Cum mama mă-sii să fac și eu să pot intra în rândul celor ce se cunosc pe sine și au ajuns la înțelepciunea de a se ține departe toate scârboșeniile lumii?
Cum să fac să gândesc matematic, să separ automat, fără a mai trece prin filtrul inimii toată neghina și toată pleava? Simt că mi s-au tocit sitele răbdării, îmi vine să-mi închid moara și să scriu pe ușă: De astăzi nu mai macin griji!
Cică ar fi unii care își dau restart citind cărți de autocunoaștere, alții se duc în munți să mediteze, repetând în neștire mantra: OM MANI PADME HUM.
Eu cum să fac? Tot timpul am ceva pe foc, tot timpul rufe de călcat…
Dacă mor, așa subit, cum mor gâzele alea proaste în țâlindru, epuizate de atâta zbatere, nu ar fi păcat? Cine ar putea fi vinovat pentru așa crudă soartă, în afară de mine?
S-ar uita Sfântul Petru la mine cu dispreț:
– Ce ai, bre, ființă, de ești așa răvășită? Ce e cu părul ăla nearanjat, cu unghiile rupte și cu blugii roși până la urzeală? Ce e cu vânătaia aia pe picior?
– Păi, Sfinte, știi, nu am avut timp să mă aranjez…iar vânătaia mi-am făcut-o când am mutat dulapul, că era praf sub el și eu, Sfinte, nu suport praful prin casă și nu suport nici frigiderul gol. Vezi, mă bâlbâi că nici acum nu-mi amintesc dacă le-am lăsat copiilor ceva dulce în cămară sau nu.
După o scurtă ședință între Sfântul Petru și un sobor de alți sfinți, timp în care m-am frământat sub Poarta Raiului că mă durea bătătura de la deștul mic aferent piciorului drept, aud o voce blândă că-mi zice:
– Du-te înapoi de unde ai venit, fiica mea! Te sfătuiesc să mergi mai des la Mall, cumpără mâncare de la fast-food, mai aruncă din crătiți. Uite-te atent în oglindă la ochii tăi, nu la ea să vezi dacă s-au uscat picăturile de apă după ce s-au spălat toți pe dinți. Lasă dracului, Doamne iartă-mă, Clin-ul ăla din mână și detratantul, că astea îți ocupă timpul. Nu vezi că după ce cureți grăsimea arsă din cuptor și aragaz ai buricele degetelor murate și arse de Triumf? De data asta scapi fără bătaie, hai, ieși acasă și trăiește! M-ai enervat de m-ai scos din sărite, coboară mai repede scările alea, ce aștepți!?
– Plec, plec acuma, Sfinte, așteptam doar confirmarea de primire a sinelui în mine, mulțumesc tuturor sfinților!
Când dau să plec, îl văd pe părintele Arsenie Papacioc sub un pom verde, verde, cum nu mai văzusem în viața mea așa pom verde. Se uită la mine blând și-mi ițește arătătorul a dojană:
– Luminiță, suflet grăbit, să vezi când se oprește răsuflarea ce importantă este clipa!
Când ajung acasă, am gâtul uscat sfarog. Pun sticla de prosecco la gură și beau așa rece, de-mi taie dinții și răsuflarea.
Pe Luminiţa o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Într-o parcare, dintr-o privire știi cine conduce mașina
Trimisul special al lui Dumnezeu la Băicoi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
