numele este legat de marinarii care au participat în expedițiile comandate de viceregele Carlos Francisco De Croix în California)
– Socorro (în violet și negru, înfiițată de 33 de caveleri din secolul XVI)
– Resuscitado (în gri și galben, versiune a frăției Marrajas, de care s-a despărțit în 1940).
Aceste 4 frății se reunesc în timpul anului și pun țara la cale printr-o paradă ce descrie toate episoadele biblice cuprinse în intervalul: Cina cea de taina – Înviere. Paradă ce se întinde pe o săptămână, prilej de fiesta și bucurie pe care cartaginezii îl trăiesc luându-și liber de la serviciu, gătind paella de pește în fiecare zi, degustând vin din bodega personală și ieșind gură-cască pe străzi în fiecare seară ca să vadă minunea.
Și chiar mi se pare că e o minune: Jumătate din oraș participă la paradă, iar cealaltă jumătate pare formată din rudele primei + turiști care, ca mine, nu înțeleg nimic. Se aud aplauze de pe marginea fiecărei străzi pe unde trec fanfarele, iar în aer plutește aromă de crini.
Fanfare alcătuite din copii de liceu deschid fiecare tron, înalt de cel puțin 4m, purtat pe umerii egali ai curajoșilor ce se înscriu la așa ceva.
Încolonarea penitenților acoperiți cu văluri și pălării țuguiate mă poartă cu gândul înspre alte vremuri, în care biserica era luată mult mai în serios decât astăzi, iar cuvintele aruncate în vânt puteau arde pe rug gândirea liberă și întrebările incomode.
Fiecare tron, învelit în ghirlande de flori, simbolizează o scenă: sărutul trădător, arestarea din grădină, torturile, coroana de spini, drumul cu crucea în spinare și diferitele opriri, răstignirea în ghirlande de trandafiri roșii, jalea demnă a femeilor, moartea, sulița din coastă, coborârea de pe cruce, îmbălsămarea, etc etc etc învierea (sigur am uitat ceva). De fiecare dată când 40 de umeri ridică la o bătaie de tobă un tron de de lemn, se aude un oftat general de pe margini, urmat de aplauze entuziaste.
Finalul fiecărei scene e tranșat de las Manolas – femei îmbrăcate în negru (de luto), cu peineta (pieptenele acela lat din portul andaluz) și mantilla (vălul negru specific văduvelor).
În ritmul sincronizat al orchestrelor stradale, lăsând culorile și parfumul florilor să vorbească de la sine, parada a uimit și a emoționat pe toată lumea. Acesta, de fapt, era și scopul ei. Totuși, nu povestea arhicunoscută a fost cea care m-a impresionat. Teatrul din jurul ei și lacrimile de crocodil asociate pioșeniei mă lasă rece. Povestea din spatele poveștii e cea care mă captivează mereu. Tăcerea care atârnă mai greu decât o mie de cuvinte înflorite. Culorile din spatele tăcerii, înmănunchiate în hotărârea unui oraș civilizat, deschis și luminos de-a acționa ca un organism cu un singur spirit. Dumnezeul din Cartagena nu mă privește de pe un nor gri, ci râde în baloanele de săpun ale copiilor de pe stradă, în sunete moi de clarinet și aburi de Sangria.
Citiţi şi
Călătoriile mele, de la Bari la Alicante
Andaluzia. Sufletul geometric al Spaniei
UMOR! Lucruri care sunt diferite în Europa (după americani)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
