Ai crescut verde și ți-au dat muguri de floare albă. Of, și nici nu era primăvară când ne-am cunoscut. Dar e deschisă și plăpândă, în tonuri de roz pal. Din acela care calmează gândul rău.
Mi-am dorit să te usuci. Știi de câte ori? Să fii buruiană. Toxică. Odioasă. Să pieri. Să nu mai apari. Dar nu știu de ce și în favoarea cui, rămâi tot sâmbure de dor în colțul de rai al sufletului meu.
Am devenit nebună. Îmi lipsește cămașa albă care inspiră frică. Frica, o certitudine care-mi curge prin vene. Am ținut-o în mâini și-am început să sap. Să caut locul în care stai împământenit și să te scot de acolo.
Am săpat de atâtea ori, încât sufletul meu pare un câmp arat și lăsat vraiște, ca după o muncă făcută în bătaie de joc. Am obosit. Nu mă mai rog, nu mă mai consum. Să nu ne mai chinuim. Pe mine încă mă chinuie. Dimineața în care pregăteai micul dejun și zâmbeai. Te-am văzut zâmbind degeaba. Sau altă dimineață, care te-a prins cu ochii la mine. Râzând de felul meu de-a dormi, cu gura căscată. Prima zi în care m-ai luat de mână. Atunci am zburat prima dată. Privirea ta când îți furam cartofii prăjiți. Ziua în care chiar dacă n-am zis nimic, dar am înțeles gândurile, dincolo de cuvinte. Sau când îți intra mâncarea cu noduri și sufletul meu cânta.
Asta e cel mai chinuitor. Gândul că e atât de rar să te legi de cineva în felul ăsta, atât de puternic, şi totuși să o lași să treacă. Să renunți. De frică.
Nu mă mai opun. Sap, dar fără vlagă. Te las să pieri. Ca ultima buruiană – și cea mai frumoasă – care și-a făcut loc în sufletul meu și a crescut, udată de gânduri goale și pline de lacrimi.
Guest post by Mădălina Donciu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
