Salutări din Alsacia

24 June 2024

După douăzeci de ani din nou într-una dintre cele mai frumoase regiuni din Franța, din Europa și din lume.

Prima dată când am plecat cu adevărat departe de România a fost acum douăzeci de ani. Am străbătut o bună bucată din Europa ca să ajung la nunta unui văr, care a avut înțelepciunea să se căsătorească tocmai pe la Nancy, în Lorena. Am fost cu autocarul. De la Nancy am mai mers în zonă (am ajuns și pe la Metz).

Și atunci am văzut eu prima dată Alsacia (și am văzut că e bine). Strasbourg a rămas până în ziua de azi unul dintre orașele mele preferate.

Am mai ajuns la Strasbourg de câteva ori de atunci, dar de fiecare dată cu muncă. Jurnalism pe la Parlamentul European, cu diferite ocazii. Dar să călătoresc pur și simplu n-am mai avut ocazia până în această primăvară.

Foto: National Geographic, Getty Images

În Paradis, lângă Toscana

Și acum pot spune că am văzut Alsacia bine. Am fost la Mulhouse și la Colmar, care e pur și simplu unul dintre cele mai frumoase locuri din lume.

Și dacă tot eram aproape am trecut un pic granița și către Elveția, la Basel (unde de asemenea nu mai ajunsesem de șaisprezece ani).

Elveția este cum o știam: o farmacie în care poți să mori de plictiseală (și ce bine că e așa!).

Sursă foto: Pierduțiînvacanță.ro

Iar Alsacia, cu berzele ei, cu casele ei ca în povești, cu covrigii ei sărați, cu peisajele ei de vis, cu clima ei nici prea aspră, nici prea blândă, cu oamenii ei cumsecade, Alsacia aceasta (istoric vorbind franco-germană) este un fel de paradis. Din toată Europa, doar Toscana îi poate sta alături.

La Colmar mereu, mereu, mereu vin turiști. Asaltează această mică Veneție și rămân cu gurile căscate.

sursă foto: cistour.ro

La Mulhouse e mult mai multă liniște. Am nimerit acolo pe 1 mai, când toți francezii erau, desigur, liberi. Poate și de aceea, Mulhouse mi s-a părut un oraș de duminici (cum în România este doar Oradea). Voi reveni.

Și nu voi mai lăsa să treacă douăzeci de ani. Poate că nici nu mai am încă douăzeci de ani. Alsacia nu este doar un loc în care să ajungi. Este un loc în care să rămâi. Cum spuneam: vărul meu este un înțelept. Acum este încă mai înțelept: locuiește în Strasbourg.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Citiți și Salutări de la MarsiliaFlorențaNapoliParis, Sicilia, Sevilla, Sardinia, Praga de aur, Roma, BudapestaSofiaTorino, Andaluzia , Istanbul, Toscana și Liguria, Sicilia Orientală, Liguria și vederile din RodosAtena, Polonia, Coasta Amalfi, din nou, Sicilia și din Lombardia, Veneto și Puglia.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Viața, ca o binemeritată vacanță – Book Club: The Next Chapter

Salutări din Toscana și Liguria

Cum a devenit Megève rivala stațiunii elvețiene St. Moritz

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro