Capitala Franței este în aceste zile în plină sărbătoare a sportului. Jocurile Olimpice nu s-au mai întâmplat la Paris de exact un secol. Iar competiția sportivă a rămas una dintre ultimele întreprinderi ale oamenilor în care încă se mai găsesc, fie și din când în când, libertatea, egalitatea și fraternitatea.
Am ajuns la Paris și am tras la un hotel pe strada Odéon. Am vrut să văd în fiecare zi aceleași clădiri pe care le-a văzut, zeci de ani, și Emil Cioran. O, cum ar fi calomniat nihilistul nostru drag aceste Jocuri Olimpice, oamenii care le-au făcut posibile, Parisul în sărbătoare și universul întreg!
De pe Odéon dai imediat în bulevardul Saint Germain și mai departe ajungi într-o clipită pe malul Senei. Nu stătea rău Emil Cioran la Paris. Iar când ai ajuns la Sena mai ai foarte puțin până la paradis.
Cioran era de părere că paradisul e posibil doar fără om. Nu îi împărtășesc punctul de vedere, dar nici nu îl neg.
Parisul suferă de delir de grandoare. A fost cel mai important oraș al lumii în cele mai frumoase secole din istoria oamenilor: secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.
În secolul al XVIII-lea, influenceri erau enciclopediștii, iar Jadore-ul vremii era Voltaire. Babașa era Rousseau. Era altceva. Era pe vremea revoluției, a marilor idei, a marilor isme.
Oamenii obișnuiau să mai aibă și idei, nu doar iritări în jurul nimicului cu moț. Vremurile acelea au trecut.
Dar Parisul și-a păstrat aura de capitală a lumii, măcar a lumii ideilor. Nimic din ce a adus modernitatea, de la abolirea sclaviei până la declarația universală a drepturilor și libertăților omului, nu ar fi fost posibil fără energia magică a Parisului.
Nici secolul spectaculos al Statelor Unite ale Americii, secolul XX, nu ar fi fost posibil fără Paris. Thomas Jefferson a fost, la urma urmei, ambasador la Paris, nu la Mizil.
Parisul stă pe mai bine de o mie de ani de istorie mare și foarte mare, de glorie și decădere, de kitsch, depravare și idei generoase, de spirit și splendoare.
Fără Paris, n-am fi avut nici măcar iluminismul. Iar fără iluminism, ce ar fi fost lumea noastră? Poate o să trăim să vedem, sunt destui astăzi care vor să se stingă luminile. La Paris s-a crezut în știință, în progres și în fericire.
Parisul a fost în epoca modernă ceea ce a fost Roma în Antichitate. Și este până în ziua de astăzi cel mai frumos oraș din lume.
Eu o pot scrie cu inima împăcată, fiindcă măcar știu ce vorbesc. Eu am umblat acest pământ, de la New York la Astana, în Kazahstan. De la Beijing până la Minsk. De la Moscova în Caraibe. Din Londra până la Dorohoi.
Parisul, cu universitățile sale, cu teatrele și cabaretele sale, cu parcurile sale, cu podurile peste Sena, cu librăriile sale, cu cinematografele sale, cu cafenelele sale, cu felinarele sale, cu luminile sale, cu marile sale povești de amor, cu artiștii care au trăit și trăiesc aici, Parisul ofertă tot ce se poate găsi mai bun pe pământ.
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice a încercat, și eu cred că nu a reușit întru totul, să proiecteze această imagine despre sine a Parisului. Să arate lumii măreția Franței. O țară care ne-a dat și ghilotina și decapitarea regilor. O țară care a fost imperiu și a ales să devină și să rămână republică. Istoria Franței este spectaculoasă, iar francezii și-o închipuie chiar mai spectaculoasă decât este de fapt.
Cum spuneam, un adorabil delir de grandoare, specific franțuzesc.
Căci Franța este astăzi, și ea, o civilizație în declin. Și asta este vizibil până și de pe lună.
Dar Parisul, ei bine Parisul rămâne strălucitor, rămâne orbitor și îi stă foarte bine în aceste straie de sărbătoare. Îi stă foarte bine în aceste săptămâni în care arde flacăra olimpică în oraș, peste oraș și în oameni.
Și îi va sta bine și în săptămânile care vor urma, când vor concura paralimpicii. Jocurile Paralimpice reprezintă una dintre cele mai generoase idei întrupate după al doilea mare război mondial.
Nicăieri nu ești mai aproape de inima Europei ca la Atena, Roma și Paris. Marea cultură europeană s-a născut din tensiune și din contradicții.
Iar libertatea, pentru a rămâne libertate, trebuie să fie a tuturor. Parisul, uneori, își amintește. Alteori nici măcar nu a uitat.
Nu sunt multe locuri pe lume din care să se vadă aceste detalii. De pe strada Odéon din Paris se vede.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Citiți și Salutări de la Marsilia, Florența, Napoli, Paris, Sicilia, Sevilla, Sardinia, Praga de aur, Roma, Budapesta, Sofia, Torino, Andaluzia , Istanbul, Toscana și Liguria, Sicilia Orientală, Liguria și vederile din Rodos, Atena, Polonia, Coasta Amalfi, din nou, Sicilia, din Lombardia, Veneto și Puglia, din Alsacia.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
