Să ne organizăm!

4 June 2015

Mihaela BaranVine o vreme când ne ia capul de singurătate și habar nu avem de ce. Adică, ce, avem ciungă-n păr? Ne uităm la toate prietenele noastre, au soți, iubiți, gagii… Nu sunt fericite, da’ măcar nu sunt singure. Păi, ce, noi nu putem? Avem nevoie doar de un plan.

Să ne organizăm, zic!

Întâi aflăm cine o să ne iubească. Cum? Ca babele nebune. De Bobotează, punem sub pernă busuioc și adormim lemn, în speranța că ne apare vreun creștin în somn, că-n realitate ai tot încercat și nu merge. E posibil să nu apară în primul an. Dacă nu apare câțiva ani la rând, știți ce facem, nu? Ne calmăm. Poate doar alea mai tinere îi momesc numai cu busuioc. Poate trebuie să punem mai multe sub pernă. Facem un ierbar, dacă e nevoie, sau un aprozar: oregano, cimbru, tarhon, coada șoricelului, orice… numai să visezi ceva. Cum naiba se face că visezi tot anul, tot felul de prostii, și doar în noaptea aia, nu? Nu e chiar singura întrebare de pe planetă la care nu avem răspuns, așa că mergem mai departe.

Ajungem la momentul când trebuie să încetăm cu țicneala. Ne consolăm cu: ”lasă, că dacă nu îmi apare în vis, apare live. Da, da!”

Acum, nu ne rămâne decât să ne pregătim pentru întâlnirea cu destinul.

Începem să ne tunăm. De preferat, noninvaziv. Adică, ne tunăm niște buze roșii, niște rimel la ochi și niște păr întins cu placa. Putem folosi orice nu taie, nu înțeapă și nu injectează, asta dacă nu o aveți ca model pe Donatella Versace. Dacă, totuși, vreți să arătați așa, vă recomand să nu-mi tăiați calea, că beau multă cafea și poate să-mi stea inima oricând.

Tunăm și tonul de profesoară. Mda, s-au dus vremurile când ne permiteam să zbierăm la oameni: ”Stai jos, patru. Ne vedem la vară!”. Care vară, tâmpito, o să întrebi tot tu? Nu vezi că verile trec și tu esti tot singură-cuc?

Tunăm și încruntarea. O înlocuim cu veselie și voie bună. Uiuiuiuiiiiii…

Bărbaților le plac oamenii veseli. Bine, le plac și femeile vesele, chiar dacă nu prea știu cum arată una. Un bărbat, dacă vede o femeie veselă și neîncruntată, își aruncă repede ochii pe cer să vadă dacă răsare un curcubeu sau dacă, din contră, începe să plouă cu lacuste.

Cineva spunea, nu de mult, că este regretabil că femeile nu mai poartă mănuși lungi de catifea și pălării, o meteahnă vestimentară atât de sexy în ochii bărbaților, un obicei care transcende timpul și, dacă nu mă înșel, și spațiul. O crimă împotriva feminității. Așa e!

Citește și Porcule, numai curvele umblă cu din astea! Jap! Jap!.

Însă, dacă nu aveți viză de flotant la palatul Buckingham sau dacă nu vă pregătiți să jucați în ”Fantoma de la operă” sau ceva, lăsați dracului pălăriile și mănușile. E și mai regretabil să ne urmărească Smurd-ul și băieții în halate albe, până la birou, cu neurolepticele pregătite.

url

Tunăm încrederea în sine. Capul sus, umerii drepți, pasul moale, dar ferm. Mare grijă, tunăm self-esteem-ul cu moderație. Adică nu sărim pârleazul în partea cealaltă, unde purtăm o panglică pe diagonala trupului, pe care scrie: Miss Universe. Să fim serioase! Cum spuneam, domnii în halate albe sunt la un pas distanță.

Tunăm puțin creierii și poveștile din capul nostru. Adică le lăsăm naibii, deoparte. Să nu uităm că poveștile și cărțile din capul nostru sunt scrise tot de femei și nu după un model real, ci după niște fantasme și aspirații, care uneori lezează bunul simț și sănătatea psihică, și așa precară. Așa că, lasă pieptănatul pe balcon, sub clar de lună, că nu esti Rapunzel.

Tunăm răbdarea. Dacă un domn ne invită la cafea, o luăm ușor. Nu-l întrebăm direct: ”Cum ziceai că bei cafeaua? Cu lapte și zahăr? Aha! Și de nevastă când mă iei?”

Tunăm iluziile și așteptările. Adică le îndepărtăm de țicneală și le apropiem de realitate. Dacă îti dorești un bărbat care să pescuiască, să vâneze și să spargă lemne ca Hercule, dar când ajunge acasă să coase cu tine goblenuri și să coacă muffin-uri, ai greșit filmul.

Tunăm puțin aroganța și independența. E ok să nu-ți curgă supa din gură, dar mai dă-le, din când în când, și bărbaților câte un borcan să desfacă.

Tunăm ifosele. Faptul că dai cu aspiratorul cu o diademă pe cap nu te face prințesă.

Tunați al șaselea simț. Da, îl avem, dar, câteodată, o mai ia pe arătură. În sensul că, dacă nu suferim de vreun delir mistic, nu e normal să ne tot apară chipul altei femei peste tot pe unde ne uităm.

Tunăm spiritul matern, mai ales în public. Nu îndesăm dumicați în gura bărbaților și nu-l atenționăm că frige sau e prea rece. Unu la mână, abia a scăpat de mă-sa (și asta te rogi să fie adevărat!) și, doi la mână, cumva, printr-un miracol fără precedent, a supraviețuit până la vârsta asta fără tine.

Într-un final, dar nu în ultimul rând, ne tunăm “migrenele”. Cum, care migrene? Aha…exact alea!!!

Gata, suntem perfect iubibile… asta dacă nu e zdreanța aia de Mercur retrograd.

Pe Mihaela o găsiți toată aici.

 Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Femeile mature vs femeile imature

Eva

Întoarcere în trecut? NO WAY!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Max / 7 April 2016 9:52

    Haios, Mihaela!

    O corecție mică, dacă-mi permiți: atenție la utilizarea expresiei „frizează …” în context. În textul ăsta pare a fi tocmai pe dos

    Reply
  2. Maria Basaliga / 16 August 2015 9:07

    Mi-ai facut dimineața frumoasa! Combinație perfecta:cafea,tigara si umorul tau =bucurie!!! Sa ai o duminica ca sufletul tau.Si la naiba…mi-am scos coronița din par….!!!

    Reply
  3. miha / 17 June 2015 17:59

    super articolul. si amuzant de nu se poate!!!!

    Reply
  4. L / 6 June 2015 1:12

    Extraordinar! Banuiesc totusi o “colaborare”! Din “experienta”,bat-o vina mi se pare imposibil ca o femeie sa fie inzestrata cu asa un “simt al umorului”! As rade cu tine pana la moarte!

    Reply
    • Mihaela / 6 June 2015 17:52

      Banuiesti prost ! 🙂

      Reply
      • L / 6 June 2015 19:40

        Ma scuzi!

      • L / 6 June 2015 19:57

        Postul e foarte bun si plin de umor ca,dealtfel tot ce scrii! Din observarea cu luciditate a propriei persoane si a” tendintelor”sociale poate iesi cel mai reusit umor. Putini oameni atat de “lucizi”! Felicitari!

      • L / 13 June 2015 23:59

        Am omis sa precizez ca atunci cand m-am referit la “colaborare” nu am gandit in sensul
        “penal-peiorativ” de furt intelectual sau” inspiratie” peste limitele bunului simt! Ma refeream la o discutie cu un barbat apropiat:tata,sot,prieten. Greseala mea!…Mi-am “luat-o”,asta e! In ce priveste “simtul umorului”…mai sunt si “exceptii”,care nu fac decat sa confirme regula….

      • Anais / 16 August 2015 13:57

        tristule! n-ai inteles nimic! si n-ai nici simtul umorului! ahahahaha

  5. Lorin Coryllus / 4 June 2015 23:19

    Mișto. 😉

    Reply
  6. Cristi R. / 4 June 2015 16:57

    Ai dreptate Mihaela, gata, sunteti perfect iubibile… asta dacă nu e zdreanța aia de Mercur retrograd.
    🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

    PS. Imi cer scuze ca sunt indiscret, imi poti spune ce tigari fumezi ca sa iau si eu.
    Cine stie poate reusesc sa imi reîmprospătez si eu spiritul umorului si arta de a stapani cu delicatete sarcasmul. 😉

    PPS. Evident ca nu trebuie sa imi spui. Era doar un subterfugiu pentru a nu-ti spune direct ca imi place cum scrii.

    Reply
  7. Reiki / 4 June 2015 16:23

    haha, super tare miha. misto articolul.

    din ce am observat eu cel mai important lucru pe care trebuie sa il tuneze femeile este atitudinea aia de femeie independenta care nu are nevoie de barbat decat ca sa-i care sacosele cu cumparaturi de la masina pana in casa.

    adica cum pana mea sa nu fie femei singure cu atitudinea aia?

    te uiti la ele cum sunt pline de ele in exterior dar in interior sunt sigure si il tot asteapta lacrimand pe fat frumos sa le salveze de singuratate. pai am o veste foarte proasta: fat frumos este plecat in padurea fermecata cu ileana cosanzeana. (sic) asa ca aveti de asteptat fetelor pana cand nu va veti schimba atitudinea de superioritate.

    bine nici sa o dati in extrema cealalta nu e bine. calea de mijloc e cea mai buna.

    eu unul sunt topit dupa femeile frumoase care raman frumoase si dupa ce deschid gura. in rest nu prea ma intereseaza.

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro