Sunt femei care se folosesc de pretexte pentru a rămâne ancorate în viața mizerabilă pe care o duc, ca nişte lipitori nedorite și insistente, ca operatorii de la Top Shop, de care nu mai poți scăpa odată ce ți-au înregistrat numărul de telefon în baza de date.
În circul frumos parfumat din Centrul Vechi, asezonat cu miros de shaorma cu de toate, pantofi Valentino cumpărați de pe bloguri dubioase, masculi epilați pe antebrațe și pisicuțe care s-ar f*te pentru gaura din covrig, mă așez la o cafenea și mă uit în jur. Nu la bărbați, ci la cupluri.
Cei care sunt împreună de mult timp îi identifici, fără să fii foarte intuitiv. Sunt cu data de expirare depășită, se uită sec unul la celălalt, dacă se uită, de obicei el bălește după oricare pereche de buci care trece pe langă el. Oricare.
Ea e trist de nefericită, are acea privire intrată în depresie de mult, de când el a început să nu se mai uite la ea când iese de sub duș. De când a început să se tolănească în fiecare zi pe canapea și să strige: Adu-mi, făi, o bere din frigider. Ea a contiuat să se poarte ca o doamnă, pentru a nu petrece revelionul singură, că numai fufele sunt singure, ca să spună și ea prietenelor că are iubit.
De obicei, acest tip de femeie nu se îmbracă provocator, pentru că în sinea ei se simte ca o femeie fără vagin, o scoarță de copac pe care urinează câinii, o lingură de lemn cu care mesteci în tocăniță. Totuși, se simte binecuvantată că semizeul își mai coboară privirea asupra ei, că își face timp o dată pe lună să o f*tă cinci minute. Cât timp stau la terasă e ușor neliniștită, parcă ar vrea să se întoarcă acasă, în zona ei de confort, să mai strângă câteva șosete murdare de prin casă (de-ale lui!) și să cerșească unele cuvinte de la el, fie alea și… făi, bă, femeie.
Pe de altă parte, aceste femei și-au crescut nivelul de intoleranță față de femeile temporar singure, care au înțeles că au nevoie de mai mult: să le fie mângâiat gâtul cu o floare de cireș primăvara, frumusețea oricărui moment împreună, nu acumularea de ani împreună, o ușoară palmă peste fund când treci provocator prin fața lui. Față de acele femei care au nevoie de un bărbat adevărat ca să le îngenuncheze, și la propriu, și la figurat, fără a-și pierde sinele.
În acest mediu tragico-comic, mă uit la pantofii mei. Sunt superbi. Eu mi i-am cumpărat. Apoi mă uit într-un geam apropiat și îmi admir pistruii și strungăreața care mă frustrau când eram mică. Îmi dau seama că mă plac sau, cum ar zice ardealeanul, f*te-m-aș!
Și, oricâtă singuratate m-ar încerca, nu m-aș mai aventura într-o relație în care eu să nu mai exist…
Guest post by Diana Ilie
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
