prima oară s-a auzit șuierul într-o duminică, venind din interior.
cîteva idei pluteau ca niște fregate gata să se evapore-n larg, în mijlocul craniului meu. le-am auzit dîndu-se la o parte, ca și cum niște ventuze siliconate și-ar fi retras de pe parbrizul minții rotocoalele. subțiindu-și diametrele. pe acolo, prin acel spațiu rămas liber, ca prin niște țevi din material pufos, proaspăt pentru totdeauna, a ieșit la viață un fel de altă viață.
aici lumina curge șuierînd. e un fel de melodie ce iluminează tot ceea ce atinge. pînă cînd am dibuit robinetul, aflat în spatele tîmplei drepte, camera mea devenise un fel de soare al blocului. am observat că tot ce este atins de lumină, într-o proporție suficientă, ia formă sferică.
așa și gîndurile. curioase de noua priveliște, ieșeau din stupul lor gelatinos ca să își frece privirile cu acea mătase coerentă. le-am văzut devenind un fel de bule colorate. la fel și covorul din cameră, mobila, așternuturile. nu mai erau simple lucruri. fiecare obiect avea un fel de suflet al lui, cîntător.
cred că, dacă nu l-aș fi închis, la îndemnul unei voci apărută de peste tot, acel flux luminos ar fi invadat orice colț al orașului și teritoriul lui ar fi devenit un fel de pămînt viu și rotofei; cu un cor de ființe-bule zbenguindu-se prin interior.
dacă se pune problema care este pielea acestei transparențe elastice și cîntătoare, ce o ține pe ea laolaltă cu sfericitatea, făcînd posibilă existența contrariilor, delimitărilor, cred că această taină se află în împărăția misterului.
pe urmă mi-am amintit de forma Pămîntului.
dacă ne-am lăsa
ca niște canale pentru toată această lumină
ce irumpe din interior
am deveni
poate
la rîndu-ne
planete.
Citiţi şi
Horoscopul ultimului Mercur retrograd din 2024 ( în Săgetător, 26 noiembrie – 15 decembrie)
Te întreb pe tine, soare (Phoenix)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
