Mi-au placut aceste cuvinte ale lui George Santayana: „Îndrăgostitul știe cu mult mai mult despre binele absolut și frumusețea universală decât orice filosof sau teolog, dacă nu cumva cei din urmă sunt niște îndrăgostiți deghizați.” – ele descriu succint universul mental al îndrăgostiților din orice colț de lume.
Până în urmă cu câteva decenii, tema dragostei a fost rezervată poeților şi filosofilor. De la Platon, cu a sa idee de iubire absolută până la Julius Evola cu a sa metafizică a sexului, aproape toți marii filosofi și poeți au reflectat asupra fenomenului de îndrăgostire. Acum nu doar psihologii și psihanaliștii discută despre îndrăgostire, ci și neuroștiintele au pus sub lupă mecanismele neuro-fiziologice care stau în spatele celui mai plăcut sentiment uman.
Mi se pare fabulos că ne putem îndrăgosti de mai multe ori și că de fiecare dată avem sentimentul unicității. Tot ceea ce trăim sub nimbul momentelor de îndrăgostire pare desprins dintr-un joc frugal, neverosimil, înmuiat în culorile celui mai limpede și luminos curcubeu.
Cine nu a trăit, fie și o singură dată, episodul lunatic al abandonului de sine, trăind acut, în stare aproape febrilă, sentimentul de asediu al propriei ființe, a ratat unul din dintre cele mai frumoase momente ale vieții, acela în care ne este dat să simțim vecinătatea nemijlocită a îngerilor, considerându-ne locatari, cu acte în regulă, ai fericirii. Atunci când suntem îndrăgostiți, sufletul ni se inundă ca un ocean dezlănțuit, inima ne bate în ritmul celui mai zvelt menuet, ochii devin gazda celei mai luminoase galaxii, creierul ne pare invadat ca un teritoriu strategic și profund dezirabil, devenim curajoși, aidoma gladiatorilor, întreaga făptură pare a fi ca o răsadniță a celor mai frumoase visuri, devenim mai îngăduitori cu noi înşine şi cu cei din jur, trăind dimensiunea extatică a fiecărei clipe petrecute în preajma ființei iubite.
Când ne îndrăgostim toate cuvintele ni se par metafore. Dincolo de înțelesul lor obișnuit, ele aduc cu sine ceva din lumea noastră și poartă cu sine ceva dintr-o lume intangibilă. Timpul, atunci când eşti îndrăgostit, are o altă definiție, împărțindu-se în două: toate acele momente petrecute cu ființa iubita și toate celelate – numite clipe, minute sau ore – care se scurg până la reîntâlnire.
Chiar şi cel mai prozaic bărbat are toate şansele, devenind puțin mai atent, să folosească hiperbola în scopul de a defini în cuvinte sentimentul de unicitate al experienței.
Creșterea dopaminei concomitent cu scăderea secreției de serotonină face ca profilul omului îndrăgostit, bărbat sau femeie, să semene cu fişa clinică al obsesiv compulsivilor. Starea de euforie pe care o trăim atunci când ne îndrăgostim, spun neurofiziologii, seamană cu starea indusă de consumul de cocaină.
Îndrăgostirea e trecătoare și, dacă nu devine prietenie, e perisabilă, nu durează mult, aduce uneori dezamăgiri și decepții, ne consumă, ne rănește, ne sucește mințile, ne dă de toți pereții ființei, dar atât timp cât o trăim e al naibii de frumoasă și paradoxală: îți lasă impresia că te-a stors, nelăsând nimic din tine, dar, după un timp, îți dai seama că, de fapt, te-a îmbogăţit.
Cel mai dureros handicap al vieții este să nu fi fost niciodată îndrăgostit! E o ratare!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
