Eu nu mai urmăresc demult ştirile, nici talk show-urile.
Televizorul merge la noi pe desene animate, în limitele permise şi pe programele permise, pe canalele despre lumea înconjurătoare care ţin loc de teleenciclopedia şi când sunt tare obosită şi caut să mă relaxez, urmăresc programele de gătit. Îmi place să gătesc, deşi nu ştiu să fac deserturi. Efectiv nu-mi ies. Şi-mi plac protagoniştii emisiunilor de gătit care vorbesc cu atâta pasiune despre mâncare, încât îţi transmit şi ţie arta lor. Îi implic şi pe picii mei în bucătărie, iar când facem clătite, eu pun ouăle şi amestec, băieţelul adaugă treptat făina şi feţita toarnă lapte. Iese un produs finit gătit cu dragoste, ce se consumă rapid imediat ce se coace, iar micii bucătari se simt extraordinar. Şi eu sunt mândră de ei.
Noutăţile cotidiene le aflu de pe net, căci vrând, nevrând apar ştiri comentate, reacţii deplasate ale deplasaţilor şi tot aşa. Deci voi afla când va fi să fie ştirea anului în România. Bună sau rea.
Totul funcţionează statistic azi. Se fac statistici despre orice. Suntem incluşi, vrând, nevrând în ’N statistici. Suntem numere în statistica cuiva. Dacă ar fi să se facă o statistică asupra calităţii mesajelor mediatice şi asupra impactului negativ pe care îl transmit, cred că proporţia ar arăta cam aşa: 95% mesaj negativ, 5% mesaj pozitiv.
Nu sunt jurnalist, sunt doar un consumator şi plătitor al serviciului de cablu tv. Şi pentru că nu sunt şi nu înţeleg ce înseamnă cu adevărat o ştire, întreb: Care este impactul ştirilor negative asupra populaţiei? Care este finalitatea urmărită atunci când se aleg 2-3 jurnalişti pitbull care să toace mărunt un subiect pe toate părţile? Subiectul fiind negativ, se înţelege.
Dacă ar fi să raportăm acest proces mediatic la procesul educativ, am înţelege mai uşor efectele lui. Să ne imaginăm că în procesul educativ de formare a unei generaţii se analizează şi se scot în evidenţă doar aspecte negative ale subiectului. În proporţie de 95% negativ şi un 5% pozitiv. Că micului elev sau tânăr în formare i se arată sistematic doar aspectul negativ al societăţii, doar poeziile prost scrise, operele care n-au trezit nicio admiraţie cuiva, i se predă la istorie doar unde au greşit conducătorii noştri de-a lungul veacului şi doar părţile negative din zonele geografice. Că e rău să stai la câmpie faţă de la munte, şi ce rău e să stai la munte când ai putea sta la deal, ca, în final, să conchidem că nicio formă de relief nu are avantaje, ci numai dezavantaje. Când s-ar anunţa rezultatele olimpiadelor sau al examenelor, să fie afişate cap de afiş cele mai proaste rezultate, iar cei cu 10 să fie ultimii pe listă. Cred că aţi prins ideea. Când i-ai spune propriului copil că a greşit, a greşit, a greşit şi nu l-ai aprecia pentru nicio reuşită.
Aşa e media la noi. Aşa au înţeles ei să vândă subiecte, să obţină raiting, să câştige publicitate.
Toate ştirile încep cu situaţiile catastrofale, cu exemple negative din orice domeniu. Cu furturi, violuri, crime odioase, cu profesori slab pregătiţi cu preoţi care greşesc, oameni fiind, cu orice poate fi mai rău. De ce oare la peste 25 de ani de libertate a presei se servesc doar astfel de informaţii întregii naţiuni? Pentru a distruge respectul de sine al poporului nostru, pentru a ne da seama câţi semeni de-ai noştri greşesc periodic, constant şi fără şansă de reabilitare, pentru ca, în final, să conchidă: „la noi se poate orice / numai la noi poate să se întâmple aşa ceva / suntem pierduţi ca o navă în derivă ce stă să se scufunde”. Şi-apoi ne mai mirăm de etichete. Serios ? Aşa o fi oare România, cum e prezentată în media ? Aşa or fi toţi românii, ăştia de nu mai au putere să se revolte când sunt nedreptăţiţi?
