Sanda, duios, a plecat…

17 September 2021

A fost odată, cândva, un moment, o noapte și o zi cu ea, cu Sanda Budiș,  în Elveția, în locuința pe care o avea nu departe de un lac al cărui nume nu mi-l mai amintesc, cum nu îmi amintesc nici de numele localității. De atunci pentru mine chipul și numele Sandei Budiș sunt similare cu liniștea acelei dimineți însorite, ieșind fără grabă din noaptea caldă a muntelui. Ciudat, deoarece Sanda era orice, dar nu calmă. Sanda era mereu în mișcare, plină de avânt, de proiecte, de idei, de soluții, cu ochii jucăuși și curioși, deschiși asupra unei lumi din care viața a învățat-o să ia tot ce e mai bun. Iar pentru ce nu se lasă luat ușor, să se bată. Totuși, Sanda respira și împrăștia liniște, calm, pozitivism. Eleganță.

Citind numele celor care depun comentarii la postarea Sandrei Pralong, la anunțul plecării amiralului pe marea infinită, în cea mai fantastică și necunoscută călătorie posibilă, realizez cu uimire, dar și cu bucurie cât de multe, de minunate sunt persoanele cu care a intrat în contact, cât de frumos este sufletul acestor persoane pe care Sanda le-a influențat în bine. Cât de legați devenim unii de alții prin faptul că am cunoscut-o, am vorbit, am stat și am făcut parte din viața ei. Realizez și că Sanda face parte, de fapt, din acea categorie de persoane foarte rare care atunci când te intersectează, dintr-un motiv sau în altul, te schimbă, te schimbă în bine.

Asemenea unor pisici fantastice, Sanda a avut capacitatea, și cu siguranță amintirea ei va continua să facă acest lucru, de a simți părțile de tulburare din fiecare din noi, părțile de derută, de întristare și de durere care ne pot face pe moment mai reci, mai răi, mai egoiști, de a simți aceste părți și de a ne ajuta să trecem de ele. Nu compătimind, nu, în niciun caz, ci zguduindu-ne ființa, obligându-ne să ne trezim din apatie și resemnare pentru a merge mai departe.

Din păcate È™i spre marea mea tristeÈ›e, în ultimul timp, de la anii care au trecut de la întâlnirea din ElveÈ›ia, de la cea, scurtă, din BucureÈ™ti, “momentele” noastre împreună s-au redus la “vino să ne vezi Iuliska, te aÈ™teptăm la ConstanÈ›a”, “mi-e dor de voi, mă rog să fiÈ›i bine”…. Chiar acum, mesageria ei îmi spune că e conectată È™i că mă aÈ™teaptă “ca altădată”. Dar pe Sanda nu o vom mai vedea, niciunii… toÈ›i vom rămâne cu acel gând de “aveam atâtea de făcut cu ea”, “îi promisesem că”, “trebuia să ne vedem”, “de abia împlinise 95 de ani”… Eu promisesem lansarea cărÈ›ii ei la Paris, își dorea acest lucru, nu a fost să fie. Nu a fost…timp.

Cu toÈ›ii, tributari destinului nostru uman, calitate, dar È™i defect, nu mai avem timp de a merge pur È™i simplu, ca pe vremuri, în vizită. La cineva drag, fără scop, doar pentru un pahar de vorbă, o cafea, o dulceață, de ce nu…un “ce mai faci? Am venit să te văd”. Niciunii nu am mai avut timpul necesar de a o revedea. Cu toÈ›ii avem de acum regrete. Niciunii nu mai avem timp decât pentru a ne gândi la cei dragi. Cu toÈ›ii ajungem să vizităm obligatoriu pe cineva atunci când nouă ne e greu È™i cerem ajutor.

ÃŽn sine, gestul nu este condamnabil, nu, iar Sanda era prima care se bucura dacă putea dezlega vreun nod în gât. Se bucura È™i ataca “problema” cu pasiunea unui matematician care a mai găsit ceva de nerezolvat. Și rezolva. Dar, totuÈ™i, cât de dureros este să accepÈ›i că persoane dragi, dragi cu adevărat, au plecat fără ca promisiunea unei revederi, duioÈ™ia unei vizite fără scop, să fi avut loc…Pentru că aceste momente nu se vor mai întoarce È™i nu mai pot fi recuperate. Niciodată. #neavutuldetimp pentru a acorda timp celor dragi se plăteÈ™te foarte scump, mereu. Dar, tot ca oameni, cu toÈ›ii suntem aÈ™a, cu toÈ›ii procedăm la fel după fiecare plecare a unui prieten drag. Nu învățăm nimic din ce ne doare sau ne prejudiciază. Da, acesta era un detaliu care Sandei nu îi plăcea, neînvățatul minte…

Din călătoria mea extrem de scurtă È™i extrem de intensă în viaÈ›a Sandei – tot aÈ™a, am ajuns să o cunosc datorită Sandrei, un om, un mentor pe care nu îmi permit pur È™i simplu să nu îl ascult, pentru că tot aÈ™a, ce spune ea este înÈ›elept È™i bun, iar Sandra a «împărÈ›it-o» generos  pe mama ei cu toÈ›i cei care aveau nevoie de un suflet cald – am rămas cu cele câteva cuvinte pe care mi le-a spus la plecarea mea din locuinÈ›a ei, plecare spre o călătorie iniÈ›iatică spre Sion: “Nu uita că nimeni nu te poate obliga să abandonezi lucrurile È™i oamenii pentru care te lupÈ›i. Doar tu singur poÈ›i decide să renunÈ›i la ele”. Urarea sa, îmbărbătările ei m-au ajutat, È™i am străbătut deci ElveÈ›ia, spre Sion, trecând prin Montreux, cu trenul, cu autobuzul, cu succes. Cu bine. Și am revenit mai puternică. Și mă simt mai puternică, deoarece È™i datorită ei am câștigat lupta pe care o duceam.

Sion

Acum, Sanda nu mai e… în dimineaÈ›a mea pariziană încerc să îmi amintesc dacă È™tia oare, dacă i-am spus oare cât de mult îi mulÈ›umesc, cât de mult o iubesc, cât de mult m-a bucurat să îi pot duce ciocolată de la Luado (Sandei îi plăcea ciocolata…), cât… Chiar È™i că acum Iuliska e bine. Și asta contează, să spui celor dragi È™i când îți e bine. Părintele Necula spune adeseori că a nu te bucura atunci când eÈ™ti bine e un păcat. Că oamenii se întorc spre Dumnezeu doar atunci când le este greu, niciodată sau prea rar atunci când le e bine. Cu prietenii apropiaÈ›i, cu rudele, cu cei iubiÈ›i, la fel procedăm… Suntem, cum spuneam, oameni, cu calitățile È™i defectele noastre. Oameni care de multe ori iubesc mai mult după ce pierd.

Sper doar ca de acolo, din cealaltă viață, sau din adevărata sa viață, Sanda să continue să ne vadă. Să ne audă. Să ne simtă. Să È™tie ca trecerea ei prin viaÈ›a noastră ne-a făcut bine. Și gândurile È™i recunoÈ™tinÈ›a, niciodată spuse suficient… niciodată sau prea târziu… Noi «avem tot timpul din lume să n-avem niciodată timp… »



Citiţi şi

Cu ce m-am ales în viață

Spune-mi DA

Unde nu e iertare, de multe ori e pace

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Oana / 17 September 2021 19:41

    Urati sunt oamenii si mici… cei frumosi si buni pleaca prea devreme… da, cei mai multi n-au timp pt nimic bun.

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro