Să nu faci copii!

Your tuppence

1. 
   Malika / 26 October 2016 11:04

   Mi se pare super scrisa povestea. Mai ales pentru ca se pare ca nimeni nu stie sa o citeasca ?.
   Da sunt de acord, monstrul mic iti papa nervii si viata si somnul si relatia cu tatal din dotare si cand il vezi ca il doare ceva ti se rupe sufletul si vrei sa te arunci la tren numai ca monstruletul tau sa nu sufere.
   Vei ramane in schimb cu prietenii adevarati, cei carora nu le pasa de scutece si de chilotii de pe capul bebelcului. Vei scapa de kilogramele in plus, sau nu, dar vei fericita de fiecare data cand iti va spune “I love you” si tu vei inteva “how much” si ea va zice “to”.
   Vad, esti foarte egoista. Si eu sunt la fel.
   Mai vreau un monstrulet.

   1

   1

   Reply ↓
2. 
   Roxana / 13 June 2016 8:53

   Am doi copii, baieti. Cel mare naiv, cuminte, silitor. Cel mic, neastamparat de bebelus, strica tot, nu din rautate, ci din curiozitate, prinde din zbor totul, mazgaleste peretii, ba cu creioane, ba cu maini plinr de pamant si rame si nu i.am considerat niciodata monstruleti. Poate ca am avut si eu si multe alte mamici 90 kile la nastere, de care am scapat tarziu, foarte tarziu… Dar viata sociala am avut, am avut si mare si munte, chiar daca dupa concediu dormeam prin spitale sau pe.acasa, fara sa ma plang o clipa de copiii mei zapauci. In timpuk asta mi.am ingrijit mama bolnava, am si inmormantat.o, fara sa am pe nimeni aproape… Nu. Nu ma plang de nimic din cauza copiilor, chiar daca trebuie sa zugravesx anual, chiar daca calc pe bucati minuscule de lego, de.mi ajunge durerea pana in maduva spinarii…

   

   

   Reply ↓
3. 
   Daniela / 31 December 2015 10:53

   Super !Fetelor cititi printre rinduri.Ultima fraza spune totul!

   

   

   Reply ↓
4. 
   Criss / 31 December 2015 10:06

   Ei bine… Și după 50 de ani, când o sa ți auzi prietenii ca au fost vizitați de copii, cat s au distrat cu ei și tu o sa fii singura cu dulapul tău de haine și o sa mergi tot singură în club sau la sala pt ca prietenele tale au crescut “monștri” și sunt ocupate cu ei…Atunci sa vezi cata distracție!! :))))

   

   3

   Reply ↓
5. 
   Lucia / 29 June 2015 9:02

   Ironic sau nu articolul, poate ai copii sau nu, dar eu chiar te contrazic! Am 22 ani,un copil energic de 2 ani si 8 luni, un sot care ma ajuta , merg la facultate, imi vad si de serviciu si de copil, am 10 caini la curte,pisic,papagal , o mini gradina zoo ca sa ii zic asa si nu ma plang! Ies in oras de 2-3ori pe saptamana , merg in parc , ies la suc cu fetele chiar si la discoteca,merg la mare la munte , si fac tot ce imi doreste sufletul. Poate am eu prea multa energie si poate un copil cuminte. Ce sa zic!? Deci ironic sau nu articolul , eu ma simt bine in pielea mea si iubesc viata asta!

   

   

   Reply ↓
6. 
   andreea / 29 June 2015 1:57

   Nu stiu daca voi sunteti de pe alta planeta sau eu? Am doi copii(de 5 ani si 6 luni) si nici un monstru mic.Nu mai spun ca am si camera mea unde e spatiul meu si al baietelului – ea are spatiul ei si camera ei). Am o viata de cuplu foarte intensa si fiecare week-end e plin de iesiri, plimbari, vizite sau musafiri. Fac si sala cate 2 ore pe zi. Nu am bona ci un sot care ma ajuta si o fiica bine crescuta care se joaca uneori cu cel mic (deci am timp de gatit) si strange mereu dupa ea (deci ma ajuta la curatenie). Acum baiatului ii ies dintii si e agitat si doarme rau, dar ne adaptam si ne ajutam reciproc … cum poti sa spui despre propriul copil ca e un monstru? Nu l-ai facut tu? Tu faci monstri? Nu te mai reprodu atunci. Fiica mea e de o incapatanare cum rar am vazut dar nu e un monstru. E gena din gena mea si daca ea e asa inseamna ca si noi am fost la fel cand eram mici. Daca eu ma pot iubi si suporta pe mine si pot sa imi iubesc si suport sotul atunci inseamna ca si ea e suportabila. Petrec zilnic minute bune uitandu-ma si pupacindu-i pe amandoi, iar fiicei mele ii spun mereu cat de mult o iubesc. Nu e un mic monstru ci e raiul meu. Saptamanile trecute am incercat sa ii vorbesc despre Dumnezeu si ei i s-a parut ca vorbesc despre sotul meu si m-a intrebat daca el e Dumnezeu. Cum pot considera un mic monstru un copil care nu poate concepe ca exista ceva mai bun, mai puternic, mai iubitor decat parintii? Noi suntem universul lor si suntem vitali pentru ei si de aceea e atat de frumos sa fii parinte. Sotul poate trai si fara tine, la fel si job-ul si familia, prietenii … dar daca nu te trezesti sa hranesti copilul acesta mai poate trai. De asta iubim sa fim parinti fiindca rodul sacrificiilor noastre se concretizeaza intr-un nou om. Autoarea articolului cred ca e o femeie ce isi iubeste mult copilul, dar e frustrata fiindca trebuie sa se descurce singura (nu o ajuta nici sotul si nici familia). Asa eram si eu la primul copil. Apoi fostul sot a avut ideea geniala sa divortam si asa am invatat sa ma iubesc mai mult si sa ma respect mai mult, iar copilul meu a fost cel care m-a motivat sa fiu puternica fiindca avea nevoie vitala de mine. Atunci am aflat cat de importanta sunt pentru ea si asa am invatat sa ma iubesc si eu pe mine. Am invatat din greseli si acum am un sot cu care impart tot binel si raul, usorul si greul. Draga mea daca vei continua asa vei avea un copil plin de frustrari si sechele (ti-o spun din experienta – atat personala cat si profesionala).

   1

   

   Reply ↓
7. 
   alina / 28 June 2015 9:33

   Extrem de amuzant, aprig si la punct articolul. Este scris cu prea mare inversunare ca sa nu observi sarcasmul autorului. Este praful aruncat in ochi celor care intr-adevar doar asta cred si vad in maternitate. Noi, cele care deja suntem mame, putem sa radem de precizia celor scrise si sa ne amintim ca am trecut intr-adevar prin toate momentele descrise in articol. Si ce daca mi-a ruinat viata sociala? Vine un timp cand iesitul in cluburi si intalnitul non-stop cu prietenii, cumparaturile si concentrarea numai pe mine insami devin insuficiente si nesatisfacatoare. Undeva o voce imi spune ca a venit timpul ca eu ca persoana sa ma dizolv temporar si sa devin una cu puiul mic care imi urla in brate. Daca nu auziti vocea aceea, nu faceti copii!

   2

   

   Reply ↓
8. 
   Lilia / 28 June 2015 8:48

   Ma amuza comentariile pline de venin ale femeilor care au copii, veninoase pe cat de nefericita le este viata… asta atat de fericita ca au facut copii….

   2

   

   Reply ↓
• 
  andreea / 29 June 2015 2:25

  Dar mama ta cum a fost Lilia? Tot veninoasa? Uneori uitam ca si noi am fost copii …. Mama mea are patru copiii … a fost inginara inainte de revolutie si acum e profesor cu gradul intai (am mentionat aceste aspecte ca sa vezi ca a facut si cariera), iar azi a venit in vizita la mine sa isi vada nepotelul (ca a facut 6 luni) si am facut un gratar la mine in curte. Cea mai mica sora a mea tocmai a dat capacitatea saptamana asta si mama e mandra foc de fiica ei …. Au plecat de la mine impreuna cu tata la Festivalul Medieval ca sa iasa in oras putin si sa bea o bere in oras ……. Eu lucrez in invatamant si iti spun din experienta ca exista pe lume doua categorii de copii : fericiti sau cu parinti care se simt ori de cate ori citesc acest articol.

  

  2

  Reply ↓