Eu nu cred asta. Oricâte ştiri ar da toate televiziunile.
Eu cred în performanţă, cred în competenţă profesională, în probitate, în coloană vertebrală, în oameni care îşi fac treaba fiecare în segmentul în care activează. Ăştia pe care nu-i vede nimeni niciodată. Eu pe ăia îi văd. În faţa lor mă plec. Ei mai duc încă ţara asta. De n-ar fi ei, s-ar fi pierdut demult.
Îi văd zilnic în jurul meu, văd mereu oameni care descoperă talente, care fac muncă de voluntariat de dragul de a schimba societatea în care trăiesc, care dau înapoi societăţii ce-au învăţat ei şi împart cu bucurie cunoştinţele asimilate. Eu văd profesorii ăia ce aduc medalii în ţară, care sunt apreciaţi peste hotare, nu doar pe cei 5% care greşesc grosolan. Îi văd pe cei care îşi duc traiul cu 1200 lei pe lună şi care îşi cumpără haine de la second hand pentru a se prezenta cât de cât bine îmbrăcaţi în faţa elevilor. Îi văd pe preoţii care vor să-ţi salveze sufletul şi te ajută să stai pe calea dreaptă, nu doar pe cei care greşesc în faţa turmei pe care sunt lăsaţi s-o păstorească. Îi văd pe medicii care ar face orice să-ţi stabilească corect diagnosticul şi care te tratează pentru că aşa au jurat, nu doar pe cei care fac asta în schimbul unei atenţii. Îi văd pe tinerii studenţi care sunt acceptaţi la universităţile de renume din lume, nu doar pe cei care fac urgii şi săvârşesc infracţiuni. Îi văd pe oamenii simpli care au plecat în străinătate să câştige o pâine şi se fac respectaţi acolo, nu doar pe cei care cerşesc sau fură.
Chiar dacă poate părea ciudat, să ştiţi că nu la noi s-au inventat infracţiunile. Ele există peste tot. Şi în alte state oamenii fac aceleaşi greşeli ca la noi. Nu e niciun stat în care să umble câinii cu colaci în coadă. Corupţie există, de asemenea, peste tot în lume, nu la noi s-a inventat.
Dar ajungem să credem că poporul ăsta e pierdut. Că nu mai are valori, că nu mai există nimic pozitiv de arătat la ştiri. Nu e aşa. Şi s-ar putea demonstra asta foarte uşor. Ştiţi că la şcoală există un program de Şcoală Altfel. Acum are o altă denumire, dar e o săptămână în care au loc altfel de activităţi decât cele din decursul anului şcolar.
Aş vrea şi eu o SĂPTĂMÂNĂ ALTFEL în MEDIA! O săptămână în care toate ştirile şi toate informaţiile furnizate să fie POZITIVE. Jurnaliştii să înveţe să alerge după elevii olimpici, să fie puşi pe burtiera ştirilor: „Senzaţional – elev român olimpic mondial”. Aş vrea să văd statistica elevilor români ce au obţinut rezultate deosebite în ţară şi în străinătate. Aş vrea să fie ei subiecţii unui talk-show. Aş vrea să se caute profesorii care fac naveta pe jos şi nu-i aude nimeni când se plâng, care, din puţinii bani pe care îi au, fac tot ce pot pentru a aduce materiale didactice noi copiilor. Aş vrea să se caute medicii noştri excepţionali din ţară şi străinătate. Să fie întrebaţi toţi: ce v-a făcut să deveniţi atât de bun, de competent ? Informaţia negativă sau pozitivă? Aş vrea să se caute preoţii care construiesc orfelinate şi azile de bătrâni. Aş vrea să văd părinţii care reuşesc să-şi educe frumos copiii, nu doar pe cei care-i abandonează sau îi maltratează.
România nu e toată aşa cum e prezentată. Dar în media reclama este totul. Dacă mereu se arată doar răul din noi, vom ajunge să ne credem incurabili. Hai să căutăm şi fapte bune, hai să căutăm şi ştiri pozitive. Măcar aşa, o săptămână. Apoi, poate, o zi pe lună. Iar în timp, poate veţi reuşi să reechilibraţi balanţa şi să fiţi obiectivi.
Pe Gloria o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dacă întrebi 10 studenți la medicină…
Trece timpul și încet, încet îți dai seama că există o viață netrăită în tine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
