Azi mă voi îmbrăca din nou în haine militare. Îmi voi pune în piept o inimă plină de emoții și mândrie. Voi arbora drapelul, voi duce palma razant la tâmplă și voi saluta mândră, dar cu ochii în lacrimi:
– Să trăiți! Dumnezeu să aibă grijă de Armata Română, de soldați și de familiile lor!
Așa cum am mai spus, ca să poți înțelege un soldat, trebuie să fii parte din el și din viața lui. Așa, vei ajunge să cunoști și armata și inimile lor. Un soldat va fi întotdeauna omul care se va gândi la cel de lângă el, mai mult decât la el. Un soldat va fi omul care nu va lăsa niciodată pe nimeni în urmă. Un soldat va fi întotdeauna scutul tău uman în orice situație. Un soldat este un bărbat plin de demnitate, de putere de decizie, un om care știe că nu luptă ca să ucidă, ci ca să apere ceea ce a lăsat acasă! Un soldat este, înainte de toate, un copil, un frate, un tată, un iubit, un soț! Este un pilon și un exemplu continuu pentru cei care îl cunosc. Soldatul nu gândește niciodată numai pentru el! Nu știe și nu poate. Codul lui profesional, uman și genetic nu îi permite! Nu este structurat genetic să fie egoist!
Poate că Armata Română nu a fost cea mai puternică armată, cea mai dotată tehnic, dar a fost acea parte de nucleu, pe care până şi armatele cele mai puternice ale lumii au ales-o mereu de aliat, deoarece orice soldat ştie că adevărata structură a unei armate constă, în primul rând, în mentalitatea ei, în demnitatea ei, în puterea şi rapiditatea ei de decizie, în profesionalism, dăruire, iar soldaţii noştri au ştiut întotdeauna să ne facă mândri de Armata noastră. România a fost învingătoare în aproape toate luptele sale, iar soldaţii noştri sunt apreciaţi peste tot în lume pentru profesionalismul, dăruirea, umanitatea şi verticalitatea lor. Oriunde s-ar afla, soldaţii noştri au devenit prieteni cu toate armatele lumii. Toţi îi vor alături!
În copilărie, am dăruit Armatei tot dorul meu de copil. Şi dragostea. Zile şi nopţi în care am stat cu faţa lipită de fereastră privind în depărtare, acolo unde un tată trebuia să facă planton, să ia decizii, să stea în caniculă, frig, ploaie, alături de camarazii săi. Mi-a fost mereu dor de tatăl meu! Niciodată nu ne-am cunoscut aşa cum se cunosc un tată şi o fiică. Noi doar ne-am dus dorul şi ne-am iubit. Când a ieşit în pensie, mi-am dat seama că niciodată tatăl meu nu va fi altceva decât un soldat. Că cea mai mare parte a lui a rămas acolo, pe câmpurile de trageri, în corturile militare, în unitate, în tancul său alături de batalion şi soldaţii săi. Am acceptat însă acest adevăr cu mândrie! Am acceptat că eu voi fi mereu o fiică de soldat!
Acum, am dăruit Armatei cel mai mare sacrificiu pe care îl poate dărui un om. Omul iubit. Nu făcea parte din Armata Română, dar tot soldat era. Unul bun ca pâinea caldă. Unul demn. Unul pe care te puteai baza. Pe care nu te temeai să îl iubeşti şi în inima căruia nu trebuia să îţi fie teamă să trăieşti. Un bun profesionist, un soldat care a ştiut mereu care era datoria lui primară, un tată exemplar şi un soţ minunat care a vindecat tot prin răbdare, înţelegere şi multă iubire. Soldatul meu a avut parte de ultima lui misiune, iar eu am rămas, ca în copilărie, cu privirea lipită de ferastră, cu sufletul plin de dor şi întrebări fără de răspuns. Armata mi-a avut iubitul, dar eu voi avea mereu inima şi dragostea lui, chiar şi din cer!
Azi, mă voi îmbrăca din nou în haine militare. Îmi voi pune în piept o inimă plină de emoții, de mândrie, de dor, de durere. Voi arbora drapelul României, voi duce palma razant la tâmplă și voi saluta mândră, cu fruntea sus şi cu sufletul la Dumnzeu, toate familiile soldaţilor care nu mai sunt:
– Să trăiți! Dumnezeu să aibă grijă de Armata Română, de soldați și de familiile lor! Celor care sunt şi celor care nu au mai venit acasă!
Armata este nu doar soldaţii care sunt, ci şi cei care nu ne mai sunt. Mai ales aceia. Deoarece, dacă cei vii sunt stelele de pe epoleţi, cei ce nu mai sunt sunt decoraţiile din piept şi steagul arborat care ne salută cu fiecare adiere de vânt!
La Mulţi Ani, Armată Română!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
