E o dimineață prea rece și ploioasă. Cândva adoram diminețile reci și ploioase. Astăzi îmi iau rochia neagră ce îmi acoperă cuminte copsele și simt că nici ea nu mai rezistă. Nimic nu mă îndeamnă la drum. Dar îmi repet a mia oară că așa va fi bine.
Salvez cu privirea tot ce și azi mai vorbește în această cameră despre noi. Privesc patul și așternuturile în care mâinele tale adormite dimineața mă căutau, iar eu, fericită, îmi împleteam degetele cu pielea ta. De fiecare dată aveai grijă să scoți de pe mine nu hainele, ci grijile și amintirile ce îmi forțau existența.
Geamul mai poartă numele nostru pe el. Pozele de pe perete vorbesc de paradisul nostru și despre acel gust infinit al vieții. Mă dor înlăcrimații ochi, în acest moment mi-aș vinde sufletul la amanet, dar nu pot. Principiile nu mă lasă. Doamne, ce le mai detest.
Îți las un bilet, el nu te va aduce la mine, dar sper să îl citești, înțelegând că vina nu a fost a ta. Îmi tremură mâinele, iau pixul și de abia îți pot scrie: „Fericirea în unele momente și locuri e atât de prețioasă, că tot ce ne-am dori ar fi să o traducem în diverse limbi, doar ca să-i păstrăm magia și eternitatea. O vreme credeam că lupt cu asta, pentru noi, dar nu am făcut pace cu timpul, m-am pierdut în dimineața în care m-am privit în oglindă și m-am întrebat cine sunt eu?… Nu am avut un răspuns clar și vreau să pornesc la drum pentru a-l găsi. Probabil nu e o alegere corectă, dar sunt sigură că în curînd vei fi fericit cu o ea care nu va pune așa mult accent pe jobul ei, cu o făceam eu. Ea va ști să îți calce cămăși, indiferent că tu nu mi-o cereai niciodată, dar ea o va face. Ea îți va găti ca mama, eu nu reușeam niciodată. Ea nu îți va aprinde lumânări, prin toată casa, asortate cu vin. Ea va fi diferită. Iar tu să o iubești cum poți tu cel mai bine, cu toată ființa și caracterul tău de bărbat. Dacă ai fi aici, mi-ai repeta a suta oară că sunt ideală pentru tine, că admiri femeia din mine care încearcă să își facă singură drum în viață. Mereu mă susțineai, știai când cel mai mult aveam nevoie de al tău „va fi bine, îți va reuși”. Eu îți sunt recunoscătoare, dar astăzi plec. Pentru că mă simt cu un pas în urma ta, am nevoie să o iau de la capăt cu mai multă încredere decât ultima dată.”
Îmi iau bagajul, pășesc ferm și închid în urma mea o ușă. E ușa în care, indiferent cât de dor mi-ar fi şi cât de tristă m-aş simţi, am promis să nu mai bat vreodată.
Chiar de e greu, am să rezist, căci dacă nu mă ajut eu, nimeni nu o va face. Sunt femeie, cred în mine, în visuri și tot ce am nevoie e să le realizez, mi-am repetat asta mulți ani la rând mai apoi. Iar tu, prima și ultima mea dragoste, să mă ierți că am tot alergat după ele, când visul cel mare era chiar în dreapta mea de pat. În fiecare noapte, iubindu-mă. Am dat greș, iar acum e prea târziu…
Guest post by Brainstorm Lucia
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
